SCM Craiova s-a calificat în semifinalele Ligii Naționale de Baschet Masculin, după ce a trecut cu scorul de 3-1 la general de CSO Voluntari. Oltenii au câștigat cele două meciuri din Bănie la diferențe de două cifre și și-au împărțit victoriile în Sala „Gabriela Szabo”.
Un merit important pentru performanța reușită de clubul din Bănie îi revine lui Vlad Nistor. El a fost cel mai bun baschetbalist autohton al echipei sale în această serie, după ce a încheiat trei din patru meciuri în double-digits.
Tânărul român ne-a dezvăluit, într-un interviu exclusiv acordat site-ului nostru, cele două motive care consideră că l-au ajutat să înregistreze aceste evoluții excelente: „Munca și încrederea pe care le-am primit tot sezonul de la antrenori, staff și jucători”.
Cu toate că Craiova a obținut trei victorii la diferențe de două cifre, Vlad este de părere că nu a fost o serie ușoară. El consideră că dorința de a câștiga și încrederea echipei au dus la acest rezultat.
„A fost o serie despre care știam că nu va fi ușoară. O echipă solidă, experimentată și cu aruncători buni. Eu zic că acest deznodământ ni l-am creat noi (succese categorice și calificare obținută pe teren propriu), prin dorința de a câștiga și încrederea pe care am avut-o unul în celălalt”.
Baschetbalistul sosit în această vară la SCM Craiova crede că diferența a fost făcută de energie, determinare și apărarea solidă: „Diferența cred că s-a făcut la energia și determinarea pe care le-am avut și la apărarea solidă pe care am prestat-o ca echipă”.
Oltenii au debutat în play-off cum nu se putea mai bine și au câștigat la o diferență de nu mai puțin de 18 puncte în „Sala Gabriela Szabo”. Clubul pregătit de Tudor Costescu și-a recâștigat astfel avantajul terenului propriu și a făcut un pas imens spre penultimul act al campionatului.
Internaționalul român ne-a mărturisit că atât el, cât și colegii lui au prins mai multă încredere în ei după acest succes important, despre care spune că a cântărit extrem de mult în economia seriei.
„După primul meci de la Voluntari am prins mai multă încredere în noi. Învingând la ei acasă, ne-am recâștigat avantajul terenului propriu și asta cred că a fost foarte important”.
Pentru SCM U Craiova urmează acum o serie și mai complicată în fața lui U-BT Cluj-Napoca. Oltenii întâlnesc echipa care a câștigat campionatul în ultimii cinci ani și încearcă să producă o nouă surpriză.
Internaționalul român rămâne însă încrezător în șansele echipei lui și spune că va da totul pentru a merge mai departe. El nu se teme de clubul pregătit de Mihai Silvășan, însă recunoaște că este o „echipă de calibru”.
„Știm că U-BT este o echipă de calibru, dar asta nu ne face să ne dăm la o parte. Din contră, cred că ne motivează mai mult. Noi vom da din nou tot ce avem și vom vedea care va fi scorul seriei”, a concluzionat Nistor.
Vlad Nistor se află la al patrulea sezon consecutiv petrecut în Liga Națională de Baschet Masculin și la primul în maioul lui SCM U Craiova, după ce a mai trecut pe la CSM Târgu Mureș și FC Argeș Pitești.
*Foto: Facebook/SCM Craiova
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!