CSM CSU Oradea s-a impus în al doilea meci de play-off cu FC Argeș Pitești, 89 - 78, iar Oradea are șansa să închidă această serie în minimul de meciuri posibil. O serie de triple pe sirenă de la Richard și Nicolescu, dar și câteva dunk-uri monstruoase de la Sy au ridicat sala în picioare. Formația antrenată de Marusic nu a găsit soluția ca să majoreze avantajul cu care a intrat la vestiare, iar lupta strânsă a primelor 30 de minute a fost câștigată în final de Oradea.
Richard a deschis scorul cu o aruncare de la semidistanță de pe spate. Șomăcescu a continuat să înscrie după ce și-a recuperat propria aruncare dar Sy a dat replica la celălalt panou. Thornton a continuat cu 5 puncte consecutive, dar Richard a băgat și el aruncarea de la distanță în coș și nu le-a permis argeșenilor să treacă la conducere. Maxwell a finalizat acest prim sfert cu 8 puncte înscrise de unul singur iar Torok a fost ultimul marcator al orădenilor cu o aruncare de trei puncte, scorul final al primului sfert fiind 20-19.
Djokovic a marcat pentru Pitești primul coș din actul secund tot de la semidistanță. Torok cu o nouă triplă și Nzekwesi cu 4 puncte au menținut Oradea la conducere. Pivoții celor două formații au redeschis scorul la ambele panouri după câteva atacuri fără puncte marcate. Lewis a continuat să înscrie pe pătrundere și a fost și faultat. Până la jumătatea sfertului al doilea, ambele echipe mergeau cot la cot. După un blocaj ieșire executat între Baciu și Șomăcescu, pivotul argeșenilor a rupt inelul gazdelor cu dunk-ul. Bropleh a reușit să aducă din nou în avantaj Oradea la o posesie cu mai puțin de două minute rămase din timpul regulamentar de joc. Sy a realizat faza partidei de până acum după ce a trântit mingea în coș pe dunk. Datorită lui Lewis și Thornton, FC Argeș a trecut din nou în avantaj la o posesie. Richard a marcat de la centrul terenului, dar aruncarea lui a fost lansată după sirenă și scorul de la pauză era 43 – 44 în favoarea oaspeților.
După o primă repriză solidă, Thornton a fost primul pe lista marcatorilor pentru Pitești. Young nu le-a permis oaspeților să se distanțeze, iar Sy a finalizat un contraatac cu un nou dunk monstruos. CSM Oradea a preluat avantajul la patru lungimi după încă 2 puncte venite de la Sy. Același jucător a reușit să ridice sala în picioare la scurt timp după, în urma unui nou contraatac finalizat cu dunk. Pitești a fost nevoită să ceară un nou time-out. După ce bihorenii s-au distanțat la 12 puncte, Vanel a sunat revenirea cu o aruncare de la mare distanță. Șomăcescu a contribuit și el cu un nou coș de două puncte, iar piteștenii s-au apropiat din nou la 5 puncte. Lewis a readus diferența la o posesie, dar Richard a bătut sirena la atacul următor cu o aruncare de trei puncte.
În primele minute ale sfertului al doilea, scorul era 70 egal, datorită unui three point play venit de la Djokovic. Pridgett a trecut-o pe Oradea la un avantaj de 6 puncte după 5 puncte consecutive înscrise de el. Nicolescu a înscris și el tripla, iar la jumătatea sfertului scorul era 79 – 72. Diferența a ajuns la două cifre după coșul lui Richard, dar a scăzut rapid la numai 6 după ce Lewis a marcat cu o nouă aruncare acrobatică. Nicolescu a înfipt o nouă triplă pe sirenă cu un minut înainte de final, iar Pitești nu a putut să mai revină. Scorul final a fost 89 – 78.
Sy și Richard au fost cei mai buni jucători ai orădenilor cu 16, respectiv 15 puncte, în timp ce Lewis și Thornton au fost marcatorii principali ai piteștenilor cu câte 16 puncte.
*Foto: Facebook/CSM Oradea
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!