Programul și transmisiunile etapei a unsprezecea din Liga Națională de Baschet Masculin
24 minute în urmăMihai Silvășan: ,,Felicitări echipei din Ljubljana pentru victorie, au meritat-o cu siguranță"
1 oră în urmăSeară de vis pentru Nikola Jokic în victoria lui Nuggets cu Warriors
4 ore în urmăCSO Voluntari a suferit primul eșec din ENBL împotriva lui Newcastle Eagles
17 ore în urmăCSM Oradea întâlnește JDA Dijon în debutul din TOP 16 al FIBA Europe Cup
18 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca a obținut cea mai convingătoare victorie a sezonului, impunându-se pe teren propriu în fața celor de la CSU Sibiu cu scorul de 100-60. Astfel, ardelenii au ajuns la un bilanț de 5-2.
La finalul partidei, Mihai Silvășan a vorbit despre victorie și a subliniat aspectele pozitive din jocul echipei.
„Este o victorie, ne doream să rămânem cu o impresie bună după acest meci și să avem atitudinea potrivită. Am vrut să ne bucurăm de meci atât pe teren, cât și pe bancă. S-au întâmplat lucruri bune, am rulat întreg lotul. Vom fi pentru două partide consecutive acasă, nu s-a întâmplat de ceva vreme așa ceva. Ne așteaptă un meci extrem de greu cu Lietkabelis, pe care ne dorim să îl câștigăm. Ne gândim la acea partidă și sper să ne refacem. Urmează o zi de odihnă, apoi antrenamente. Va fi mult mai intens, cu siguranță.”
Antrenorul campioanei a abordat și subiectul viitoarei adversare din Eurocup.
„E o echipă fizică, formată din jucători lituanieni care știu să joace, sunt educați foarte bine. Vin dintr-o școală de baschet puternică. Au jucat bine în majoritatea meciurilor, chiar dacă pe unele le-au pierdut. Nu au cedat și nu au jucat un baschet rău. Au jucători cu talie și știu să joace un baschet de calitate. Trebuie să fim pregătiți și să ne impunem ritmul. Ne așteptăm la venirea unui alt jucător, care încă nu este găsit.”
Nu în ultimul rând, Silvă a fost întrebat și despre plecarea lui Hervey.
„Lucrăm în această direcție, s-a ajuns aici pentru că Hervey nu se încadrează în ceea ce ne dorim noi. Nu a avut atitudinea potrivită și nu a depus efortul pe care noi ni-l doream. Asta este, mergem mai departe. E greu să schimbi toată echipa, e un sezon greu, diferit, dar eu sunt mulțumit de felul cum se lucrează și de atmosfera din lot. Eu am mare încredere în această echipă că putem face lucruri extrem de bune. Timingul este puțin diferit, referitor la momentul în care echipa se va suda cu adevărat. Nu va fi ca în alți ani, când toată lumea se aștepta să dominăm de la început, să câștigăm și chiar să avem noroc. Trebuie să recunoaștem, anul trecut au existat și astfel de momente. Niciun sezon nu seamănă cu celălalt și refuz să compar echipele. Eu vreau să îmi fac treaba zi de zi și să devenim mai buni cu această echipă. Deși în EuroCup avem 4 înfrângeri, atmosfera este bună și putem construi împreună.”
Pentru U-BT Cluj-Napoca urmează o confruntare dificilă în EuroCup, împotriva echipei Lietkabelis Panevėžys. Meciul este programat miercuri, 13 noiembrie, de la ora 19:00 și va fi transmis în direct pe Prima Sport 1.
*foto: u-bt.basketball
U BT Cluj-Napoca trece la un bilanț pozitiv în EuroCup, după victoria cu Ar...
Analiză. Matematica din spatele rezultatelor obținute de U-BT Cluj în turul...
CSO Voluntari se distrează cu CSU Sibiu și rămâne pe val în LNBM
CSO Voluntari se distrează cu CSU Sibiu și rămâne pe val în LNBM
U BT Cluj-Napoca trece la un bilanț pozitiv în EuroCup, după victoria cu Ar...
Andre Jones: „Ne-am întors complet refăcuți și suntem pregătiți pentru Orad...
7 comentarii la aceasta stire:
Pop Dorel :
Ha,Ha,Ha!!!
cu 3 săptămâni în urmă (09.11.2024) RaspundeMă abțin cu greu să nu râd la aceste declarații.
CJ Stefan :
Declaratie
cu 3 săptămâni în urmă (10.11.2024) RaspundeDorele ...☝️
varu silvois :
declaratiile
cu 3 săptămâni în urmă (10.11.2024) Raspundesunt precum cele de la al XIII lea Congres PCR, inainte spre propasire. Pe de alta parte nu are ce spune altceva. Simte ca e depasit si cere divinitatii sa-i transfere norocul.
