Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

U-BT suferă o nouă înfrângere în fața Stelei Roșii, după o luptă până la final

U-BT suferă o nouă înfrângere în fața Stelei Roșii, după o luptă până la final

U-BT s-a văzut din nou înfrântă de Steaua Roșie Belgrad, după o partidă în care sârbii au avut din nou un procentaj foarte bun de la mare distanță. 14/29 au înscris de trei puncte față de U, care a marcat doar 8/19. Acesta a fost capitolul la care s-a făcut diferența în această seară, celelalte statistici fiind similare sau identice. Triplele sârbilor au fost marcate exact în momentele cheie ale partidei. Lupta a fost însă una strânsă până la final, iar spectacolul a fost asigurat din partea ambelor tabere.  Scorul final a fost 86-76.

Suporterii Clujului s-au făcut și ei auziți în mai multe rânduri, în care au fost vocea principală a sălii.

Formațiile de start ale celor două echipe au fost următoarele:

Crva zvezda: Nwora, Moneke, Rivero Fernandez, Carter, Miljenovic

U-BT: Molinar, Russell, Miletic, Creek, Ceaser

Molinar a deschis scorul partidei după ce a marcat pe pătrundere. Clujenii au continuat cu o apărare solidă, iar Russell a lansat o pasă pe tot terenul până la Miletic, care a fost faultat și a marcat o liberă. Moneke a spart gheața pe tabelă pentru Steaua Roșie tot cu o liberă marcată. Ceaser și Molinar au continuat să marcheze pentru studenți. Miletic și-a trecut din nou numele pe tabelă după o fentă sub inel și un coș marcat. Carter și Miljenovic au înscris fiecare câte două puncte, iar la atacul următor, Nwora a făcut spectacol cu un dunk. Russell și Nwora au înscris fiecare câte o triplă în următoarele două faze. Apoi, Miletic și-a făcut treaba la ambele panouri, cu două libere înscrise și un capac reușit. Creek, cu o triplă, și Taylor, cu o pătrundere, au readus Clujul la conducere. Gazdele s-au ținut în meci prin Bolomboy și Butler. Steaua Roșie a trecut la conducere prin Dobric. Același jucător a marcat pe sirenă de la jumătatea terenului.

Același Dobric a deschis scorul și în al doilea sfert cu o triplă. După două minute din actul secund, diferența s-a majorat la 11 puncte în favoarea Stelei Roșii. Deși Mihai Silvășan a solicitat un timp de odihnă pentru elevii săi, sârbii i-au sancționat atât în ofensivă cu o triplă, cât și în apărare, având motoarele turate la maxim în aceste prime minute ale celui de-al doilea sfert. Creek și Miletic au mai redus din diferență, fiecare marcând câte două libere, dar Butler a revenit cu tripla la celălalt panou. Carter a continuat cu două triple marcate, iar sârbii au avut o seară foarte bună de la trei puncte. Molinar a revenit cu un run de 7-0 creat de unul singur, atât de la distanță, cât și după ce a plutit peste apărarea Stelei Roșii.

La time-out, tactica pe care a adoptat-o antrenorul sârb a fost apărarea om la om la Molinar și Russell ( „Russell – one on one, Molinar – one on one”).

Silvășan a fost obligat să ceară din nou time-out după ce sârbii s-au distanțat din nou semnificativ.

Scorul de la pauză era 51 – 39 pentru gazde care au avut

După pauză, grație coșurilor venite de la Miletic, Creek și Ceaser, U-BT a început cu un run de 7 – 0, care l-a obligat pe Obradovic să ceară time-out. Miletić i-a stins lumina lui Davidovac, iar U-BT a început în forță a doua jumătate de partidă. Duetul format din Russell și Miletic a creat o fază spectaculoasă finalizată cu un dunk de către pivot. Obradovic și-a ieșit din minți pe marginea terenului. Woody a redus diferența la o singură posesie pentru prima dată după aproximativ 20 de minute. Russell a înscris o triplă spectaculoasă de la mare distanță, dar Butler a pus și el mingea în coș din afara semicercului. Russell și-a mai răzbunat o dată echipa cu o aruncare de pe spate din afara semicercului, iar formația lui Silvășan a câștigat sfertul la 8 puncte.

Actul final a fost unul strâns, în care Steaua Roșii și-a menținut superioritatea, dar a avut multiple momente de slăbiciune în fața campioanei României.

Molinar a înscris toate cele trei aruncări libere după ce a fost faultat în afara semicercului, iar diferența se reducea la un singur punct.

Suporterii Clujului se auzeau din nou în tribunele arenei, fiind cei care pentru câteva momente au dominat sala cu susținerile.

În această seară, Miletic a fost la înălțime în apărare, reușind mai multe capace monstruoase. Creek a menținut U-BT la o diferență de o singură posesie. Dobric a marcat din nou de trei puncte și a ajuns la 4/5 reușite, într-o seară în care aruncările lui au venit exact în momentele de cumpănă. Russell a reușit o nouă aruncare acrobatică, după ce a fost și faultat. Nikola Kalinic, jucător care se încadrează între legendele din EuroLeague, a marcat o nouă treiță, iar punctele lui au venit, de asemenea, exact când era mai mare nevoie de ele. În ultimul minut, Creek părea să mai dea o șansă studenților, care se vedeau din nou conduși la 6 puncte, dar imediat sârbii au marcat la celălalt panou. Scorul final a fost 86-76.

