Stiri Acvile

Reacția lui Mihai Silvășan după ultimul meci din Liga Adriatică din acest sezon

Reacția lui Mihai Silvășan după ultimul meci din Liga Adriatică din acest sezon

U-BT Cluj-Napoca a fost eliminată în sferturile de finală din Liga Adriatică, după ce a fost învinsă în meciul decisiv de KK Buducnost, cu scorul de 112 la 81, în Muntenegru.

La finalul duelului de la Podgorica, antrenorul principal al campioanei României, Mihai Silvășan, a vorbit despre parcursul echipei lui în această competiție, despre înfrângerea categorică din ultimul meci al seriei, cât și despre suporterii care au fost prezenți la confruntarea cu Buducnost.

”Vreau să încep prin a felicita echipa gazdă pentru victorie și le urez succes în semifinale. În ceea ce privește echipa mea, sunt foarte mândru de felul în care băieții au jucat și au luptat în acest sezon al Ligii Adriatice. Acesta a fost ultimul meci al nostru în acest sezon, însă pentru prima apariție în această competiție cred că este o mare performanță pentru noi.

Am fi putut face mai mult. Dacă am fi avut toți jucătorii apți, poate situația ar fi stat diferit. Meciul de azi nu a avut istoric, mai ales în sfertul al patrulea, când ne-au bătut cu 32-11, așa că nu vreau să vorbesc prea mult despre acest joc. Vreau să-i felicit pe jucători pentru acest sezon în Liga Adriatică și aș vrea să le mulțumesc fanilor care au făcut deplasarea și ne-au susținut, nu doar în meciul acesta, ci și de-a lungul sezonului”, au fost cuvintele lui Silvă, potrivit site-ului oficial al echipei.

Pentru U-BT Cluj-Napoca urmează acum alte meciuri extrem de importante în Liga Națională de Baschet Masculin. „Studenții” dau piept cu SCM U Craiova în semifinalele competiției.

*Foto: U-BT Basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!