Stiri Acvile

Mihai Silvășan: „Lipsa rotației s-a resimțit și în acest meci.”

Mihai Silvășan: „Lipsa rotației s-a resimțit și în acest meci.”

Mihai Silvășan, tehnicianul lui U-BT Cluj-Napoca, a revenit cu declarația de după partida cu Steaua Roșie Belgrad, meci în care clujenii nu erau departe de obținerea uneia dintre cele mai mari victorii din istoria clubului, chiar dacă meciul nu mai avea o miză din punct de vedere al clasamentului. Principalele greșeli ale clujenilor au fost regăsite în apărare, mai exact în lipsa unei rotații eficiente, dar un alt punct slab a fost și rotația scăzută, din cauza jucătorilor indisponibili.

Aceasta a fost declarația tehnicianului lui U-BT Cluj-Napoca după partidă cu Steaua Roșie Belgrad, conform paginii oficiale a clubului:

În primul rând, felicitări Stelei Roșii pentru victorie, una meritată. Am dat tot ce am putut și am luptat. Am făcut câteva greșeli mentale în apărare, fie în rotații, fie nu am făcut rotațiile, fie am ajutat prea mult când nu ar fi trebuit să ajutăm. Dar acesta este baschetul, este un joc al deciziilor și al reacțiilor, așa că am fost acolo, am revenit în a doua repriză, am încercat să ne luptăm, să oferim o replică solidă, dar acesta a fost maximul pe care l-am avut în acest meci. Ne-am dorit mai mult, dar, din păcate pentru noi, nu am putut obține mai mult. De asemenea, am avut doi jucători indisponibili și un jucător care a evoluat cu o mică accidentare, așa că, pentru o echipă ca a noastră, această lipsă de rotație se vede. Mergem mai departe, acest meci nu a fost atât de important pentru noi din punctul de vedere al clasamentului. Vom termina pe locul 5 în grupă și așteptăm cu interes ultimul meci cu Buducnost și, de asemenea, așteptăm cu interes Play-Off-ul.

*Foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!