Stiri Acvile

România, în urna a 3-a la tragerea la sorți pentru calificările la Women's Eurobasket 2021

Andreea Vlase

Andreea Vlase
19.07.2019

România, în urna a 3-a la tragerea la sorți pentru calificările la Women's Eurobasket 2021

Naționala de senioare a României a fost repartizată în urna a 3-a valorică la tragerea la sorți pentru calificările la FIBA Women's Eurobasket 2021. Împărțirea a fost făcută ținând cont de rezultatele de la ultima ediție. Gazdele Franța și Spania sunt calificate automat. Celelalte 33 de naționale își vor afla adversarul din calificări luni, 22 iulie, de la ora noastră 13:15, tragerea la sorți fiind la Munchen.

Franța și Spania vor găzdui turneul final  din 2021, astfel că sunt deja calificate la acea competiție. Celelalte 33 de țări vor fi repartizate în 9 grupe, 6 de câte patru echipe și 3 de câte trei. Se califică la Women's Eurobasket 2021 cele 9 câștigătoare de grupă și cinci cele mai bune locuri doi. Pentru clasamentul în grupe vor fi luate în calcul toate partidele. Pentru determinarea celor cinci cele mai bune clasate pe locul secund nu vor fi luate în calcul rezultatele cu locurile 4.

S-a ținut cont pentru împărțirea în urne de clasamentul de la cea mai recentă ediție a competiției, cea din Letonia și Serbia. România a fost pe a 3-a poziție în grupă în calificările pentru turneul precedent și a fost repartizată în urna a 3-a valorică la tragerea de luni, alături de Lituania, Polonia, Israel, Germania, Olanda, Portugalia, Islanda și Elveția. Reamintim că naționala noastră are un nou selecționer pentru această campanie, Ayhan Avci.

Din prima grupă valorică fac parte echipele care și-au disputat bronzul la competiția recent încheiată, Serbia și Marea Britanie. Li se alătură celelalte patru sfertfinaliste de la turneul final: Belgia, Suedia, Ungaria și Rusia. Completează prima urnă valorică Italia, Slovenia și Letonia.

În a doua urnă au fost repartizate celelalte cinci participante la turneul final: Muntenegru, Belarus, Turcia, Cehia și Ucraina. Pe lângă acestea mai sunt Grecia, Bosnia-Herțegovina, Slovacia și Croația. Din ultima urnă vor fi extrase Estonia, Bulgaria, Finlanda, Macedonia, Albania și Danemarca.

Calificările pentru FIBA Women's EuroBasket 2021 se vor întinde pe trei ani calendaristici. Primele meciuri vor fi în 10-18 noiembrie 2019. Fereastra din 2020 este programată pentru 8-16 noiembrie, iar calificările se vor încheia în 31 ianuarie-8 februarie 2021. Turneul final va fi în 17-27 iunie 2021.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!