Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Rolland Torok: „Mai avem mult de lucrat, dar pas cu pas, vom ajunge acolo unde trebuie”

Rolland Torok: „Mai avem mult de lucrat, dar pas cu pas, vom ajunge acolo unde trebuie”

Rolland Torok a fost MVP-ul României în succesul împotriva Luxemburgului, 78-67 la Timișoara în precalificările pentru EuroBasket 2025. „Vulturii” și-au asigurat primul loc în grupă cu această victorie și calificarea în faza următoare.

Rolly a terminat cu 21 de puncte și 6 recuperări, fiind singurul din tabăra României care a trecut de borna celor 20 de puncte marcate. Jucătorul lui CSO Voluntari a oferit mai multe declarații la finalul întâlnirii:

Ne-am așteptat să fie un meci greu, dar ne bucurăm foarte mult că am reușit să câștigăm. Am reușit să câștigăm în fața acestor fani minunați și oamenii care au venit la meci ne-au ajutat foarte mult să câștigăm. Ne-au dat o extra-putere în momentele când echipa Luxemburuglui a fost în fața. Cred că mai avem mult de lucrat, dar pas cu pas, vom ajunge acolo unde trebuie. Ne-am antrenat și pe poziția 5 cu mine, și pe poziția 4. Nu ne-am așteptat să fie așa de repede în timpul meciului. Dar niciodată nu știi în timpul meciului pe ce poziție trebuie să joci. Trebuie să fii doar pregătit. Am fost convins că o să câștigăm astăzi și vom câștiga și în Albania și ne calificăm.

Torok este de părere că apărarea agresivă a oaspeților a pus probleme mai ales în prima repriză:

„Cred că în apărare ne-au pus greutăți, au fost mai agresivi, dar ne-am așteptat la asta. În atac au jucat foarte mult 1-la-1, foarte mult cu poziția 5 de la noi. În repriza a doua am reușit să ne acomodăm, să găsim soluții atât în apărare, cât și în atac și am reușit să câștigăm.”

Luxemburg i-a avut pe Clancy Rugg și Alex Laurent cu peste 20 de puncte marcate fiecare, cei doi conducând ofensiva. Internaționalul român l-a remarcat pe Laurent, despre care spune că ar putea evolua în LNBM fără probleme:

„Am știut că cei doi jucători se vor apropia de aceste cifre, ne mai așteptam să mai fie unul. Pe acela am reușit să-l anihilăm. Vreau să felicit toată echipa Luxemburgului, deoarece și ei sunt jucători de baschet și știu să joace, dar trebuie să fim mai atenți în viitor, indiferent de echipa adversă, să nu lăsăm atâtea puncte. Laurent sigur ar avea un loc în România, nu știu dacă la echipele de top, dar este un jucător valoros și a demonstrat asta.”

Rolly a fost MVP-ul „vulturilor”, cu 21 de puncte și 6 recuperări, însă jucătorul nu a pus prestația personală pe primul loc, ci victoria a contat pentru el:

„Poate am fost puțin mai focusat, mai relaxat față de primele două sferturi. Băieții m-au găsit la locul potrivit, în momentul potrivit. Mă bucur că am reușit să câștigăm. Nu sunt genul de jucător care să marcheze multe puncte sau să fie cel mai bun din echipă, dar mă bucur pentru rezultatul acesta personal. Într-un final echipa a câștigat, nu eu.”

La final, a fost întrebat despre relația foarte bună cu Patrick Richard:

„Ne știm de ceva timp, știm ce poate fiecare. Ne înțelegem foarte bine, am demonstrat asta și acum și data trecută contra Albaniei. Să sperăm că în viitor o să putem juca împreună undeva, indiferent unde.”

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!