Puțin sub trei zile ne despart de FIBA World Cup 2014. Evenimentul se desfășoară în perioada 30 august – 14 septembrie, iar Spania va găzdui cei mai cunoscuți baschetbaliști ai planetei.
Astfel, oficialii s-au ocupat atent de cele șase locații care vor organiza partidele. Acestea sunt Madrid, Barcelona, Sevilia, Bilbao, Gran Canaria și Granada.
Capitală a Spaniei, primul oraș amintit nu are nevoie de nicio prezentare. Madridul este de departe principalul centru urban din Peninsula Iberică și reprezintă casa pentru 3.3 milioane de oameni. Pe lângă marile companii ce își au sediul aici, metropola se laudă cu o bogată tradiție în sport. Drept dovadă, “ El Foro” și-a depus candidatura la Jocurile Olimpice din 2020.
Revenind la Campionatul Mondial, arena în jurul căreia se strâng toate vedetele se numește Palacio de los Deportes de la Comunidad. Situată pe strada Av Felipe II, 28009, sala pune pe tavă 13.700 de locuri. Totodată, construcția dispune de 870 de locuri de parcare, urmând să primească, pe lângă marea finală, și încleștări din fazele superioare.
Barcelona reprezintă un alt brand spaniol. Reședință a regiunii Catalunia, metropola poate fi identificată ușor cu sportul de mare performanță. Pentru mulți este suficient să amintim că Barcelona a ținut Jocurile Olimpice din 1992, atunci când dream team-ul Statelor Unite a făcut istorie. În plus, Barcelona se clasează pe locul 10 în topul celor mai populate centre din Europa.
Sala pregătită de catalani va fi Palau Sant Jordi. Propriul teren al lui Juan Carlos Navarro se deschide pentru 15.700 de spectatori, dintre care 5.000 au posibilitatea să își și parcheze mașina. Duelurile din sferturi, precum și semifinale, sunt programate la Palau Sant Jordi.
Trecem în Țara Bascilor, unde totul gravitează spre Bilbao. Orașul a fost fondat în 1330 și iese în evidență grație istoriei sale industriale. Bilbao are o populație aproximativă de 360.000 de oameni și se află pe malul râului Nervion. Legat de arenă, trebuie să menționăm numele acesteia: Bizkaia – 16.200 locuri. Aici, bascii se vor bucura de prezența vedetelor americane, dar și de cea a lui Gerald Lee & Finlanda.
Vine rândul unei alte zone cunoscute din Spania – Andalusia. Cetate cu 2.000 de ani vechime, în Sevilia sunt stabiliți 705.000 oameni. Fiind dotată cu 7.200 de scaune, polivalenta Palacio Municipal de Deportes prezintă condiții excelente. Construcția se mândrește cu o parcare de aproximativ 500 de locuri, alături de două tabele moderne, respectiv o sală de conferință.
Tot în Andalusia vor conta și încleștările din grupa A. Spre fericirea spaniolilor, “Furia Roja” dă piept cu primii adversari la Palacio Municipal de Deportes din Granada, însă doar 9.000 de norocoși au șansa să îi urmărească pe viu pe Pau Gasol și compania. De altfel, Granada iese în evidență grație arhitecturii și a istoriei.
Încheiem lista cu exotica Gran Canaria, o insulă din Oceanul Atlantic. Aici locuiesc puțini oameni, dar baschetul se va juca într-un oraș cosmopolit și mare port iberic. Sala a intrat în ultimele pregătiri, iar organizatorii așteaptă peste 9.500 de fani la duelurile Lituaniei sau Australiei.
*Foto: fiba.com
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!