Mihai Silvășan: „Campionatul României este cel mai important obiectiv pe care îl avem în acest moment”
4 ore în urmăÎnfrângere categorică pentru CSO Voluntari în fața lui SYNTAINICS MBC în finala mică din ENBL
4 ore în urmăCampionatul Mondial din 2031 va avea loc în Europa
5 ore în urmăPistons a câștigat pentru prima dată din 2008 pe teren propriu în play-off
5 ore în urmăMonyea Pratt, înainte de seria cu U-BT: „Sunt foarte încrezător, ca întotdeauna.”
6 ore în urmă
Atlanta Hawks a câștigat cu 118-113 partida contra celor de la Toronto Raptors, iar o contribuție foarte importantă a avut-o Paul Millsap. Jucătorul de 29 de ani, 203cm și 115kg are o carieră de 8 ani în NBA, dar abia acum a reușit să își treacă în palmares un triple-double.
Procentajele sale nu au fost impresionante, însă jocul per ansamblu a fost foarte bun. El a reușit 19 puncte (6 din 16 aruncări din acțiune), 13 recuperări și 10 pase decisive. Dacă numărul de puncte și recuperările sunt în nota obișnuită a lui Millsap, surpriza a venit la capitolul paselor decisive. Este pentru prima oară în carieră când a reușit să depășească limită de 9.
“Nu aș fi putut reuși fără restul echipei. Ei au marcat puncte din pasele mele, am reușit și eu câteva coșuri, una peste alta este o victorie frumoasă. Pentru asta am luptat. Ne dorim să câştigăm”, a declarat jucătorul la finalul partidei.
În acest meci Millsap nu a fost singurul jucător al Atlantei care a stabilit un record personal. Conducătorul de joc Jeff Teague a marcat 34 de puncte, ceea ce reprezintă un maxim al carierei sale.
Următorul meci al “şoimilor” în lupta lor pentru playoff este vineri cu New Orleans Pelicans.
sursa foto: images.performgroup.com
Știm cei 3 finaliști din cursa pentru MVP-ul sezonului regulat din NBA
Ajutor din NBA pentru Luka Doncic la naționala Sloveniei
VIDEO. Accidentare horror suferită de Victor Wembanyama în meciul al doilea...
Wembanyama, MVP-ul lui San Antonio Spurs la prima apariție din playoff-ul N...
Orlando Magic și Phoenix Suns au obținut ultimele bilete pentru play-off-ul...
Știm cei 3 finaliști din cursa pentru MVP-ul sezonului regulat din NBA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!