Linkuri rapide
Stiri Acvile

Ashley Walker a fost cea mai bună marcatoare de la Passalacqua Ragusa în prima rundă din Serie A1

Ashley Walker a fost cea mai bună marcatoare de la Passalacqua Ragusa în prima rundă din Serie A1

Passalacqua Ragusa s-a impus pe terenul celor de la Gesam Gas e Luce Le Mura Lucca, în prima etapă din Serie A1, cu 73-54, pe sferturi 18-14, 19-2, 19-17, 17-21. Ashley Walker a fost coșghetera meciului, cu 18 puncte pentru învingătoare. Naturalizata naționalei României a revenit în această vară la Passalacqua Ragusa, pentru care a mai evoluat două sezoane.

Ashley Walker s-a întors în campionatul Italian după un sezon în Turcia, la Mersin BSB. Jucătoarea cu cetățenie americană și română a ales Passalacqua Ragusa pentru stagiunea 2019-2020, formație la care a mai jucat în perioada 2013-2015. În ambele sezoane petrecute la echipa din Ragusa a disputat finala campionatului, pe care a pierdut-o în decisiv cu Famila Schio. În sezonul următor a trecut la Schio și a câștigat titlul, după care a petrecut două stagiuni la Reyer Venezia.

Passalacqua Ragusa este lider după prima etapă din noua ediție din Serie A1, având cel mai bun coșaveraj dintre echipele care au deschis campionatul cu victorie. Ashley Walker a fost cea mai bună marcatoare a partidei, cu 18 puncte în 25:37 minute. A încheiat cu 4/9 la șuturile de două puncte (44%), 2/3 la triple (67%) și 4/6 la libere (67%). A mai avut 5 recuperări defensive, 2 capace, 1 assist și 2 intercepții, cu +24 eficiență.

De la învingătoare a urmat-o Ifunanya Ibekwe, cu 14 puncte, 8 recuperări și 4 pase decisive în 21:36 minute, pentru +25 eficiență. De la gazde cele mai bune marcatoare au fost Janeesa Jeffery și Batabe Zempare cu câte 12 puncte.

În etapa următoare Passalacqua Ragusa va juca pe propriul teren cu Virtus Segafredo Bologna, în 9 octombrie.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!