Butler și Dobric au fost cei mai buni marcatori cu câte 14 puncte.

Creek a fost cel mai bun marcator pentru Cluj cu 22 de puncte, iar Russell a intrat în double-double cu 14 puncte și 11 pase decisive.

*Foto: U-BT Cluj-Napoca

7 comentarii la aceasta stire:
  • Stef_8 :

    transfer market
    fenomenal au jucat Miletic si Creek azi.. si Russell si Molinar prestații bune.. Miletic nu are cum să nu plece în vară clujenilor.. prea bun ca să nu il ia o echipa de Euroligă.. la Creek am indoieli daca va fi ofertat de o echipă de Euroligă însă la orice echipă de nivel EuroCup sau BCL ar putea juca lejer.. Russell magistral jucător ma gândesc ca nu se pune problema să plece fiind si naturalizat.. iar Molinar bun si el .. depinde si de club daca vrea să continue cu el si de jucator daca vrea sa plece sau sa ramana

    cu 4 săptămâni în urmă (13.04.2026)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      @stef
      nu stiu daca urmaresti euroliga dar dupa parerea mea Miletic nu e jucator de euroliga. fizic in primul rand. apoi e foarte moale si destul de emotiv.
      creek nici atat.
      iar russell cum ai tras concluzia ca nu poate pleca fiind naturalizat? doar tot in europa pleaca.

      cu 4 săptămâni în urmă (15.04.2026)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Jucatorii si Euroliga
      chiar daca sunt de aceeasi parere (ca nu au fata de Euroliga), trebuie tinut cont ca echipele de Euroliga au 16-18 jucatori in lot. O echipa cu pretentii mai mici pot sa ii ia. Evident ca nu vor mai avea atatea minute (sezonul asta au avut in Eurocup/ABA - Mile 22/22, Mitch 30/28), si nici realizarile lor nu vor fi la fel. Un fel de jucatori de duzina, trecuti la "altii". De la idolii tribunei la ... statutul lui Kulvietis. Si asta iti poate afecta cariera.
      Ca si exemplu e Hankins - de la 22 min / 9.8 puncte in Eurocup la 10 min / 4.2 pct. in Euroliga.

      Deci daca ei vor sa bifeze Euroliga si sa joace 7-10 min per meci cu 4-6 puncte, e posibil sa ii vedem si in Euroliga. Din cate stiu cerinta lui MItch a fost exact legata de minutele jucate ... vom vedea, dar daca ar fi dupa mine as incerca sa ii tin. Pentru ca avem nevoie de o banca mai lunga, daca vrem mai mult.

      cu 4 săptămâni în urmă (15.04.2026)
    • Stef_8:

      Cluj
      nu am zis ca nu poate pleca Russell, am zis ca nu cred ca va pleca, este naturalizat de ce sa il lasi sa plece?pe de alta parte nu gasesti la fiecare pas un point guard valoros ca si el: patrunderi explozive, cosuri de 3 puncte, anticiparea faultului adversarului. iar legat de Creek si Mitch: dupa cum a subliniat si Razvan echipele de Euroliga au lot mult mai numeros, iar o echipă cu pretenții mai mici in Euroligă ii poate cumpăra pe cei doi... referitor la faptul că vor fi jucatori de duzina da asa va fi greu sa fie folositi multe minute in Euroliga, dar depinde de jucator daca va fi afectat de acest fapt deoarece pe plan financiar are de castigat si cum a si zis Creek visul lui este sa bifeze si Euroliga dupa ce a bifat NBA , campionatul din Australia si a jucat si in China sau Japonia o perioada scurtă. Si Creek si Miletic daca sa zicem ca bifeaza un sezon in Euroliga si nu sunt dupa satisfacuti de performantele lor si minutele jucate pot lejer sa plece la o echipa de Eurocup sau BCL unde pot fi jucatorii de baza ai echipei ca si acum la Cluj

      cu 4 săptămâni în urmă (15.04.2026)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      @razv-an
      da, e posibil scenariul cu minute mai putine la echipe cu pretentii mai mici. dar ar fi creșterea salariala asa importanta astfel incat sa pleci de la minute mai multe la mai putine si de la potential de final 4 eurocup la subsol de euroliga? clujul e un oras frumos si ofertant din multe pdv :)

      cu 3 săptămâni în urmă (16.04.2026)
    Raspunde
  • varu silvois :

    In asteptarea confruntarii cu Buducnost
    trebuie mentionat faptul, ca fara astfel de meciuri tari in care plecam si.... deocamdata si ramanem doar cu sansa a doua, nu am fi reusit sa ajungem anul acesta in EuroCup!

    cu 4 săptămâni în urmă (14.04.2026)
    • varu silvois:

      Erata
      In sferturile EuroCup.

      cu 4 săptămâni în urmă (14.04.2026)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!