Silvois :
Chiar nu mai vreau contradictii taioase cu nimeni
cu 3 săptămâni în urmă (10.11.2024)dar imi permit o parere personala: raman convins ca aducerea unor jucatori cu pedigree inalt la U BT este o greseala, ultima dovada fiind Hervey, dar imi mai aduc aminte de PG ul ala american (nu mi aduc aminte numele) care a plecat la London Lions, un motiv fiind ala ca s a saturat sa alerge prin parcurile Clujului. U e o echipa inca mica in Europa, iar baschetul romanesc e si mai mic, iar Romania ca tara ... De aceea, jucatorii adusi pe cai mari vor avea, cu foarte mici exceptii, un comportament de vedete capricioase, e cazul, in special, al americanilor. U a performat si a gasit "chimia" doar atunci cand a adus jucatori buni, trecuti prin baschetul mare, dar aflati la final de cariera sau dupa sezoane mai slabe si ramasi fara contracte. E cam cazul majoritatii celor care au facut istorie la U, numele de referinta fiind Petrica si Stipe, dar si Stewart, poate cel mai talentat american care a trecut pe la noi, adus la U dupa incheierea perioadei de transferuri!
Asta ar fi constatarea mea, nu spun ca intentiile celor care au facut transferurile au fost gresite, spun doar ca strategia a fost cea gresita. Se pare ca mai avem de asteptat pana cand un transfer la U BT sa fie perceput ca un mare pas in cariera, si e normal sa fie asa. Sa nu incercam sa ardem etapele consacrarii, sa mergem pe calea deja batatorita, dovedita a fi de succes. Haide U!
rdnd28:
Părerea mea
cu 3 săptămâni în urmă (10.11.2024)...sincer, este că dacă Cluj-ul își dorește să crească și să poată juca în Euroligă peste 5,6,7 sau mai mulți ani echipa va trebui să aibă mai devreme sau mai târziu în componența sa și jucători cu pedigree, altfel performanța de anul trecut cred că e maximum ce se poate realiza mergând exclusiv pe calea bătătorită. Evident că este important să rămână un nucleu spiritual al echipei cu jucători precum Richard sau Guzman (poate și Mokoka anul acesta)...dar dacă vrei Euroligă ai nevoie și de ceva mercenari, clutch players care să ai garanția că performează în 4 din 5 meciuri cel puțin. Contează să fie mercenari care vor să câștige (cum îl văd acum pe Simpson), nu mercenari care vor să fie vedete (cum l-am văzut pe Hervey). Personal, refuz să cred că majoritatea jucătorilor cu pedigree au apucături de vedete...dar contează să fii atent la ce fel de oameni sunt...La urma urmei, orice jucător din Europa cred că a fost coleg cu un fost sau actual jucător al Cluj-ului sau antrenat de un antrenor a cărui număr se află în agenda telefonică a lui Silvă...nu cred că e prea greu să documentezi și asta înainte să aduci pe cineva :)
Silvois:
Sigur ca
cu 3 săptămâni în urmă (10.11.2024)nu fac pe vedetele in echipele galonate, dar "au impresii" la noi, in mijlocul unui baschet "no name". Si eu am impresia ca ne am cam atins performanta maxima sezonul trecut, cu jucatori buni, dar aflati pe curba descendenta a carierei. Clar ca trebuie adus cate un astfel de jucator "clutch", dar cu foarte, foarte mare atentie la detalii ce tin de caracter si adaptabilitate. Uite, varianta cu jucatori rookies, precum acest Simpson, dar au mai fost si altii pe la noi, care au impresionat ulterior si au ajuns la echipe respectabile, poate fi de succes. Esentiala mi se pare, insa, si mie, mentinerea unei linii de continuitate, cu jucatori de mare caracter.
Delekon :
Haters gonna hate
cu 3 săptămâni în urmă (10.11.2024) RaspundeChiar daca scriu haide U la final.
Altfel, jocul de azi a revenit partial la origini fapt ce a rezultat in spatii mult mai mari pentru guarzi si implicit mult mai multe puncte. Singurul bai e ca nu face sa plimbam mingea pe semicerc ca la handbal daca nu punem niste off ball screens. Nu facem decat sa invitam echipa adversa sa intercepteze pasa.
Pentru miercuri, intre Stipe si aruncatorii lor o sa fie jale. Dar na, asta e patul pe care ni l-am facut si in care o sa trebuiască sa dormim.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!