Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, ne-am gândit că poate vă e dor de o fosta componentă de bază a Naţionalei României şi mămică de 5 ani încoace, Cristina Ciocan Acea.

Când ai început baschetul şi ce anume te-a atras la acest sport?

Primul contact cu baschetul a fost la câteva lunițe de la naștere deoarece ambii părinţi l-au practicat. Pe la 8 ani am început să joc tenis dar mă plictiseam maxim. După aceea am început handbalul (pe care l-am adorat), iar după ce s-a retras mama din activitatea de jucătoare şi s-a apucat serios de antrenorat a făcut selecţie la mine la şcoală. Am practicat şi baschet şi handbal în paralel dar nu am mai avut timp să ajung la sala Rapid pentru handbal, aşa că am rămas doar cu baschet. Ambele sporturi le-am iubit dar baschetul era şi în familie şi mai accesibil pt mine din punct de vedere al transportului către sală.

Te rog să ne ajuţi cu o recapitulare a echipelor pe la care ai trecut in carieră, pentru cei care nu te-au prins jucând.

 '92-'00 Progresul BNR/'00-'04 Universitatea Carolina Sud/2004 puţin pe la Charlotte Stings/'04-'05 Livas Târgovişte/'05-'06 Lugo (Spania) şi Macabi Tel Kabir (Israel) /'06-'08 Burgos (Spania) /'08-'09 Perfumerias Avenida (Spania) şi CSM Craiova/'09-'10 SEPSI şi Satu-Mare/'10-'11 ICIM Arad/'11-'12 CSM Târgovişte.

Cu ce te ocupi de când te-ai lăsat de baschet?

Hahahah... tot de baschet. Când m-am lăsat în 2012 am făcut o pauză de câteva luni... Ulterior mi-am dat seama că mă aflam într-o mică depresie din lipsă de baschet. Când mi-am revenit am fost la Arad să antrenez în LN unde am fost batjocorită de o fostă mascotă şi un ziarist. Peste muuuulti ani am aflat defapt adevăratul motiv pentru care s-a întâmplat. 
În 2013, după ce m-am căsătorit cu Adi, ne-am mutat la Reşita şi mi-am luat inima în dinţi să îmi fac propriul club. Am avut multe reticențe pentru că nu mă vedeam lucrând cu copii. Ştiindu-mă o jucătoare foarte dură, rea şi agresivă, m-am gândit că nu o să rezist fără să super cert copilaşii, dar am avut minunata surpriză să realizez că sunt cu totul altfel pe partea cealaltă a liniilor. În interiorul lor eu îmi asumam totul ca şi conducător de joc şi totul trebuia să funcţioneze apropae de perfecţiune (mă refer la scheme).
În 2018 ne-am mutat în Ilfov şi în perioada petrecută aici am colaborat cu 2 cluburi, iar de câteva luni nu mai antrenez, doar predau la o şcoală privată din Bucureşti.

Cum e meseria de mamă?

Este cel mai frumos lucru din lume, nu există cuvintele necesare în DEX să pot descrie senzaţia. Sonya a fost un copil foarte aşteptat şi dorit, a fost unul dintre motivele pt care m-am lăsat de baschet. Mă uimesc zilnic când mă uit la ea şi mă gândesc: wow, este a mea! Ador să fiu mamă... şi mai ales mama ei!

Fiica ta are sportul în gene, dacă şi-ar dori să urmeze o carieră sportivă ai incuraja-o şi dacă da spre ce sport?

Câteodată am impresia că este cam "stângace" dar încă este mică. O să-i dau posibilitatea să facă sport, orice sport doreşte ea dacă doreşte. Eu personal mi-aş dori să facă handbal ca şi tatăl ei. Dar vedem, important este să fie dornică şi să fie sănătoasă.

Cum vezi situaţia baschetului românesc la momentul actual: juniori, ligi naţionale, loturi naţionale?

Ăsta este un subiect lung de discutat. Consider că la nivel de juniori/junioare se mai face treabă. Din toată ţara noastră şi toate cluburile, avem de unde aduna copii talentaţi, dar aceşti copii se lasă de baschet pentru că baschetul nu le oferă niciun viitor. Adică: petrec o perioadă lungă din viaţa lor muncind şi învăţând tainele sportului ăsta minunat, printre teme, meditaţii, serviciile părinţilor... şi ajung la o anumită vârstă la care nu mai au unde să joace. Sunt prea mulți străini în campionatele noastre de seniori! Asta înseamnă: mai puţine locuri pentru copiii baschetului şi cei care prind vreo echipă, cam freacă banca.
Eu am jucat prima dată în Divizia A la vârsta de 15 ani la Rapid şi nu numai eu. Şi atunci existau străini dar numai câte 1, maxim 2, iar noi aveam şansa de a juca la cel mai înalt nivel unde căpătam experienţă şi unde aveam o rampă de lansare. Pe cluburile de seniori nu le interesează rezultatele României la nivel de lot naţional. Obiectivele lor sunt pentru campionatul intern iar asta duce la dezastrul loturilor.
Sunt multe de schimbat şi va dura mulţi ani până vom vedea vreo schimbare la loturile noastre. Este un lucru cu care nu sunt de acord (şi probabil multă lume nu o să fie de acord cu mine): niciun reprezentant, membru, sau vreo persoană care are vreo legătură cu un club din România afiliat la FRB nu are ce să caute în Federație, în nicio comisie sau ca angajat! Şi antrenorii echipelor naţionale de seniori nu trebuie să antreneze la nicio echipă din LNB. Acel antrenor trebuie plătit de FRB pe tot parcursul anului şi să se deplaseze în ţară ca să urmărească jucătorii autohtoni şi, de ce nu, să "forţeze mâna" antrenorilor ca să joace jucătorii români.

Din experienţa ta de antrenat echipa de pici din Reşita, de ce ar avea nevoie baschetul românesc pentru a "creşte sănătos"?

Păi din punct de vedere fizic, o alimentaţie bună i-ar ajuta foarte mult. Nu să vină la antrenament şi mama vine cu o pungă de chipsuri să-l ia..."pentru că îi este fomică".

Din punct de vedere baschetbalistic este o combinaţie de multe elemente: antrenor dedicat, dornic, iubitor al sportului; copii dornici şi muncitori; susţinerea părinţilor (nu financiară) faţă de sport, copiii lor şi antrenor; posibilitatea de a accesa sălile pentru a lucra cum ne dorim; accesarea sălilor fără să ne dăm în cap cluburile între noi; etc.
Piticii cu care am început la Reşita acum sunt mari, clasa a XI-a şi încă mai ţin legătura cu ei. Sunt prima grupă de copii a mea şi din clubul sportiv "Ciocan Cristina". Când am început am umblat prin aproape toate şcolile cu pliante ca să atrag micuţii la sport dar baschetul fiind ceva nou în Reşita a fost mai greu. La primul antrenament am avut 7 micuţi, însă în 3 săptămâni am strâns 20. Când am părăsit Reşita ajunsesem la un număr de 48 de copii în club, o super performanţă pt mine, pentru clubul meu, şi mai ales pt oraş. Mi-e foarte dor de ei, m-au iubit şi i-am iubit; relaţia cu ei dar şi cu părinţii a fost specială... cred că am mai spus: mi-e dor de ei!

Pentru că azi e o zi specială îţi urăm "La Mulţi Ani de 8 Martie!"

Mulţumesc frumos! Şi din partea mea, "La Mulţi Ani" tuturor femeilor, dar mai ales femeilor/mamelor din baschet!