Stiri Acvile

Florin Nini: "Această competiţie este una importantă pentru a testa jucătoarele generaţiei actuale"

Gabriel Pănoiu

Gabriel Pănoiu
15.08.2013

Competiţia ce nu se află pe calendarul oficial al Federaţiei Internaţionale de Baschet are loc o dată la patru ani, iar anul acesta se va desfăşura în perioada 6-15 septembrie 2013.

Într-o declaraţie acordată în exclusivitate site-ului nostru, Florin Nini a vorbit despre cât de bine se pregătesc jucătoarele convocate la lotul naţional în cantonamentul de la Tîrgu-Jiu, cât şi despre importanţa acestei competiţii.

În opinia mea, această competiţie este una importantă pentru a testa jucătoarele generaţiei actuale, iar în acelaşi timp este o bună oportunitate, atât pentru mine, cât şi pentru colegul meu, Dan Fleşeriu, de a testa jucătoarele din cea de-a doua garnitură. Ne aşteaptă Campionatul European din 2015, unde vom participa în grupa A, iar nivelul competiţiei a crescut foarte mult, dar acest lucru nu ne sperie, ci ne pune serios pe treabă.

Acum patru ani când lotul naţional a câştigat medalia de aur la Jocurile Francofone, România a dispus de o generaţie de excepţie, iar cred că dacă în acest moment şi noi dispuneam de acele jucătoare puteam să spunem că mergem să ne apărăm medalia de aur. În acest an, punctul nostru forte va fi unitatea grupului şi motivaţia jucătoarelor pentru a face o treaba bună. Îmi place modul cum s-au prezentat la pregătirea de la Sibiu, cât şi în acest stagiu de la Tîrgu-Jiu. Jucătoarele ce se află în acest moment la lotul naţional trebuie să realizeze că au o mare ocazie, aceea de a reprezenta naţionala României la Jocurile Francofone de la Nisa.

Întrebat de programul de pregătire ce va urma pentru lotul naţional de senioare, Nini a declarat:

Vom încerca să jucăm aici, la Tîrgu-Jiu, două meciuri de pregătire în zilele de 22 şi 23 în compania unei echipe din Serbia. Din păcate la capitolul jocuri de verificare nu stăm foarte bine, dar deocamdată suntem în tratative cu două echipe din Serbia pentru a veni la Tîrgu-Jiu. După 30 septembrie ne vom deplasa la Bucureşti unde va avea loc faza finală de pregătire, pentru ca pe 4 septembrie să plecăm către Nisa, acolo unde vor avea loc Jocurile Francofone.

Vă facem cunoscute cele 13 jucătoare aflate în acest moment în cantonamentul echipei naţionale la Tîrgu-Jiu. 

Gabriela Cursaru (Sepsi Sfântu Gheorghe)
Romina Filip (ex CSM Târgovişte)
Dora Ardeleanu (Danzio Timişoara)
Alina Chivu (Teleorman Alexandria)
Liliana Uşurelu (Olimpia Braşov)
Andreea Pop (Universitatea Cluj-Napoca)
Flavia Ferenczi (Universitatea Cluj-Napoca)
Gabriela Munteanu (Olimpia Braşov)
Alina Crăciun (ICIM Arad)
Adelina Ştefan (Teleorman Alexandria)
Elisabeth Pavel (Flying Foxes Viena)
Stoedin Adina (Danzio Timişoara)
Andra Ionescu (ex SCM "U" Craiova)

*Notă: Au drept de joc doar sportivele născute în anul 1988 şi mai tinere, adică U25.

2 comentarii la aceasta stire:
  • ASG Nord Vlase Andreea :

    Si a 14-a?
    "Va facem cunoscute cele 14 jucatoare"... dar lista de mai jos contine doar 13 nume. Care e a 14-a?

    cu 10 ani în urmă (15.08.2013)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Sabin Gherdan:

      @aaavls
      A 14-a se numeşte eroare de redactare şi este liberă de contract. Sperăm să nu o vedem la următoarele acţiuni ale loturilor naţionale :)

      cu 10 ani în urmă (15.08.2013)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!