Stiri

Schimbare de regulament – 2 români pe teren pe întreaga durată a jocului în LNBM și LNBF

La începutul lunii iulie, Ministrul Sportului, Eduard Novak, a semnat un ordin prin care „s-a stabilit obligativitatea unei ponderi de minimum 40% a sportivilor români din totalul de sportivi participanți la competițiile sportive naționale oficiale, în sporturile de echipă”.

Cu alte cuvinte, la baschet, minim doi din cei cinci baschetbaliști aflați pe teren pentru o echipă trebuie să fie autohtoni. Federația Română de Baschet nu s-a supus acestui ordin, astfel că a rămas în aplicare regulamentul intern care obliga echipele să aibă minim doi jucători români în prima repriză și cel puțin unul în a doua repriză.

Însă, conform unui articol apărut pe gsp.ro, situația s-ar putea schimba chiar în mijlocul actualului sezon. Iată ce a declarat Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet:

„Noi am așteptat să apară normele de aplicare ale acestui ordin. Dar am prezentat la minister o situație în care, pe baza minutelor jucate, fiecare echipă a folosit cel puțin doi jucători români în 80% din timpul de joc, în campionat. În Cupă, s-a respectat tot timpul numărul de minimum doi români pe teren, adică 40%. Noi încurajăm prezenta românilor pe teren, mai ales a celor tineri. Trebuie să le arătăm că tot efortul lor are un rezultat. Un singur jucător român pe teren nu ajunge. De aceea, la următorul Consiliu Director, vom implementa ordinul, astfel încât pe tot parcursul jocurilor să evolueze doi români, nu doar 80% din meci. Ordinul e benefic, va duce la creșterea sportului românesc la nivel de naționale”, a spus Carmen Tocală, conform gsp.ro.

Așadar, după următoarea ședință a Consiliului Director, care se va desfășura la Constanța, cu ocazia Final 8-ului Cupei României, Federația Română de Baschet va implementa ordinul, iar formațiile din Liga Națională vor fi obligate să utilizeze doi jucători autohtoni pe întreaga durată a meciurilor.

De asemenea, președintele FRB a declarat că va apărea o nouă competiție, Cupa Federației (luna mai – feminin, luna septembrie – masculin), la care vor participa doar jucători autohtoni.

*foto: Răzvan Spechea/BC CSU Sibiu

19 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    Absolut
    ridicol la ce simulacru de jucatori avem. O masura total artificiala, un pus al carutei in fata boilor.
    Si facuta la jumatatea drumului, cand toata lumea are deja lotul ultradefinitivat. 🤢🤮🤮

    cu 1 an în urmă (30.01.2023) Raspunde
  • CSM CSU Oradea The Optimiser :

    O mizerie
    Absolut o mizerie este federația asta română de baschet, se știa de regulă aia mai inaptă a lui Novak, dacă tot vroia să se respecte, trebuia de la începutul sezonului să fie această regulă, păi ce facem acuma? Ștergem cu buretele toată prima fază din campionat pentru că s-a jucat într-un fel și acuma jucăm în alt fel? Sper ca președinții cluburilor să intervină și să nu aprobe mizeria aceasta de schimbare...
    Dacă trebuia făcută, trebuia de la început.
    Și în plus, să fim serioși, și dacă punem X nr. De jucători români pe teren tot la fel de slab vor juca, nu pentru că există regula lui pește, ci pentru că pregătirea de la nivel de juniorat e deficitară, să nu folosesc un cuvânt mai josnic...
    Comedie pură!

    cu 1 an în urmă (30.01.2023) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    De aici pleaca totul
    "Ordinul e benefic, va duce la creșterea sportului românesc la nivel de naționale”, a spus Carmen Tocală ! Dar nu numai ea. Multi au impresia ca simpla prezenta pe teren duce la cresterea valorii sportivilor. In logica asta eu ma angajez ca de miine sa stau 30 minute/zi in vana si la proxima Olimpiada, 100% ii iau locul lui David Popovici.

    cu 1 an în urmă (30.01.2023) Raspunde
  • BC CSU Sibiu undercat _ :

    o mizerie, doua mizerii
    eu vad 2 aspecte separate cu responsabili diferiti.

    1. cel strategic din pdv baschetbalistic, daca e bine sau nu pe termen lung sa avem x jucatori romani obligatoriu pe teren. Sunt discutii vechi cu pareri impartite dar in principiu e o decizie (pseudo)asumata strategic de FRB care poate esua sau poate fi castigatoare. NB - daca poate esua ceva de obicei esueaza.

    2. cel legal, si aici cativa colegi de forum s-au grabit sa arate cu degetul federatia in mod gresit in opinia mea. Ordinul ministerului(bun sau rau) nu e gandit pentru un sport anume si nici pentru un calendar sportiv anume si el ar trebui aplicat pe loc. E ca si cum s-ar da o lege impotriva furtului dar toate jafurile in desfasurare sa fie exceptate. Desigur, un calendar pentru implementare introdus in normele de aplicare ar trebui sustinut de federatie dar asta e din nou alta poveste (de succes marca FRB)

    cu 1 an în urmă (30.01.2023) Raspunde
  • balldontlie :

    penibil
    Nu stiu ce asteptari mai aveti sincer. Nu e destul de clar de interesele pe care stimabila doamna Tocala le are? Sa isi umple conturile, sa mearga in excursii prin tara pe banii federatiei (aparent ii place pe la Constanta si Sibiu), sa castige baietelul cat mai multe meciuri si sa isi ajute prietenii care detin echipe de jr cat de mult se poate. De cand a venit la conducere doar idei aberante care poate s-ar putea aplica intr-o lume complet roz dar clar nu in Romania unde ca nivel suntem vai de mama noastra. Acum ca la mijlocul campionatului hai sa jucam cu 2 romani tot meciul cand rotatiile si loturile sunt stabilite de nu stiu cand, nici macar sa zici ca hai ca se mai fac transferuri acum ca e tarziu deja. Asta este baschetul in Romania ar trebui sa ne obisnuim, fiecare cu interesele lui, doar penibili pusi in functiile de conducere ale federatiei care nu au nicio idee nici macar de regulile de baza ale baschetului. Singura sansa mai e ca echipele sa zica stop si cineva sa realizeze ca asa doar spre vai si amar mergem, dar si acolo sunt multi care stau pe langa doamna cu un interesele si pupicii de rigoare.

    cu 1 an în urmă (30.01.2023) Raspunde
  • Ciucâ :

    Undercat
    Perfect punctat. Ft bunâ decizia ministrului sportului (nu mi place deloc de el).Tocalâ a avertizat pe la inceputul campionatului câ se va supune deciziilor ministrului dacâ va fi nevoie deci nu trebuie sâ fie o surprizâ mare. Câți români decenti stau pe bancâ şi pe teren strâini slabi.apreciatu lui Gyke (Axinte) ati mai auzit de el?!şi culmea nesimtiri echipa lui transfera ptr 1 luna un jucator nu peste el tocmai cand putea sâ joace minute bune,Utâ sa dus la bani mai mulți ın varâ şi nu a jucat ,Tocalâ, ministrul,antr de juniori sunt de vinâ?La dinamo cu unul din bugetele cele mai mari joacâ permanent 2 români şi nu se vaitâ nimeni.Sunt români ptr toti dar nu sunt jucati de antrenorii puturoşi

    cu 1 an în urmă (30.01.2023) Raspunde
  • Cosmin Badiu :

    Poate ca nu
    Mie imi place statistica si am vrut sa vad daca romanii chiar sunt atat de buni si nu sunt utilizati, asa ca m-am uitat putin pe statistica jucatorilor de pe site-ul frb.

    Diferenta dintre pozitia romanilor in ierarhia pentru numarul de minute jucate pe meci si pozitia lor in ierarhia pentru eficienta (nu cred ca e un criteriu perfect, dar nu stiu altul mai bun) este in medie de 7,7 pozitii. Diferenta este in defavoarea lor, adica primesc putin cam multe minute pentru ce fac pe teren.

    Evident ca sunt si exceptii, cum e cazul lui Uta (care s-a rezolvat intre timp), si mai sunt cativa la care diferenta e importanta: Baciu, Cate, Olah, Mario Lazar si Bogdan Popa (la restul ori nu e prea mare diferenta ori stau destul de jos in clasametul pe eficienta incat nu conteaza.

