Stiri Acvile

CE U20M – România învinge Georgia și termină turneul pe poziția a noua

Paul Olar

Paul Olar
20.07.2014

66-50
     

România a lăsat o impresie pozitivă în ultimul meci disputat la Campionatul European U20 din Bosnia. Compatrioții noștri au răpus pe Georgia cu scorul de 66-50, în turneul de stabilire a locurilor 9-10.

Hristu Șapera îi trimite în teren din primul minut pe Mirel Dragoste, Adrian Oprea, Andrei Damian, Georgian Păun și Mario Lazăr, în timp ce gruzinii au o formulă alcătuită din Bolkvade, Mikeladze, Sanadze, Burjanadze și Mirziashvili.

Echipa României debutează bine în meci, conducând, după câteva minute, cu 6-0. Merabi Mirziashvili îi scoate pe georgieni din faliment, însă trupa noastră are un start promițător. Astfel, grație atenției la recuperări, scorul devine 12-4 în favoarea “tricolorilor”. Adversarii își revin într-o mică măsură, dar sfertul se încheie favorabil pentru Păun și compania, 18-11.

Actul second începe cu coșul de la mare distanță înscris de Andrei Damian. Ex-sovieticii răspund cu un parțial de 0-7 și se apropie la trei lungimi, 21-18. Mehmet Hortoglu intră pe teren cu energie, dar Beka Bourjanadze își revine și ne pune probleme pe faza ofensivă. Chiar și așa, trupa noastră izbutește să conducă la pauză, 38-29.

Repriza a doua demarează cu câteva erori comise de băieții noștri. Gruzinii profită, iar Mirziashvili adaugă încă două puncte. După o perioadă de secetă, România găsește drumul spre coș grație lui Andrei Damian. Suntem inspirați și Adrian Oprea ne desprinde la 15 puncte, 46-31. În consecință, vom aborda optimiști sfertul decisiv, din moment ce tabela indica un ecart favorabil format din două cifre.

Elevii lui David Ustiashviline iau tare în ultimul act, aceștia marcând patru puncte fără replica “tricoloră”. Gruparea antrenată de Hristu Șapera reface totuși diferența înregistrată, Adrian Oprea și Andrei Damian contribuind în atac, 61-46. Din acel moment, reprezentativa de la Tbillissi nu mai emite mari pretenții și se recunoaște învinsă.

Adrian Oprea a fost surpriza plăcută a serii. Baschetbalistul legitimat la BC Mureș Târgu-Mureș a contabilizat 14 puncte, 7 recuperări, o pasă decisivă și 6 intercepții. Mirel Dragoste s-a remarcat cu 9 puncte, 7 pase decisive și o recuperare, în timp ce Vlad Cobzaru a avut 10 puncte și 3 recuperări.

De partea cealaltă, Beka Burjanadze a ieșit în evidență cu 26 de puncte și 6 recuperări.

1 comentariu la aceasta stire:
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    georgia
    Cu Georgia ne intalnim, la aceasta generatie, de vreo 4-5 in fiecare sezon, de pe la U16 si ii batem sistematic. Cu toate astea la nivel de echipa nationala si jucatori de valoare nu ne putem compara cu baschetul gruzin iar de Burjanadze sigur vom mai auzi

    cu 10 ani în urmă (20.07.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!