Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Christian Lutete, noul transfer al lui BC CSU Sibiu

Christian Lutete, noul transfer al lui BC CSU Sibiu

BC CSU Sibiu a mai realizat un transfer. Christian Lutete va juca în „galben-albastru” în sezonul 2020/2021, primul său angajament la nivel profesionist, după ce între 2015 și 2020 a jucat la nivel de colegiu.

Lutete măsoară 1.96 metri și este un jucător care poate evolua pe pozițiile 2-3. El a jucat doi ani la Radford și încă doi ani la UMass Lowell.

Ultimul sezon a fost unul impresionant la nivel statistic pentru Christian Lutete, care în 32 de partide a avut medii de 19.3 puncte, 7.0 recuperări și 1.6 pase decisive. El a avut procentaje de 51.6% din acțiune, 37.4% de la 3 puncte și 69.1% de la linia de libere.

De altfel, jucătorul născut în Silver Spring, Maryland, s-a făcut remarcat la începutul acestui an, când a reușit să marcheze 51 de puncte într-un meci.

La mijlocul lunii iunie, Christian Lutete a ajuns la un acord cu Besiktas Istanbul dar înțelegerea a căzut, iar baschetbalistul american a ajuns astfel la Sibiu.

„Sunt foarte încântat să fac parte din echipă, să joc pentru Sibiu. Am auzit multe lucruri frumoase despre energia uimitoare pe care o oferă fanii la jocurile de acasă! Abia aștept să vin, să îmi cunosc coechipierii, antrenorii și suporterii. Ne vedem curând!”, a declarat Christian Lutete pentru bc-csusibiu.ro

”Mă bucur să avem tineri talentați și ambițioși în echipă, tineri care să își dorească să se autodepășească și să ajute echipa noastră să performeze. Sperăm ca lucurile să evolueze bine, din toate punctele de vedere, să ne putem antrena și sa rămânem sănătoși până la întâlnirea cu fanii și va depinde doar de noi, mai departe”, a spus Laurențiu Buduleci, președintele secției de baschet a BC CSU Sibiu.

Lutete este al doilea „rookie” înregimentat în această vară de BC CSU Sibiu, după Jayce Johnson. Chris Cooper, Isaiah Philmore și Marquis Addison sunt ceilalți trei jucători străini anunțați de gruparea de pe Cibin, în timp ce Rolland Torok, Lucas Tohătan, Aurelian Gavriloaia și Robert Stan formează nucleul românilor.

*foto: Jose Juarez/AP

12 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu Nikant :

    Lutete
    Super jucator, chiar nu stiu cum l-am convins sa vina la noi, acum săptămâni a fost man of the year in conferinta de est in 2020, 🤯, stangaci cu o patrundere f buna, o sa fie ca un spin pt centri din campionat 😁. De abia aștept sa il vad jucand. 👍👍👍

    cu 3 ani în urmă (29.07.2020) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca C S :

    @gyke
    Nu cred că mai ai de ce să te plângi de lot. Pare un transfer reușit. Dacă se rezolvă adaptarea celor doi rookies la sistemul european o să aveți o echipă puternică și mă bucur pentru voi. Îl țin minte pe Dykes în primul sezon. A avut nevoie de aproape jumătate de sezon pentru adaptare. Se anunță interesant campionatul! Sper să putem fi în sală!

    cu 3 ani în urmă (29.07.2020)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      nu m-am plans deloc
      ...am incercat sa fiu obiectiv.
      Cu siguranta e un jucator foarte bun; mai ales daca Besiktas a ales sa-l semneze (chiar e ciudata treaba), sigur va fi bun pentru Sibiu. sa vedem cum se incheaga echipa anul asta...

      cu 3 ani în urmă (29.07.2020)
    Raspunde
  • BC CSU Sibiu gyke :

    bun
    Incet, incet se completeaza si lotul nostru.
    Anul trecut cu JJ si Stewart am avut multa experienta la oamenii mici, acum am ales sau am fost nevoiti sa schimbam strategia. Singura problema o vad ca deocamdata Lucas e singurul care poate juca pozitia 1.
    Mai asteptam...

    cu 3 ani în urmă (29.07.2020) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ :

    O curiozitate...
    Schimbarea de strategie în tipul de transferuri la Sibiu s-a petrecut

    a) mai degraba fiindcă a scăzut bugetul în urma pandemiei
    b) mai degraba fiindcă a plecat Georgescu
    c) sensibil egal ambele

    ?...

    cu 3 ani în urmă (29.07.2020)
    • BC CSU Sibiu gyke:

      hmm
      e un mix din ambele, dar nu cred ca 50-50... plus faptul ca piata e foarte ciudata acum.

      cu 3 ani în urmă (29.07.2020)
    • BC CSU Sibiu Markus:

      buget
      Eu cred ca la noi bugetul a scazut in principal din cauza pandemiei. De exemplu, se stie ca sponsorul nostru principal de anul trecut, Compa, trece printr-o perioada extrem de dificila din cauza pandemiei si cel mai probabil se va retrage de la CSU pentru o perioada. Sper sa nu fie asa, dar...
      In plus, in perioada asta si pretentiile jucatorilor cred ca au mai scazut, iar cu “x €/$” aduci un jucator mai bun decat ai fi gasit de aceeasi suma anul trecut.

      cu 3 ani în urmă (29.07.2020)
    • BC CSU Sibiu Markus:

      *
      De aceea cred eu ca era nevoie de Ionut in perioada asta dificila. Ar fi ajutat foarte mult la relatiile cu sponsorii.

      cu 3 ani în urmă (29.07.2020)
    Raspunde
  • uplifter :

    Sibiu
    Pare un jucător foarte interesant. Singura rezerva este felul în care orice rookie se adaptează în Europa. Și as fi curios de ce nu s-a concretizat Besiktas.

    cu 3 ani în urmă (29.07.2020) Raspunde
  • BC CSU Sibiu DND :

    Așa da
    Pare un transfer reușit, acum să vedem acomodarea dar personal prefer și genul asta de jucători cu potențial mare de creștere. De acum baftă și cine știe poate totuși mai vine cineva la dublaj pt Tohatan

    cu 3 ani în urmă (30.07.2020) Raspunde
  • BC CSU Sibiu /z/z/z :

    big like
    Pare un jucator foarte promitator, educat si respectuos. Cred ca se va adapta repede la baschetul nostru si va avea o relatie foarte buna cu Dan. Sa speram ca maine mai aflam si ultimul transfer, un combo guard, Personal l-as vrea pe Capers. :)

    Meciuri intregi cu Lutete:
    https://www.youtube.com/watch?v=ssXLVW7r20k
    https://www.youtube.com/watch?v=vrNiBWbSYNI

    cu 3 ani în urmă (30.07.2020) Raspunde
  • uplifter :

    Lutete
    M-ați făcut curios și m-am mai uitat cu atenție la el. Sa nu râdeți, dar păstrând evident proporțiile, mie mi se pare ca la felul în care arunca și pătrunde, aduce cu barbosul Harden :)
    În rest, da, un jucător de urmărit.

    cu 3 ani în urmă (30.07.2020) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!