Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Adrian Vermeșan: "Am plătit tehnicul la arbitrul principal al Meciului 5. E o procedură folosită de mulți ani"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
23.04.2012

Adrian Vermeșan, managerul echipei BC Timișoara, a făcut precizări cu privire la contestația depusă de către CSM București cu privire la eventuala neplată a faultului tehnic cu care a fost sancționat Branko Cuic în Meciul 4 al seriei pe care cele două formații au disputat-o.

"Din câte știu eu regulamentul, alta e procedura. Noi trebuia să plătim acest fault tehnic înaintea Meciului 5. Ori noi am plătit acest tehnic arbitrilor, care sunt oficiali ai federației. Concret, am plătit arbitrului principal al meciului, Doru Vinași. Care l-a rugat pe domnul Alexandru Olaru, fiind din București, să ducă banii la federație, împreună cu alți bani strânși din tehnice la meciul Cluj - Mureș dacă nu mă înșel.

Noi am plătit cu opt ore înaintea meciului către arbitri. Fiindcă arbitrii și comisarii sunt persoane oficiale ale FR Baschet. Noi nu avem temeiul legal de a achita atât timp cât federația nu ne trimite o factură proformă pe baza căreia să efectuăm plata. Sunt bani publici, există termeni juridici. Nu putem să plătim cât timp nu există temeiul legal.

În regulament este prevăzut foarte clar: dacă nu ai plătit tehnicul pierzi următorul meci. Dar nu este specificată modalitatea de plată. O fac cum pot. Fiind un club care trăiesc din banul public nu pot să fac o ilegalitate. Eu să le plătesc acești bani fără ca federația să-mi trimită o factură proformă sau o chitanță. Puteau prin comisar să-mi trimită o astfel de hârtie cu suma de 220 lei pe care dacă Timișoara nu o plătește este în culpă. Dacă ar fi existat o astfel de hârtie pe care noi să nu o fi luat în seamă și să nu fi plătit atunci am fi intrat sub incidența regulamentului federației care spune foarte clar că se pierde cu 20-0. Dar nu a fost cazul. Noi nu am primit nicio înștiințare oficială însă am plătit.

Dacă s-a ajuns la o procedură în care să se câștige la masa verde și nu pe teren așa cum am câștigat noi acest meci o să dăm curs regulamentelor în vigoare ale Federației Române de Baschet."

Întrebat dacă nu se teme de reacția unora, că în calitate de oficial s-a întâlnit cu arbitrii înaintea meciului, Vermeșan a răspuns următoarele:

"Vă rog frumos să vă uitați în regulament. Atât comisarul cât și arbitrii sunt oficialii Federației Române de Baschet. Sunt persoanele oficiale ale FR Baschet și nu este pentru prima dată când se transmit banii unei persoane care să-i ducă la Federația Română de Baschet. Nu este pentru prima dată! Se întâmplă de ani de zile și așa am procedat întotdeauna. Este o procedură care trebuie reglementată de federație. Îmi emiți o proformă și dacă nu plătesc mă prevalez regulamentelor în vigoare. Dar nu să umblu eu după oameni ca să plătesc tehnicele."

Un caz similar s-a petrecut în Divizia B, iar atunci s-a acordat victorie prin forfait celeilalte echipe. Chestionat pe seama acestei întâmplări, oficialul timișorean a spus:

 "Nu pot să-mi fac niciun fel de griji atât timp cât eu am plătit. Am dat banii să fie duși la federație. Meciul nostru a fost joi seara și aveam doar ziua de vineri disponibilă ca să plătim. Iar vineri cei de la federație trebuiau să ne trimită o factură proformă."

Sunt foarte multe hibe în regulament. Iar atunci nu poți să spui ca Timișoara - care a câștigat la 14 puncte diferență, a călcat în picioare pe acest CSM București - să piardă cu 20-0 pentru că așa vrea CSM București. Că nu am fi plătit 200 de lei."

6 comentarii la aceasta stire:
  • FC Argeș Pitești Gabitzu01 :

    regulament
    acum depinde ce scrie in regulament, daca federatia este obligata sa emita o factura proforma sau clubul este obligat sa achite , stiind ca a fost sanctionat, si sa se scada in contabilitate prin chitanta.oricum, afirmatia acestui [cenzurat], cum ca a calcat in picioare formatia din Bucuresti este penibila , scorul fiind , din cate stiu eu, 3-2 ( Timisoara fiins si invinsa acasa)

    cu 12 ani în urmă (23.04.2012) Raspunde
  • zapacitu79 :

