Stiri

CSM CSU Oradea, două variante pentru FIBA Europe Cup dacă nu trece de tururile din Champions League

Andreea Vlase

Andreea Vlase
24.07.2019

CSM CSU Oradea a optat să continue în FIBA Europe Cup în cazul în care nu trece de calificările pentru Basketball Champions League. Campioana României are două posibile grupe în „varianta de rezervă”, dacă pierde în primul sau în al doilea tur preliminardin Champions League. În cazul în care pierde în fața maghiarilor de la Falco Szombathely, formația orădeană va ajunge în grupă cu BC CSU Sibiu.

CSM CSU Oradea va întâlni Falco Szombathely în primul tur preliminar din Basketball Champions League. Turul va fi pe 17 septembrie în Ungaria, iar returul în 20 septembrie, la Oradea. Dacă nu reușesc să treacă de formația maghiară, elevii lui Cristian Achim vor ajunge în grupa D din FIBA Europe Cup, unde vor da de BC CSU Sibiu, cu care au disputat ambele finale interne în ultimul sezon. Locul 9 din Turcia, Bahcesehir, face parte din această grupă în care va mai veni o echipă din preliminariile Champions League. Este vorba de învinsa din turul doi dintre Inter Bratislava (campioana Slovaciei)/Fribourg Olympic (campioana Elveției) și Telekom Bonn (locul 7 în Germania).

Dacă trece de Falco Szombathely, campioana României va întâlni în turul secund din BCL pe Ventspils, cu meciurile în 26 și 29 septembrie. Dacă pierd cu letonii, bihorenii vor ajunge în grupa C din FIBA Europe Cup. În această grupă au fost repartizate Apoel Nicosia (semifinalistă în Cipru) și Medi Bayreuth (locul 12 din Germania). În grupa C va ajunge și învinsa din primul tur preliminar BCL, dintre Z Mobile Prishtina (campioana Kosovo) și Legia Varșovia (locul 8 în Polonia).

Dacă trece de cele două tururi preliminare din Champions League, CSM CSU Oradea va juca în grupa D din această competiție, alături de Basket Zaragoza (Spania), Besiktas Sompo Japan (Turcia), Happy Casa Brindisi (Italia), JDA Dijon (Franța), Neptunas Klaipeda (Lituania), PAOK (Grecia) și învingătoarea dintre Inter Bratislava/Fribourg Olympic/Telekom Bonn.

*foto: Robi Boroș

10 comentarii la aceasta stire:
  • marauder :

    Marauder
    Se contureaza inca o campanie de achizitii pe model "Achim" sau chiar mai au de gand sa aduca jucatori care sa-i califice in BCL?

    cu 4 ani în urmă (24.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      mai este loc de strain liber..
      care toata lumea spune ca este Barnette. crezi ca se va mai aduce mai mult de unul, in conditiile in care in BCL nu voie sa treci pe foaie mai mult de 7 straini, cu tot cu naturalizatii...

      cu 4 ani în urmă (24.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      romani...
      ai deja pe Bobe/Fome si Bobo.. orice in plus inseamna minute mai putine pt staini (7)...ar fi bine sa fie posibilitati, buget, potenta, dorinta sa se mai aduca straini, sa fie competietie, nu doar pt antrenament, ca sa fie la nr., gen Pavle Reljik (desi mie mi-a placut cat a jucat)..

      cu 4 ani în urmă (24.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      nu stiu daca se va mai aduce..
      acum altceva in afara de ..locul liber..seva incerca cu lotul acesta ce va iesi si probabil in iarna, se vor mai face permutari/schimbari functie de necesitati, bani, obiective..

      cu 4 ani în urmă (24.07.2019)
    • marauder:

      marauder
      Barnette nu mai e jucatorul din 15-16. Ar trebui adus un 3-4 de valoare foarte mare si inca un strain promitator pentru rotatie, vei aborda un sezon foarte lung daca , chiar asta iti doresti. Daca nici dupa 3 titluri nu sunt bani, nu stiu ce sa zic. E Europa, totusi. Daca vor sa se faca iar de ras prin Fiba Europe, e ok si lotul asta.

