Pe CSU Sibiu o aşteaptă un meci greu marți, în Bucureşti, împotriva uneia dintre cele mai în formă echipe ale momentului, Steaua. „Militarii” au avut parte în ultimele două etape de reuşite, după două victorii succesive, la Oradea şi la Cluj.
Antrenorul echipei de pe Cibin, Dan Fleşeriu, conştientizează dificultatea întâlnirii de mâine cu „militarii”, însă speră la un rezultat pozitiv, care să lege victoria din etapa trecută, obţinută pe teren propriu, în faţa Piteştiului.
„Ne aşteaptă Steaua Bucureşti, o echipă care a bătut în deplasare ultimele două etape la Oradea şi la Cluj. Este o echipă valoroasă, are în lot opt stărini, reuşeşte să rotească jucătorii, să câştige la o diferenţă de două zile cu două dintre cele mai bune echipe din campionat, aşa că nu putem să fim decât super concentraţi şi noi şi să privim cu entuziasm jocul acesta, pentru că este o provocare care le place băieţilor noştri. Cu siguranţă, una dintre echipele enumerate mai sus, o vom întâlni şi în play-off. Ne interesează un joc foarte bun şi apoi vom vedea dacă scotem şi rezultatul”, a declarat Dan Fleşeriu, antrenorul lui CSU Sibiu, înaintea jocului cu Steaua Bucureşti.
Partida dintre CSM Steaua și CSU Sibiu se joacă marți, 17 aprilie, de la ora 17:30. Meciul este difuzat pe Digi Sport.
*foto: Alina Cojocaru
România câștigă categoric împotriva Belgiei la Campionatul European U16 fem...
Franța câștigă fără emoții împotriva României la Campionatul European U16 f...
Trei din trei! România câștigă clar împotriva Marii Britanii și se menține...
Franța câștigă fără emoții împotriva României la Campionatul European U16 f...
România câștigă categoric împotriva Belgiei la Campionatul European U16 fem...
România, învinsă de Germania în optimile FIBA U16 Women’s EuroBasket 2025
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!