Stiri

U-BT Cluj-Napoca a trecut de SCM Timișoara și a întrerupt o serie de două înfrângeri consecutive

Arena Antonio Alexe din Oradea a găzduit partida dintre U-BT Cluj-Napoca și SCM Timișoara, încheiată cu victoria clujenilor, scor 67-66. 

Liderul la zi al LNBM a început mai bine meciul și și-a adjudecat primul sfert cu scorul de 23 la 17. 

În schimb, următoarele 10 minute nu au arătat deloc bine pentru clujeni, care au înscris doar 10 puncte pe tot parcursul acelei secvențe. Astfel, SCM Timișoara era condusă cu un singur punct la pauza mare, 33-32, după ce Laszlo Lazăr a reușit transforme o aruncare de sub panou. 

Sfertul trei a fost mai bogat în realizările ofensive de ambele părți. Stipanovic și Lazăr au schimbat coșuri de sub panou, dar Mirkovic, cu o triplă, a fost cel ce a dus Timișoara la o diferența de două posesii, 53-48. Tripla acestuia a primit răspuns tot de sub panou, iar ultimul sfert începea de la scorul de 55-53 în favoarea echipei antrenate de Dragan Petricevic. 

Actul decisiv a debutat cu un alley-oop spectaculos reușit de Tarolis. Stipanovic a continuat momentul bun și și-a dus echipa la 5 lungimi distanță, 60-55, dar timișorenii au revenit rapid în joc prin Gajic și Olah, 60-59. Finalul partidei a fost haotic, dar extrem de echilibrat, decis de un dunk semnat de același Stipanovic. Olah a irosit ultima posesia a timișorenilor cu o pasă greșită și U-BT Cluj-Napoca s-a impus cu 67 la 66, întrerupând o serie de două înfrângeri consecutive. 

Câștigătoarea partidei și a sezonului regulat a terminat partida cu un procentaj de doar 14% (2/14 la aruncările de la distanță). De partea cealaltă, SCM Timișoara a stat un pic mai bine la acest capitol statistic (29% - 8/27). 

Remarcați

Andrija Stipanovic - 27 puncte; Donatas Tarolis - 16 puncte, Justin Edwards - 10 pase decisive; 

Sherwood Brown - 23 puncte; Laszlo Lazăr - 12 puncte. 

*foto: facebook/ Baschet SCM Timișoara - pagină oficială

4 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Pînă acum
    am tot vorbit de echipa tehnică. Dar ce poți spune de jucători la 2 din 14 reușite ? Și totuși, cine a făcut selecția ? Pentru că, din păcate, acesta nu a fost un accident. Mai degrabă meciuri cu procentaj de 35 % la 3 puncte, au fost mai puține decît degetele de la o mînă.

    cu 2 ani în urmă (08.05.2021)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      3 pct
      Acesta e procentajul la 3 pct, dar cand te uiti la procentul din actiune (2&3 pct) la 5 dintre omenii de baza - Edwards, Wright, Guzman, Richard si Kuti procentajul e catastrofal 2 din 20 !!!! In 109 min (cumulat) , adica mai mult din jumatate in minutele Asta nu mai tine de antrenor - sau doar in masura in care nu-i scoate din teren mai repede

      cu 2 ani în urmă (08.05.2021)
    • U BT Cluj-Napoca TitiAcs:

      razv-an
      este corect ce spui referitor la acest meci, dar sa admitem ca procentajul la 2 puncte pe total campionat este decent ( mai ales prin contributia si constanta unui Tarolis sau Stipanovic ). Ma refer la 3 puncte deoarece acest capitol poate fi decisiv in meciuri importante si echilibrate. Iar U nu are SHOOTER ! Nu are jucator "decisiv" in momente cheie ( cum au fost Ruhring, Barna, Rotaru, Cristescu, LeVar Seals, Dykes, Adamovic, de ce nu chiar Cuic sau Silva dar si alti citiva ). Sunt de acord ca trebuie sa existe o ECHIPA, dar in meciuri cheie/momente decisive trebuie un jucator care sa faca diferenta prin precizie si determinare. Acesta lipseste in momentul acesta, poate se reinventeaza Petrica in play-off ! Haide U.

      cu 2 ani în urmă (08.05.2021)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      procentaj
      Pai si azi am avut procentaj decent la 2pct - 56%. Cu toata prstatia f. slaba a celor mentionati anterior. Iar legat de procentajul de 3, in ultimele meciuri a scazut nejustificat - chiar execrabil in ultimele 2 meciuri - 19%. Iar asta duce la o suprasolicitare a pivotilor. Sinu poti castiga la nesfarsit doar cu punctele marcate din caciula. Ai nevoie de puncte venite de afara pentru ... diversificare

      cu 2 ani în urmă (08.05.2021)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!