Stiri Acvile

Naționala de tineret (U20) masculin a pierdut toate meciurile în Ungaria

Adrian Micinic

Adrian Micinic
23.06.2013

 

Echipa națională de tineret (U20) masculin a României a încheiat turneul de pregătire din Ungaria. Formația pregătită de către Hristu Șapera a suferit trei eșecuri în cadrul evenimentului ce a avut loc la Kormend, între 20 și 22 iunie.

În prima zi, tricolorii au fost învinși de echipa U21 a Iranului. Rezultatul final a fost 84-67. Pe sferturi: 23-10, 23-23, 19-20, 19-14.

Apoi, pe 21 iunie, România a dat piept cu naționala de tineret a Sloveniei, formația angrenată în primul eșalon valoric la această categorie de vârstă. Rezultatul final a fost de 96-46 în favoarea ex-iugoslavilor. Pe sferturi: 28-13, 20-7, 27-18, 21-8.

În fine, ultimul meci, disputat în compania formației gazdă, Ungaria U20 (echipă pe care tricolorii o vor întâlni în faza grupelor și la europeanul de la Pitești), România a fost depășită cu scorul de 85-60. Pe sferturi: 29-17, 19-15, 17-19, 20-9.

Delegația României își continuă pregătirile pentru Campionatul European U20 - Divizia B de la Pitești chiar în localitatea în care va avea loc evenimentul. Echipa lui Șapera va juca două meciuri de verificare în compania naționalei universitare a României, pentru ca apoi să dispute două partide împotriva Portugaliei U20.

1 comentariu la aceasta stire:
  • SCM "U" Craiova Vladut10 :

    ......
    Cand vad rezultatele astia 46 - 96!......diferenta de scor e mai mare decat numarul punctelor marcate de noi!!!
    Dezamagitor!

    cu 10 ani în urmă (24.06.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!