Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Jordanco Davitkov, înaintea duelului de la Ploiești: „Mă aștept la un meci dificil”

Jordanco Davitkov, înaintea duelului de la Ploiești: „Mă aștept la un meci dificil”

CSM Târgu Jiu joacă pe terenul nou-promovatei CSM Baschet Petrolul Ploiești în cadrul rundei a 13-a din Liga Națională de Baschet Masculin. Ambele formații sunt într-o perioadă mai puțin pozitivă, prahovenii fiind cei care au înregistrat mai multe rezultate negative în ultimele etape.

În declarațiile date pentru csmtargujiu.ro, tehnicianul gorjenilor, Jordanco Davitkov, a amintit cine sunt cei doi sportivi pe care nu se va putea baza pentru această deplasare și ce fel de meci anticipează la Ploiești:

„În primul rând vreau să le transmit fanilor baschetului și locuitorilor din Târgu Jiu, multă sănătate şi La Mulţi Ani! Ne deplasăm la începutul acestui an la Ploieşti, iar acolo mă aștept la un meci dificil, în faţa unei echipe cu 6 jucători străini buni. Dacă ne vom respecta planul tactic, ceea ce înseamnă să facem o apărare bună, o tranziție ofensivă bună și dacă vom fi răbdatori în atac, atunci avem o șansă în plus la victorie. Totul depinde doar de noi şi de cum vom şti să gestionam acest meci. Avem însă și probleme pe poziția 4, acolo unde Andrei Gheorghe este accidentat, iar Nicoară lipsește, din motive personale. Astfel, vom avea o rotație mai mică după pauză, însă avem destui jucători care să suplinească lipsa acestora. Va fi un meci foarte greu, dar mergem acolo să încercăm să câștigăm partida.”

Duelul dintre CSM Baschet Petrolul Ploiești și CSM Târgu Jiu are loc marți, 4 ianuarie, de la ora 18.45 și va fi transmis pe Digisport 4, Look Sport + și YouTube FRB TV.

*foto: arhivă Facebook – Leii din Banat – Baschet SCM OHMA Timișoara

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!