Stiri Acvile

România a pierdut și al doilea meci la Campionatul European U20 Feminin, Divizia B

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
09.07.2024

România a pierdut și al doilea meci la Campionatul European U20 Feminin, Divizia B

România nu a găsit drumul către victorie nici în al doilea meci al Campionatului European U20 Feminin, Divizia B. Reprezentativa pregătită de Ioannis Koukos a cedat în fața Marii Britanii, cu scorul de 84-63 și încheie faza grupelor cu un bilanț de 0-2.

România: Beata Bara Nemeth, Kriszta Kozman, Alexia Frîncu, Ana Ivan, Alexia Dobă

Marea Britanie: Louisa Gibbins, Katie Januszewska, Olivia Forster, Kerry McGhee, Isobel Bunyan

Nemeth a deblocat partida cu un and-one, dar Bunyan a răspuns pe măsură, cu un coș de trei. McGhee a semnat următoarele trei puncte pentru britanice, înainte ca Frîncu să puncteze de la libere. Ivan a transformat primul coș de trei al Acvilelor, înaintea unui run de 11-3, prin care adversarele se instalau la nouă lungimi la final de sfert: 21-12.

Naționala lui Koukos a reușit să se apropie la două posesii prin Dobă și Kozman, care au punctat din interior, forțând un timeout din partea adversarelor. Bunyan a liniștit asaltul româncelor, iar Charity a consolidat ulterior prima diferență de două cifre din meci. Aceasta s-a păstrat până la pauza mare, când tabela indica 36-26.

David a deschis balul pentru România după revenirea de la cabine, printr-un and-one. Britanicele s-au menținut în față pentru o bună bucată de timp, dar tripla lui Stănescu a deschis apetitul ofensiv al Acvilelor, iar acestea reușeau să vină la doar cinci lungimi înaintea actului decisiv, când tabela indica 48-43.

Bunyan a deblocat tabela în sfertul patru, cu un coș pe pătrundere, urmat de o nouă triplă a lui Stănescu, prin care România se menținea la două posesii. Britanicele și-au ridicat ulterior nivelul defensiv și, după ce Januszewska a marcat din interior, respectiv Forster de la distanță, diferența de două cifre era refăcută. A doua jumătate a sfertului le-a aparținut exclusiv lor, iar la final tabela avea să indice 84-63.

Maria Stănescu s-a remarcat cu 11 puncte, urmată de Bianca Sîrbu cu 10. Beata Bara Nemeth a avut 7 puncte și 6 recuperări, fiind lider la eficiență în tabăra tricolorelor, cu +13.

Isobel Bunyan a avut un monster-game împotriva României și a terminat în double-double, cu 25 de puncte și 12 recuperări, la care a adăugat 5 intercepții și 2 capace. Katie Januszewska a urmat-o, cu 14 puncte.

Reprezentativa de U20 feminin a României va lupta în continuare pentru locul al nouălea în competiție, după programul următor:

  • Slovacia vs. România, 10 iulie, ora 20:30
  • România vs. Bulgaria, 11 iulie, ora 18:00
  • Albania vs. România, 13 iulie, ora 15:00

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!