    In schimb cei care primesc prea multe minute pentru ce joaca sunt ceva mai multi: Petrisor, Dragoste, Paliciuc, Stancut, Maciuca, Petica, Ilie, Torok, Oprean, Tohatan, Berceanu, Corpodean, Fometescu si Girbea. Ar mai fi si Mandache, Casale si Nicoara dar ei stau destul de bine la eficienta macar, asa ca nu am vrut sa-i pun la un loc cu ceilalti.

    Asta nu inseamana ca decizia luata de federatie e neaparat proasta, e greu de facut previziuni.

    cu 1 an în urmă (30.01.2023) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca U92 :

    Tragi-comic
    Sa schimbi de doua ori in plina competitie un regulment, e mai amator decat campionatul i-lelor Feroe.
    Hai, ca ca inghite sponsorul, suporterul, dar rezultatul cam contrazice orice decizie in acest sens cu numar minim.
    Daca Uta, Grasu, Vida, n-au primit sansa, conditii, atunci cine? Si care este raspunsul lor, in afara ca au ales banii, e normal, dar ei din sperante devin pietre care se afunda in mediocritate acoperiti de astfel de decizii. Concurenta si competitia este motorul dezvoltarii, in rest povesti care sa justifice incompetentele de organizare de la baza, centre copii si juniori si pana la nationala.

    cu 1 an în urmă (30.01.2023) Raspunde
  • Tudordeva11 :

    Valoarea jucătorilor - "pile"
    Văd păreri bine argumentate, dar nimeni nu spune cum ajung acești jucători să joace în prima ligă.
    Consider că aici este marea problemă. Majoritatea au "spate" și vin din diferite grade de rudenie sau cunoștințe. In România există jucători talentați care și-ar merita locul în prima divizie, dar nu au dreptul de a juca din cauza celor care " trebuie să fie acolo" .
    Exemplul personal este al lui Mirel Dragoste, care a fost un junior mediocru, iar alți conducători de joc 94-95 din țară erau fantastici, exemplul lui Casian Todorov ( Timișoara) , dar care nu a avut "norocul" de a avea spate și implicit șansa de reușită!
    Aici este marea problemă. Văd doar la Dinamo unde au strâns toate "pilele" posibile de jucători români, rezultate 0.
    Uță, Grasu, nu ar juca nici la U 18, dar trebuie sa fie acolo ...

    cu 1 an în urmă (31.01.2023)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      wow
      eu sunt foarte curios daca poti sa spui ce "spate" sau "pile" au avut Dragoste sau Uta, ca zau sunt foarte curios....
      Cu siguranta Mirel nu este vreun talent al baschetului romanesc, dar este un jucator cu o etica a muncii cum nu prea gasesti printre colegii lui, iar eu unul asta cred ca asta e cheia succesului lui. Cred ca Dan Fleseriu este cel care a contribuit cel mai mult la afirmarea lui, dandu-i minute si incredere. De altfel, daca e sa fim corecti, cred ca si pe Paliciuc tot Dan l-a reinventat, dintr-un jucator care nu spunea nimic. Culmea, dar si cu Utra s-a intamplat ceva asemanator, dupa juniorat si formare in Spania, a revenit in tara, unde a avut 2 sezoane absolut neconvingatoare la Cluj si Pitesti, transferul la Sibiu reprezentand exact ceea ce avea nevoie sa-si arate potentialul; decizia lui de a merge la Dinamo a fost una neinspirata, dovada fiind evolutiile lui din cele 2 meciuri de cand a revenit la Sibiu. Rares chiar este unul dintre pivotii romani buni ai campiuonatului, cred eu al 2 lea dupa Cate, deci toate afirmatiile tale sunt niste mari gogomanii... dar no, astept in continuare sa deconspiri pilele alea...

      cu 1 an în urmă (31.01.2023)
    • Tudordeva11:

      Sistemul
      Din comentariul meu nu am acuzat direct pe cineva, reiese destul de clar din comentariu, părerea mea personală, că în România există foarte mulți jucători excepționali, dar care, din anumite motive nu au voie să joace . Cu siguranță nimeni nu poate cunoaște motivele prin care anumiți jucători joacă, eu doar am dat un exemplu că jucători valoroși de 94'-95' nu au avut șansa să joace în prima divizie, deși erau la ani distanță de cei care sunt prezenți acum pe parchet ... Iar nivelul naționalei și al românilor în baschet se poate observa... 0 . Nu e posibil ca un pivot de 2m și să rateze încontinuu de sub panou ( Uță la Dinamo ), asta nu tine de echipă sau acomodarea lui, ține de abilitățile lui, un astfel de jucător nu ar trebui nici să spere la echipa națională, asta dacă ne-am dori performanță, iar exemple sunt multe ...

