Jayson Tatum, tot mai aproape de revenire
7 ore în urmăJames Harden, despre momentul retragerii: „Sper că va fi mai târziu decât curând”
7 ore în urmăEvoluție crucială din partea lui Mihai Măciucă în victoria de poveste cu Portugalia
8 ore în urmăDaron Russell, în zi de grație în victoria României din duelul cu Portugalia
8 ore în urmăRomânia învinge Portugalia și obține primul succes după mai bine de opt ani în preliminariile unui turneu final
8 ore în urmă
FIBA a anunțat membrii comisiilor de specialitate din cadrul organizației, pentru perioada 2019 – 2023. Printre cele mai sonore nume îi găsim pe Dirk Nowitzki, președintele Comisiei de jucători din cadrul FIBA, Jorge Garbajosa, președintele Comisiei de competiții din cadrul FIBA, dar și pe Andrei Kirilenko, președintele Comisiei de baschet 3x3.
În cadrul comisiei conduse de fostul international rus găsim și singurul român din aceste structuri. Este vorba despre Radu Petre, managing partner al proiectului Sport Arena Streetball. Sport Arena a luat ființă în 2005, pe terenurile Politehnicii din București și a ajuns în cei 14 ani la un nivel foarte înalt, competițiile organizate de Sport Arena fiind luate ca model de toate întrecerile de baschet 3x3 de pe continent și nu numai.
De altfel, prezența Sport Arena a contribuit la popularitatea streetball-ului în baschetul românesc, iar țara noastră este foarte aproape să trimită reprezentativa de baschet feminin la Jocurile Olimpice de la Tokyo, când proba de baschet 3x3 va debuta oficial la JO.
Întreaga distribuție din comisiile FIBA poate fi urmărită aici.
*foto: facebook
Mario Gomes: „Această echipă a României este mult mai bună decât cea pe car...
Miikka Muurinen a confirmat despărțirea de Partizan
Iverson Molinar, unul dintre cei mai buni baschetbaliști ai Panamei, în vic...
Miikka Muurinen a confirmat despărțirea de Partizan
Cum poți urmări meciurile din preliminariile World Cup 2027
Zalgiris Kaunas a câștigat dramatic confruntarea cu Olympiacos Piraeus
1 comentariu la aceasta stire:
Un roman
cu 6 ani în urmă (05.10.2019) RaspundeBravo lui!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!