Stiri Acvile

Ioana Savu: „Cu siguranță nu ne vom mai relaxa atât de mult pe final”

Ioana Savu: „Cu siguranță nu ne vom mai relaxa atât de mult pe final”

Două meciuri a disputat până în prezent naționala feminină a României la Campionatul European U16 - Divizia B din Muntenegru, diferența maximă înregistrată la final fiind de patru puncte. „Acvilele” luptă în continuare cu Austria, luni (22.08), în urma unei zile libere.

Ioana Savu a vorbit în exclusivitate pentru site-ul nostru despre jocurile tricolorelor de până acum, spunând ce a făcut diferența cu Marea Britanie:

„Consider că în meciul cu Marea Britanie ne-am relaxat încă de la pauză și din păcate acest lucru a dus la pierderea avantajului obținut în primele două sferturi, urmând pierderea meciului.”

Ulterior, tricolorele au putut câștiga duelul cu Luxemburg, însă după o repriză de prelungiri, asta în urma unui avantaj de 17 puncte irosit:

„A fost un sentiment foarte plăcut, însă puteam câștiga meciul în primele 40 de minute de joc. Totuși, a fost o victorie muncită care ne-a adus o stare foarte bună în echipă.”

La final, Ioana a prefațat disputele cu Austria și Slovacia, în care obiectivul României este calificarea în sferturi:

„Cu siguranță nu ne vom mai relaxa atât de mult pe final. Vom lupta până la capăt, iar eu cred că echipa noastra este pregatită să câștige! Încă avem șanse să iesim pe primul loc în grupă și să ne calificăm în primele 8 echipe.”

România și Austria vor juca în această seară, 22 august, de la ora 19.45 în direct pe YouTube FIBA - The Basketball Channel.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!