Stiri Cupa României Feminin

Alexandra Uiuiu, Elisabeth Pavel și Traian Petru au fondat un club de baschet 3X3 în Sibiu

Alexandra Uiuiu, Elisabeth Pavel și Traian Petru au fondat un club de baschet 3X3 în Sibiu

Vineri, 1 noiembrie, echipa feminină a României de 3X3 a obținut calificarea la Jocurile Olimpice din Tokyo. O performanță remarcabilă pentru țara noastră, care a fost una dintre principalii promotori ai acestui sport la nivel mondial.

De-a lungul anilor, în funcție de competiții și perioade, componența echipei României s-a schimbat și una dintre jucătoarele care au reprezentat țara la nivel mondial este Alexandra Uiuiu. Chiar dacă, în prezent, evoluează la CS Universitatea Cluj-Napoca, baschetbalista de 30 de ani a deschis un club de 3X3 în Sibiu.

Împreună cu Elisabeth Pavel și Traian Petru, Alexandra Uiuiu a fondat BC 3X3 Elite, un club de baschet care dorește să popularizeze 3X3-ul în România.

Clubul are la bază prietenia de peste 15 ani cu partenerii fondatori, Elizabeth Pavel si Traian Petru, practicanți la cel mai înalt nivel ai acestui sport şi prin acest proiect dorim să dezvoltăm și să promovăm 3×3-ul în Sibiu, printr-o abordare profesionistă și orientată spre performanță.”, a declarat Uiuiu pentru turnulsfatului.ro

Pentru acest proiect, fondatorii BC 3X3 Elite s-au bucurat de susținerea autorităților locale și a Sălii Transilvania.

BC 3×3 Elite se află în stare incipientă, această calificare reprezentând practic activarea lui, deoarece tot efortul și munca noastră au fost canalizate spre obținerea acestei calificări.

Ne dorim să reprezentăm Sibiul cu mândrie în toate competițiile în care o să fim agrenați iar din primele contacte avute cu autoritățile locale, am putut să remarc cu bucurie o atitudine cooperantă. În special Sala Transilvania a fost un susținător important al acestui proiect, prin construirea unui teren profesional de 3×3, care ne va permite să ne pregătim în cele mai bune condiții, să organizăm competiții oficiale și poate în primul rând va permite sibienilor să se bucure de adevărata experiență 3×3, iar asta va ajuta la creşterea acestui sport în orașul nostru.”, a mai spus Alexandra Uiuiu

Jocurile Olimpice din Japonia vor avea loc în vara anului 2020, fiind prima ediție la care baschetul 3X3 este considerat o probă olimpică.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!