      cu 4 ani în urmă (24.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      sunt perfect de acord..
      chiar ma gandeam ca Barnette a facut cateva meciuri bune cu Sibiu-finala, UBt-semifinala, dar nu mai este jucatorul acela rapid, exploziv de acum 3-4 ani. nu stiu , eu asa am auzit ca de fapt ar fi semnat.
      in legatura cu alt strain posibil sa se mai aduca ceva ca anii trecuti cu contract deschis care poate pleca oricand are alta oferta, dar acestia nu s-au impus, au fost modesti: Stamenkovic, Lucic, Comagic

      cu 4 ani în urmă (24.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      si e vb de BCL..
      in campionat uita-te la UBT, la ce au adus, ce vor aduce..si in primul rand ca au ganduri foarte mari, plecand de la organizarea de turnee cu echipe de Euroliga ..frumos, bravo lor! dar sa nu ne pierdem speranta...!!! Hai CSM!!!!

      cu 4 ani în urmă (24.07.2019)
    • CSM CSU Oradea soso69:

      @marauder
      Exista in fiecare an aceasta discutie... De ce consideri tu ca numarul de titluri e direct proportional cu banii clubului. Crezi ca primesc ceva bonusuri pt titlu? Nu! Sunt in mare parte aceeasi sponsori iar de la primarie primesc aceeasi bani sau chiar mai putini. Noi nu avem un sponsor puternic care sa vina cu bani mai multi pe masura ce echipa performeaza. Noi avem foarte multi sponsori mici pe care clubul sa straduieste sa-i mentina, nu sa obtina mai mult de la ei. In fiecare an mai apar cateva firme care vor sa sustina echipa, dar sunt firme relativ mici pt ca Oradea nu are firme puternice. In mare parte sunt multinationale pe care nu le intereseaza sponsorizarea unui club. Acestea se implica in proiecte sociale sau comunitare.
      Din punctul meu de vedere avem o echipa foarte buna, mai buna ca cea de anul trecut. Daca nu semneaza Barnette o sa aduca pe altcineva, dar in rest lotul e definitivat. Nu cred ca vom mai aduce alt jucator. Sa speram ca vom fi feriti de accidentari.

      cu 4 ani în urmă (25.07.2019)
    • CSM CSU Oradea mikki:

      teoretic, pe hartie
      echipa este mai buna decat cea care a castigat titlul si mult mai buna decat cea care a inceput campionatul trecut..acum sa vedem daca este suficient de buna sa ne calificam in grupele BCL.. ar fi fain si sperante sunt, nici ungurii, nici letonii nu sunt de nebatut, desi va fi greu. referitor la buget, asa este, din pacate chiar daca s-au obtinut rezultate maxime pe plan intern, nu s-a reusit atragerea unui sponsor puternic care, chiar daca ar exista in Oradea, nu este interesat de sport in general. pe de alta parte totusi stam bine inca,sunt echipe in faliment /insolventa destule, noi nu am avut probleme cu salariile, cu datoriile. deci suntem in grafic si putem creste! sigur dorintele noaste tind mai sus, dar trebuie sa fim realisti, obiectivi..si sigur optimisti.

      cu 4 ani în urmă (25.07.2019)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe trancer:

      Oradea
      Aveți dreptate, numai ca un sponsor cu adevărat puternic la acest capitol nu exista în afara BT-ului. Pe de alta parte, dacă suntem realisti, voi de buget n-ar trebui sa va plangeti. Nu e la nivelul Clujului, dar e destul de mare fata de celelalte echipe. Asta nu e o rușine nici pe departe, cum nici mie nu mi-e rușine cu banii Clujului.
      Dacă va uitați în sus, la Cluj, este firesc sa îți dorești un astfel de sponsor, dar asa ceva este foarte greu de găsit.
      Pana la urma meritul mare al vostru (conducere zic) este ca v-ați asigurat un buget bun care sa va permită sa aveți jucători de valoare pt România (și sa câștigați titluri) , pt ca un Watson, Richard sau Markovic nu ar putea fi ținuți fără un buget însemnat.

      cu 4 ani în urmă (25.07.2019)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!