      cu 1 an în urmă (31.01.2023)
    • uplifter:

      Re
      Uta are procentajul la aruncari peste al lui Stipanovic si foarte aproape de un Tarolis sau Ogden, ca sa dau cateva exemple. Probabil ai tu ceva personal cu el.

      cu 1 an în urmă (31.01.2023)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      " în România există foarte mulți jucători excepționali"
      Cred ca recunosti citatul ( @Tudoreva11). Initaial am vreut sa-ti cer sa-mi dai 2 (doua) exemple de jucatori romani ( in activitate) exceptionali. Apoi am zis hai sa fie 1 ( unul). Dar cred ca mai degraba ar trebui sa aflam ce intelegi prin jucator exceptional ? Parerea mea personala este ca avem una bucata jucator competitiv, inclusiv pe plan international ( dovedit) si unul ( Diculescu) care ar fi 80 % din ce inteleg eu a fi un jucator decent. Partial decenti ar mai fi Torok si Tohatan. Moldoveanu a fost bun, dar se apropie de retragere.

      cu 1 an în urmă (31.01.2023)
    Raspunde
  • Ciucâ :

    Titi
    "Parțialii tâi decenți" nu prea au umplut golul lâsat de "fostul bun " moldoveanu şi indecentul badiu care au reuşit performanțe minuscule (2 cupa româniei şi locurile 4-2 LNBM),nu singuri bineinteles. @tudoreva poate a exagerat cu extraordinari dar sunt români decenti ptr toate echipele, de la oradea la laguna

    cu 1 an în urmă (31.01.2023)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Faceți ceva
      că nu mă pot opri din rîs ! Auzi colo : " dar sunt români decenti ptr toate echipele, de la oradea la laguna" ! Uite d'aia suntem campioni mondiali la baschet cu nasturi !

      cu 1 an în urmă (31.01.2023)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu DND :

    Uite
    Le fac eu o propunere celor de la FRB
    Sunt 200 minute total de jucat per toată echipa, eu zic 80 de minute pentru jucătorii români indiferent de perioadă (să-l văd pe secund cum stă la calculat,oricum altceva nu face, mai ales al nostru) și uite așa faci spectacol :)))

    cu 1 an în urmă (31.01.2023) Raspunde
  • Ciucâ :

    Titi
    Scuze câ nu am scris ptr nivelul mintii tale care ıntıi râde şi dupâ aceea gândeşte. Sunt români decenți ptr nivelul unor echipe cu pretentil (oradea am dato ca exemplu) şi de acolo ın jos pânâ la subsolul clasamentului (laguna exemplu).pe scurt ptr tine:sunt români ptr toate nivelele,mai buni şi mai putini buni

    cu 1 an în urmă (01.02.2023)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      Ciuciu draghe'
      Păi dacă-i pă așa, spune-i neuronului ăla stingher pe care cu multă mîndrie patriotardă îl posezi, că expresia " jucători decenți" se referă ( în orice circumstanță ) la valoare și în niciun caz la număr.
      P. S. Pentru înțelesul cuvîntului circumstanță îți recomand să citești alte cărți în afara cărților de joc sau a mersului trenului.
      PUNCT. Adică orice încercare de dialog cu tine este încheiată.

      cu 1 an în urmă (01.02.2023)
    Raspunde
  • Ciucâ :

    Titi
    Multumesc ptr recomandare. Deci practici baschetul cu nasturi şi ştii pe derost mersul trenurilor de aceea esti dus cu vagonul(pluta se spune normal sâ nu le incurci dar am puso pe şine).vagonul tâu probabil circulâ doar ıntre sibiu şi cluj câ nu vezi jucâtori din alte pârți.aici nu faceți dialog, aşteptati sâ faceți mişto de cineva care nu scrie corespunzator cu ograda voastrâ de dovleci (mingi de baschet) sau vâ aruncâ tinerii responsabili de aici câte un oscior(gen frb,tocalâ,moldoveanu) sâ l ciuguliți.

    cu 1 an în urmă (01.02.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!