U-BT Cluj-Napoca a avut un parcurs excelent în primul sezon din Liga Adriatică. Campioana României s-a calificat în play-off-ul competiției și are șanse reale de a prinde un loc în penultimul act.
Un merit important pentru rezultatele excelente din acest sezon din Liga Adriatică îi revine lui Mihai Silvășan. El pregătește echipa de o perioadă lungă de timp și, în ultimii ani, a reușit performanțe notabile în cupele europene.
La finalul săptămânii, Liga Adriatică a desemnat cei mai buni trei antrenori ai acestui sezon. Mihai Silvășan și-a făcut apariția în acest top, fiind poziționat pe ultima treaptă a podiumului.
Silvășan a menționat că cel mai important este faptul că U-BT Cluj va evolua în sferturile de finală din Liga Adriatică. El a recunoscut că se simte onorat, însă spune că nu crede prea mult în premiile individuale.
„Mai mult înseamnă pentru mine faptul că jucăm un sfert de finală în Liga ABA, la prima noastră participare, și că avem șanse realiste de a accede în semifinale. Gândurile noastre se îndreaptă acolo. Este un sport de echipă, un om nu poate face totul de unul singur.
Nu cred prea mult în premiile individuale. Nici nu este un premiu, este locul trei, așa că nu știu ce să spun. Mă onorează că lumea s-a gândit la mine și m-a votat, însă nu este ceva care să mă afecteze extraordinar de mult din punct de vedere emoțional”, a spus Silvășan, citat de GSP.
Zvezdan Mitrovic, tehnicianul lui Cedevita Olimpija Ljubljana, a fost numit antrenorul anului în Liga Adriatică. Locul secund a fost ocupat de antrenorul lui Partizan Belgrad, Joan Penarroya.
U-BT Cluj-Napoca va debuta în play-off-ul Ligii Adriatice la mijlocul săptămânii următoare, în fața formației KK Buducnost.
*Foto: U-BT.Basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!