Stiri Acvile

Document. O parte din sportivi urmează să intre în categoria a doua a campaniei de vaccinare

Document. O parte din sportivi urmează să intre în categoria a doua a campaniei de vaccinare

Peste 34.000 de români au reușit să beneficieze de vaccinul anti-covid 19 în ultimele 24 de ore, iar campania de vaccinare în țara noastră a prins aripi după ce a fost demarată etapa a doua, în care sunt incluse persoanele aflate în categoria de risc, cele cu boli cronice, dar și personalul din domeniile cheie.

În fața dozelor care urmează să intre în țară, autoritățile au lărgit lista celor care ar putea beneficia de vaccinare încă din etapa a doua. Astfel, printre ei se numără acum și personalul din domeniul pompelor funebre, personalul din rândul administrației, din corpul diplomatic, dar și o parte din sportivii din loturile naționale

Mai exact, potrivit hotărârii guvernamentale privind completarea HG numărul 1.031/2020, la articolul 6, punctul XX aflăm că în categoria a doua a campaniei de vaccinare intră și:

„sportivii componenți ai loturilor naționale sau ai loturilor olimpice, sportivii calificați individual la jocurile olimpice precum și staful tehnic care participă la pregătirea acestor sportivi”.

VEZI ÎNTREGUL DOCUMENT AICI

Astfel, chiar dacă în HG pare a fi vorba doar despre nevoia de a-i vaccina pe cei care merg la JO de la Tokyo, într-o interpretare mai largă a textului de hotărârii de guvern se poate considera că în listă se include întreg lotul lărgit, cât și staff-ul tehnic care pregătesc sportivii.

În ceea ce privește baschetul românesc, devin astfel eligibili pentru faza a doua a vaccinării următoarele loturi:

Echipa națională de baschet feminin: Ioana Ghizilă, Alina Podar, Carla Popescu, Evelina Petrof, Paloma Cucu, Romina Filip, Ecaterina Armanu, Gabriela Irimia, Paula Lenart, Anca Șipos, Alexandra Ghiță, Nicolett Orban, Elisabeth Pavel, Gabriela Mărginean, Ashley Walker, Tunde Kilin, Kincso Kelemen,  Alexandra Uiuiu, Marta Fodor, Dora Ardelean + staff

Echipa națională de baschet masculin:  Giordan Watson, Radu Vîrnă, Rolland Torok și Laci Lazar. Lucas Tohătan, Mirel Dragoste, Tudor Gheorghe, Marcu Badiu, Kris Richard, Tudor Fometescu; Bobe Nicolescu, Dragoș Diculescu, Mihai Măciucă, Tudor Gîrbea;  Emanuel Cățe, Alex Olah, Bogdan Popa, Rareș Uță, Ștefan Grasu, Ionuț Berceanu + staff.

Dacă ar fi vorba doar de sportivii calificați la JO din Tokyo, care urmează să se desfășoare în această vară, cu un an întârziere, atunci ar putea fi vorba doar de componentele lotului national de 3X3, și anume Gabriela Marginea, Sonia Ursu, Ancuta Stoenescu, Anne Marie Parau, Ashley Walker, Flori Diaconu, Anca Sipos + staff.

Autoritățile sunt optimiste că etapa a doua de vaccinare ar trebui să fie gata spre sfârșitul lunii februarie, iar în luna martie să demareze etapa a treia, în care este inclusă populația generală a României.

*foto: Radu Badoiu

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate