Stiri Acvile

Naționala de senioare, la debutul pregătirilor pentru Campionatul European din 2015

Radu Bărăian

Radu Bărăian
16.12.2014

Echipa națională de baschet feminin a României, pregătită de antrenorii Florin Nini și Radu Alexandru, au demarat pregătirile în privința EuroBasket Women 2015, competiție care va fi găzduită de Ungaria și România în perioada 11-28 iunie a anului viitor. 

La ora actuală, reprezentativa feminină a țării noastre se află în cantomanent în cadrul complexului sportiv Cheile Grădiștei - Fundata, acolo unde se vor pregăti până în data de 23 decembrie. Conform site-ului Federației Române de Baschet, în urma programului stabilit de staff-ul tehnic român, la finalul acestei prime perioade de pregătire, fetele noastre vor pleca în Italia imediat după Crăciun, urmând să participe la un puternic turneu internațional, în care se va duela cu formațiile similare ale Italiei și Rusiei. 

În cadrul stagiului de pregătire de la Cheile Grădiștei - Fundata, antrenorii lotului național au convocat 17 jucătoare din Liga Națională, acestora urmând să li se alăture în viitorul apropiat și baschetbalistele care activează in afara granțilelor țării. De asemenea, pivotul Elisabeth Pavel de la CSU Alba Iulia, care se află în plină perioadă de recuperare după o accidentare suferită la începutul actualei stagiuni.

Cele 17 jucătoare selecționate pentru prima acțiune de pregătire sunt următoarele: 

Anca Stoenescu - CSM Târgoviște

Florina Pașcalău - Sepsi SIC Sfântu Gheorghe

Annemarie Părău - Sepsi SIC Sfântu Gheorghe

Cristiana Cutaș - Sepsi SIC Sfântu Gheorghe

Kincso Kelemen - Sepsi SIC Sfântu Gheorghe

Andreea Olah - CSM Satu Mare

Gabriela Cursaru - Phoenix Galați

Romina Filip - Phoenix Galați

Adelina Ștefan - Phoenix Galați

Alexandra Uiuiu - CSU Alba Iulia

Anca Șipoș - CST BC Alexandria

Alina Crăciun - ICIM Arad

Hanna Demeter - ICIM Arad

Gabriela Irimia - Olimpia Brașov

Sonia Ursu - Olimpia Brașov

Adina Stoiedin - BCM Tymes Timișoara

Paula Lenart - Atomeromu (Ungaria)

Cu 177 de zile rămase până la debutul EuroBasket Women 2015, reamintim faptul că România se află în Grupa A, acolo unde a fost repartizată alături de Ucraina, Cehia, Muntenegru și Franța. În prima etapă din faza grupelor, programată în data de 12 iunie, România va da piept cu Muntenegru. Toate meciurile din această grupa A se vor disputa la Timișoara. 

Campionatul European de anul viitor va fi găzduit în premieră de cele două țări vecine. România și Ungaria. Cele 6 orașe în care va avea loc competiția sunt Oradea, Timișoara, Szombathely, Sopron, Debrecen, Gyor și Budapesta. 

*Foto: frbaschet.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!