Stiri Cupa României Masculin

Kris Richard, debut solid în maioul naționalei României

Kris Richard, debut solid în maioul naționalei României

În perioada 20-24 februarie, România are programate două partide din prima fereastră a calificărilor pentru EuroBasket 2021. Tudor Costescu, selecționerul tricolorilor, are în lot doi baschetbaliști naturalizați, Giordan Watson și Kris Richard, și a ales să îl folosească pe cel din urmă.

Dublul campion al României a obținut cetățenia în această iarnă și confruntarea de foc cu Spania a fost primul meci în echipamentul tricolor. Richard a evoluat aproape 29 de minute și a terminat cu 14 puncte, 4 pase decisive, 2 recuperări, o intercepție și un capac.

Jucătorul în vârstă de aproape 31 de ani a avut 6 din 8 la aruncările din acțiune și a obținut un indice al eficienței de +17. Kris a fost al doilea marcator al naționalei, după Emanuel Cățe, și al patrulea baschetbalist din meci, la nivelul eficienței.

România a fost învinsă de campioana mondială cu scorul de 84 la 71, însă felul cum au evoluat „Vulturii” ne lasă cu amintiri plăcute și cu speranța că, în viitor, naționala va arăta și mai bine. Și Tudor Costescu s-a arătat mulțumit de elevii săi și l-a lăudat pe Kris Richard pentru evoluția sa.

Eu discut despre Kris doar din postura de debutant în echipa națională și nu din cea de naturalizat. El e jucător cu cetățenie română și, din punctul meu de vedere, are același statut. Ca debutant, s-a înscris excelent în nota echipei, în ceea ce privește atitudinea, etica muncii și a înțeles foarte mult care pot fi punctele noastre tari și punctele noastre slabe. E un jucător cu experiență și un jucător inteligent. Totuși, e dificil în anumite momente că toată lumea așteaptă mai mult de la el. Eu nu îmi doresc să fie jucătorul care salvează meciul de fiecare dată sau cel care are cele mai multe mingi, el sau oricare jucător din echipă. Fiecare primește sarcini în anumite momente ale jocului și Kris s-a achitat de ele în egală măsură cu ceilalți jucători”.

Luni, 24 februarie, România se deplasează pe terenul Israelului pentru etapa a doua a preliminariilor EuroBasket 2021.

*foto: Valentin Todea/Baschet.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!