Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Alex Gavrilovic: „A fost una dintre cele mai modeste prestații stagionale”

Alex Gavrilovic: „A fost una dintre cele mai modeste prestații stagionale”

CSM CSU Oradea a revenit cu stângul în FIBA Europe Cup, fiind învinsă la o diferență de 37 de puncte, 94-57, de către Benfica Lisabona. Bihorenii au rezistat doar în primul sfert în fața adversarilor, care au preluat apoi controlul și s-au distanțat decisiv.

Cel mai bun jucător din lotul lui Cristian Achim a fost Alex Gavrilovic, autor a 17 puncte, cinci recuperări și două pase decisive.

A fost una dintre cele mai modeste prestații stagionale pentru echipa noastră. Nu am putut să le facem față adversarilor noștri, fiind depășiți din toate punctele de vedere. Este limpede că va trebui să arătăm altceva pentru a ne putea continua parcursul european. În pofida înfrângerii suntem într-o situație bună în clasament, cel puțin pentru moment. Firește, acest lucru se poate schimba foarte repede dacă nu reacționăm. Urmează returul cu Sporting, după care dubla cu Sopot. Trebuie să ne focusăm pe aceste meciuri pentru a ne asigura calificarea în sferturile de finală”, a declarat pivotul francez, conform csmoradea.ro.

În acest moment, vicecampioana României are un bilanț de două victorii și o înfrângere în faza secundă a FIBA Europe Cup.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!