Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

A 5-a Supercupă pentru U-BT, Mihai Silvășan în continuare neînvins în meciurile cu trofeul pe masă

A 5-a Supercupă pentru U-BT, Mihai Silvășan în continuare neînvins în meciurile cu trofeul pe masă

U-BT Cluj-Napoca a început sezonul 2025/2026 cu un trofeu. Campioana României și-a trecut în palmares a 5-a Supercupă a României, după ce a învins pe CSO Voluntari în primul joc al stagiunii, cu scorul de 80-75.

Elevii antrenați de Mihai Silvășan nu au avut parte de un meci ușor, mai ales pe final, chiar dacă în sfertul trei și-au creat un avantaj de 17 puncte. Totul avea să se decidă în ultimul minut, când o triplă a lui Molinar și un turnover al ilfovenilor au scris deznodământul acestui joc pentru trofeu.

Mihai Silvășan rămâne neînvins în meciurile cu trofeul pe masă

Antrenorul lui U-BT Cluj-Napoca, echipa etalon a baschetului românesc, nu a pierdut nicio finală în carieră. A ajuns la un total de 16 trofee din tot atâtea finale jucate, indiferent că vorbim despre Liga Națională de Baschet Masculin, Cupa României sau Supercupa României.

Palmaresul antrenorului român a ajuns acum la șase finale de Liga Națională, cinci finale de Cupa României, dar și cinci partide de Supercupă, toate câștigate.

Din 2016 se află pe banca lui U-BT Cluj-Napoca, interval de timp în care a adunat 375 de victorii și 109 înfrângeri. Din momentul în care a preluat banca tehnică a lui U-BT, Mihai Silvășan nu a încheiat vreun sezon fără trofeu. Chiar și în cea mai grea stagiune din cariera sa, 2018/2019, la finele căreia și-a dat demisia, Silvă a reușit să-și treacă în palmares Supercupa. Indiferent ce se întâmplă în actualul sezon, antrenorul clujenilor nu-l va încheia fără trofeu bifat.

U-BT Cluj-Napoca va juca în acest sezon în EuroCup și în Liga Adriatică. În Liga Națională de Baschet Masculin se va alătura abia din playoff.

foto: U-BT Cluj-Napoca (facebook)

 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!