Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cedric Henderson Jr. a semnat cu o posibilă viitoare adversară pentru CSM Oradea

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
06.07.2024

Cedric Henderson Jr. a semnat cu o posibilă viitoare adversară pentru CSM Oradea

PAOK Salonic s-a despărțit în debutul acestei veri de superstarul echipei. Kevin Porter Jr. a părăsit gruparea din Grecia pentru a reveni în NBA, unde a semnat un contract cu Los Angeles Clippers. Elenii se pot întâlni cu CSM Oradea în preliminariile Basketball Champions League.

Între timp, formația pregătită de Massimo Cancellieri a anunțat în decursul zilei de vineri (05.07) transferul unui jucător ce a evoluat în Liga Națională în stagiunea precedentă. Este vorba despre Cedric Henderson Jr, fosta extremă a celor de la CSM Constanța.

Fiul fostului baschetbalist din NBA, Cedric Henderson, și-a făcut debutul la nivel profesionist alături de Gladiatorii din Tomis, după ce anterior evoluase în NCAA pentru Universitățile Arizona și Campbell. Alături de dobrogeni, el a terminat pe cinci în LNBM și a jucat o semifinală de Cupă.

În stagiunea anterioară, Cedric a fost cel mai bun marcator al echipei sale în Liga Națională. În 34 de meciuri, jucătorul american de 24 de ani a reușit să înregistreze medii de 15.9 puncte, 3.9 recuperări și 2.1 pase decisive, cu procentaje de 57% din interior, 41% de la distanță și 85% de la linia de libere.

Reamintim faptul că PAOK Salonic va face parte din același turneu de calificare în Basketball Champions League cu CSM Oradea. Dacă Leii Roșii vor trece de Caledonia Gladiators în primul tur, au asigurat un meci cu grecii, care au fost capi de serie.

*foto: Facebook/CSM Constanța

7 comentarii la aceasta stire:
  • Ricardo :

    CSM ORADEA
    CA sa nu credeți ca vorbesc prostii anul trecut au anunțat faptul ca Tarolis rămâne inca 2 ani cu Oradea ! Acum același PR orădean ne anunță că Tarolis a semnat prelungirea cu încă un an! :)))
    Unde este știrea... ?!?!?! În fine în alta ordine de idei și una pozitiva se pare ca VINALES ar fi alesul pt postul de pg! Sa vedem dacă se și adeverește!

    cu 3 luni în urmă (06.07.2024)
    • georgevlad1:

      @Ricardo
      Nu stiu ce surse ai,sau daca sunt propriile tale speculații,dar sunt total eronate😂

      cu 3 luni în urmă (06.07.2024)
    • Ricardo:

      georgevlad1
      ""De la Legia, dar sunt exclusiv speculatii. Agentul a mai adus jucatori la Oradea. Oricine si orice ar fi, speram sa se anunte o data ceva concret, pentru ca, dupa cum spune si colegul, sezonul bate la usa in curand si lotul trebuie cunoscut si sudat."""
      Asta mentiona acum câteva zile un suporter orădean. Vinales este singurul pg care se pliază pe aceasta logica. Este impresariat de IVAN ASANIN, care a mai adus jucători în România, ba chiar foarte mulți, a jucat la Legia, anul trecut și clar ca e un pg la un nivel cât de cât acceptabil. Dacă va fi el sau altul vom vedea!

      cu 3 luni în urmă (07.07.2024)
    • U BT Cluj-Napoca myke:

      VINALES
      sunt sub 10% ca Vinales sa semneze cu Oradea
      omu joaca în Puerto Rico la mulți bani , nu îl vad sa schimbe de la Puerto Rico la România:)))

      cu 3 luni în urmă (07.07.2024)
    • CSM CSU Oradea returnofthesnek:

      Bun
      Am inceput bine cu speculatiile. Nu stiu de ce ne uitam doar la Americani cand facem pe detectivii. Si repet, ca sa fie putin spice pe transferuri, e un ZVON care are 5% sanse sa puste. Vestea "buna" la Tarolis e ca a ramas, nu a reusit sa gaseasca buyout, desi era motivat sa plece. PR-ul Oradean isi face treaba foarte bine lucrand cu ce are. Hai sa asteptam ceva oficial si apoi sa bem o bere de vara impreuna.

      cu 3 luni în urmă (07.07.2024)
    • Ricardo:

      CSM ORADEA
      În orice caz este nevoie de întăriri serioase pentru a trece de adversarii din calificări! Fără un pivot top class și un pg pe masura plus un shooter mult peste GOTCHER nu poți emite mari pretenții!

      cu 3 luni în urmă (07.07.2024)
    Raspunde
  • Ricardo :

    CSM Oradea
    Ce informații ai despre situația financiara ? De vreme ce Tarolis nu a găsit un contract mai bun nu o fi chiar asa rău....

    cu 3 luni în urmă (07.07.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!