Stiri Acvile

Francisco Garcia și-a anunțat retragerea din naționala Republiciii Dominicane

Radu Bărăian

Radu Bărăian
11.09.2014

Baschetbalistul dominican Francisco Garcia s-a retras din echipa națională a țării sale odată cu eliminarea de la Campionatul Mondial din Spania. Garcia, jucător care evoluează în NBA la Houston Rockets, se retrage din reprezentativa Republicii Dominicane după 11 ani.

„Am jucat ultimul meu meci cu echipa națională a Republicii Dominicane. Sunt foarte mândru că am jucat timp de 11 ani pentru naționala țării mele”, a declarat Garcia.

Extrema de 32 de ani a jucat ultimul meci pentru dominicani la FIBA World Cup 2014 din Spania împotriva Sloveniei, meci câștigat de europeni cu 71-61. În 5 meciuri jucate în Spania, Francisco Garcia a fost cel mai important om din lotul naționalei sale, având medii de 17.6 puncte pe meci, 3.2 recuperări, 2.2 pase decisive, 1.0 intercepții, 2.8 mingi pierdute și 18.2 la eficiență, totul în 28.2 minute petrecute pe parchet. 

De-a lungul timpului, alături de naționala Republicii Dominicane, Garcia și-a trecut în cont o medalie de aur la Jocurile Pan Americane și două de bronz la FIBA Americas, respectiv Centrobasket. 

La nivel de echipe de club, baschetbalistul a fost draftat în NBA în anul 2005 de Sacramento Kings, echipă alături de care a jucat până în 2013, iar de atunci îmbracă echipamentul celor de la Rockets.

*Foto: fiba.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!