Stiri

Interviu Mihai Dolinschi: „Pasiunea pentru baschet a început de la o vârstă fragedă”

Telekom Sport continuă în această seară cu transmisiunile în direct din sezonul regulat al NBA. În această seara se va juca o partidă extrem de interesantă între Portland Trail Blazers și Los Angeles Clippers. Meciul va fi transmis și în România, pe Telekom Sport, cu începere de la ora 20:00, pe Telekom Sport 3.

În premieră pentru fanii NBA din România, alături de Cosmin Petrescu va fi invitat la această transmisiune și Mihai Dolinschi. 

O cunoscută voce pentru microbiștii din România, Dolinschi a impresionat de-a lungul timpului cu analizele sale tactice în ceea ce privește „sportul-rege”. Baschetul a fost una dintre pasiunile sale complementare și, în această seară (8 august), va debuta la microfonul Telekom și la un meci din NBA. Asta după ce în ultimele săptămâni a comentat și în partidele de legendă din istoria NBA, difuzate înainte de startul „bulei” din Orlando.

Așa că am decis să stăm de vorbă cu Mihai Dolinschi, care ne-a răspuns mai multor întrebări despre baschet. Am aflat așadar că el a practicat acest sport la nivel de copii și juniori, în paralel cu fotbalul, și chiar a avut rude care au jucat profesionist. Este vorba de mătușa lui, Monica Dolinschi, fostă componentă a naționalei României. 

1. Publicul Telekom te cunoaște în mod special pentru comentariile și analizele pe care le faci la fotbal. Dar iată că odată cu seria meciurilor de legendă din NBA ai avut oportunitatea să comentezi și partide de baschet. Cum a fost această trecere, de la "sportul-rege" la cel cu mingea la coș?

A fost o trecere ușor dificilă pentru că nu mai comentasem un alt sport de echipă, în afara fotbalului. Mai comentasem 3 meciuri de tenis, dar în urmă cu 3 ani. Totuși faptul că l-am avut alături pe Cosmin Petrescu m-a ajutat să îmi îmbunătățesc comentariul de la meci la meci.

 
Preview reluarea sezonului din NBA

Mihai Dolinschi și Cosmin Petrescu au prefațat reluarea sezonul din NBA. Voi cine credeți că va fi campioană? Sezonul se reia, vineri dimineață, la Telekom Sport. Programul complet al meciurilor -->> https://bit.ly/2X8EbCK

Posted by Telekom Sport on Thursday, 30 July 2020

2.Joci baschet? Ai practicat vreodată profesionist sau în curtea școlii?

Joc baschet cam o dată pe săptămână în parc cu vărul meu, Andrei Cristian Cușu, care evoluează la echipa U-18 a Voluntariului și a făcut parte la 3 meciuri și din echipa de seniori din prima ligă.

Am practicat dar aș putea spune la un nivel semi-profesionist. Pasiunea pentru baschet a început de la o vârstă fragedă, când mătușa mea, Monica Dolinschi pe atunci, evolua la naționala României de senioare și la ACRO sau Rapid la nivel de club.

Eu pot să spun că am practicat la nivel semi-profesionist. A fost o luptă între baschet și fotbal. Între 12 și 15 ani am practicat baschet la CSS4, unde am evoluat pe poziția de extremă și am mai jucat pentru echipa școlii și primul an de liceu. Apoi am renunțat pentru că am mai încercat un an fotbalul.

3. Care este echipa ta favorită în NBA și care este jucătorul favorit? De ce?

Nu am o echipă favorită. Poate pentru mulți e ciudat că spun lucrul acesta. Primul meci de baschet văzut de mine, a fost în 2003 cred că pe TVR 1, un Denver Nuggets vs Seattle Supersonics și de atunci mi-a plăcut Carmelo Anthony. Fiind debutant, eu abia începusem baschetul, mi-a plăcut și ideea asta cumva de doi debutanți, amândoi poziția numărul 3, plus că lumea vorbea enorm de Iverson, Kobe, MJ, iar alții cu Lebron și mi-a plăcut să fiu mai diferit. Așa că mereu am ținut cu echipa unde a fost Carmelo. Probabil când o să se retragă o să fiu fan Mavericks, Spurs, Rockets, Knicks sau Nets pentru că am fost prezent în arenele lor la 11 meciuri din sezonul regulat și trebuie să aleg de acolo 🙂.

4. Știu că ești un împătimit al tacticii în ceea ce privește fotbalul. Cât de mult crezi că vei putea să aduci din acest punct de vedere și în comentariul tău legat de baschet?

Îmi place mult să discut despre tactică în fotbal. Mulți oameni mă apreciază pentru acest lucru, așa am și lucrat în fotbalul de la noi, dar nu cred că sunt un specialist al tacticii în baschet. Dacă pot să remarc cevs cu siguranță o să o fac, dar e mai mult un sport pe care îl urmăream pentru show, pentru slam-dunkuri. Sună poate ciudat, dar fotbalul l-am urmărit doar pentru sisteme de la vârsta de 7 ani. Nu cred că vor fi multe detalii legate de sisteme, mai ales pentru faptul că eu mai mult voi fi un invitat al lui Cosmin Petrescu, nu un comentator permanent lângă el.

5. Cum ți se pare proiectul privind bula din Orlando și cine crezi că este avantajat de situația actuală pentru a câștiga titlul?

Îmi place proiectul. Sincer să fiu mă așteptam mai repede la un proiect de genul acesta. Probabil însă că Adam Silver a vrut să fie totul cât mai bine așezat, să fie cât mai mult în siguranță fiecare om, iar aici nu mă refer doar la jucători, antrenori sau angajații ligii, ci și la cei care au construit totul în Orlando pentru ca sezonul să poate fi încheiat.

Aș spune că sunt avantajate toate echipele care ar fi avut mai multe meciuri în deplasare, locurile 5-8, pentru că nu mai există avantajul terenului propriu. Aici sunt curios să văd cât de mult mai contează într-un asemenea duel avantajul că ai terminat cât mai sus în conferință.

6. Urmează să comentezi un adevărat derby între Portland și Clippers. Ce jucători te impresionează de la cele două echipe și cine crezi că are un avantaj înaintea duelului direct, în actualul context?

Kawhi Leonard și Damian Lillard sunt clar jucătorii care mă impresionează cel mai mult de la cele două echipe. Kawhi nu neapărat în sezonul regular, ci în modul în care știe să își dozeze energia fizică și psihică pentru play-off și Damian Lillard pentru capacitatea de a fi lider. La acest aspect mi se pare că a crescut enorm după acel play-off dezamăgitor în 2018.

Aș spune că Portland pornește cu prima șansă azi. Sunt într-o formă foarte bună. Este avantajată de pauza forțată din cauza pandemiei pentru că au revenit Nurkic și Collins, iar pe deasupra mai e și Gary Trent Junior care arată excelent. Jucătorii de la Clippers mi se pare că sunt cam toți deja cu gândul la paly-off deși locul 2 nu îl au încă sigur, iar în contextul acesta și datorită rotației de 8 oameni aș alege Portland.

Programul complet al transmisiunilor NBA la Telekom Sport

*foto: arhiva personală

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!