    aberatii
    oficialii timisoarei spun ca au dat banii arbitrilor, pt ca aceasta e procedura incetatenita de multi ani. arbitrii umbla cu chitantierul dupa ei ca sa incaseze sau doar iau banii si ii depun la federatie urmand ca aceasta sa emita chitanta factura etc? banuiesc ca a doua varianta e cea reala. daca un arbitru nu depune banii pur si simplu pt ca a uitat sau este rau intentionat clubul e descoperit. cat de tembel trebuie sa fi sa risti situatii de genul asta!!! regulametul federatiei e varza ca de obicei in domeniu, dar cluburile prin reprezentantii lor isi merita soarta pt ca au votat, au mentinut si vor mentine in fruntea federatiei asemenea incompetenti. cine se aseamana se aduna. nu sunt mari diferente intre vermesan, puicu, tocala, smarandita, iacobescu si altii din fauna baschetbalistica!!!

    cu 12 ani în urmă (23.04.2012) Raspunde
  • zapacitu79 :

    ?
    si inca ceva. daca miercuri un jucator lua tehnic la cluj, oradea, rovinari si nici un arbitru sau comisar nu mergea la bucuresti pt ca oficiau si joi cum se rezolva problema dreptului de joc?

    cu 12 ani în urmă (23.04.2012) Raspunde
  • CSA Steaua București tzony :

    Scarba de om
    "Dar nu sa umblu eu dupa oameni ca sa platesc tehnicele" Da ce trebuie sa faci ? Sa vina Tocala sa te roage frumos sa platesti? Ce e prostia asta ca platesc la persoana oficiala a Federatiei? Daca te duci la magazin platesti la ala care spala pe jos ca e angajat sau platesti calumea cu factura??? Asta e ceva specific romanesc! Macar putea sa trimita banii prin WU sau orice banca sa aibe o dovada nu dai la arbitrii banii in mana fara nimic si dupa zici ca ai platit...

    cu 12 ani în urmă (23.04.2012) Raspunde
  • realHQ :

    Aiurea!:D
    Exista in contabilitate contul de plati in avans. Poti plati prin banca cu OP sau electronic (daca te duce capul) suma in contul FRBaschet iar in termen de 15 zile sa primesti documentul justificativ (factura). Asa ca si la 3 dimineata inainte de meciul urmator dl. Viermesan putea plati de pe "lectocu" dansului electronic, avea dovada transferului si era in regula. Si cmanifestandrespect si grija fata de banul public:) Care grija nu se manifesta cand da aceiasi "bani publici" cash! arbitrilor!! fara nici un fel de document!!!. :D Smecherie mare prin Banat. :)

    cu 12 ani în urmă (24.04.2012) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Tomy :

    ... evul mediu...
    Mie sa nu imi spuna nimeni ca in era cand pensionarii isi primesc pensia pe card, o organizatie de genul unui club sportiv de diviza A la baschet plateste amenzi, salarii sau furnizori cash. Povestea cu "am dat banii la arbitrii" mi se pare o utopie in conditiile in care clubul sportiv are un cont bancar, federatie are si ea un cont bancar si dintr-un "click" poti vira orice suma de bani, oriunde, oricand. Senzatia mea este ca cineva din staff-ul BCT a omis pur si simplu sa achite si nici nu a anuntat banca tehnica astfel ca cineva in tema sa il retraga pe Cuic de pe foaie. Iar acum incearca sa dreaga busuiocul cu argumente si scuze ridicole. Va dati seama ce penibil ar fi ca o echipa care lupta pentru titlu sa nu treaca de sferturi pentru ca un "functionar" a uitat sa dea un "click"? Sa nu mergi in semifinale pentru ca nu ai platit 200 de lei? Si ar fi absolut penibil sa incerci sa "rezolvi" situatia prin tertipuri. Ar fi pacat ca Timisoara dintr-un asemenea motiv sa nu joace semifinala, insa ar fi la fel de pacat sa fie iertate asemenea greseli repetitiv si regulamentul, asa cum este el, bun sau rau, sa fie aplicat doar in unele cazuri. Situatia creata intrece oricum nivelul la care, eu unul, ma astept sa fie o echipa de play off, deoarece de la echipa ne asteptam sa castige, jucatorii sa alerge, antrenorii sa isi asume responsabilitatea... iar de la cei ce au rolul de a facilita functionarea echipei sa toleram citate de genul "Am dat banii sa fie dusi la federatie". Cu toata admiratia pentru baschetul jucat de BCT si spectatorii timisoreni, acest Vermesan si De Maio nu sunt demni nici de sportul numit baschet, nici de spiritul din Timisoara.

    cu 12 ani în urmă (24.04.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!