Stiri Acvile

România învinge Muntenegru la 23 de puncte și obține a doua victorie la europeanul U16, divizia B

România învinge Muntenegru la 23 de puncte și obține a doua victorie la europeanul U16, divizia B

Naționala feminină U16 a României a obținut a doua victorie din tot atâtea partide la Campionatul European, divizia B, de la Sofia. Tricolorele s-au impus cu 56-33 în fața Muntenegrului, pe sferturi: 15-9, 19-6, 10-8, 12-10. După ce în prima zi România a făcut diferența cu reușitele de la distanță, la meciul doi a marcat mult mai mult din interiorul semicercului. Echilibru a fost doar în primele minute, cu câteva egalități, după care tricolorele s-au distanțat până la un maxim de 24 de puncte în ultimul sfert.

Mădălin Piperea le-a trimis în formula de start pe Paloma Janin Cucu, Adrienn Ioachim, Alexandra Cătălina Ion, Laura Bota și Anisia Croitoru. Muntenegru a început partida cu Kristina Vucinic, Marija Lekovic, Jovana Kojcinovic, Nikolina Ilic și Jovana Savkovic.

Ioachim a deschis scorul și Savkovic a egalat la 2. Croitoru și Cucu le-au dus pe tricolore din nou la conducere, de la linia de fault, 6-2. Muntenegrencele au egalat la 8, ultima dată când s-a înregistrat egalitate. Ercean, Cucu și Croitoru le-au distanțat pe Acvilele mici la 15-9 la prima pauză.

După ce în primele zece minute nu s-a marcat deloc de după semicerc, în sfertul secund ambele echipe au început să nimerească ținta de la distanță. Ilic a reușit prima triplă a meciului pentru 15-12. Au urmat mai mult de trei minute și jumătate în care muntenegrencele nu au înscris. Croitoru, Cucu și Ivan (cu prima triplă a tricolorelor) au contribuit la un run de 9 puncte, care a distanțat România la 24-12 la jumătatea perioadei de joc. Ercean și Cucu au scuturat din nou plasa de afară și elevele lui Piperea s-au dus la 20 de puncte în față. La vestiare s-a mers cu scorul de 34-15.

Muntenegrencele au început repriza secundă cu șase puncte la rând și au redus ecartul la 13 lungimi. Bota marca primul coș al României la două minute și jumătate după reluarea partidei. Cucu a reușit două triple la rând și reprezentativa noastră avea dublul punctelor adverse, 42-21. În finalul sfertului trei au fost multe ratări, iar la ultima pauză scorul era 44-23.

Savkovic a scuturat plasa de la distanță în debutul sfertului patru, dar Croitoru a răspuns cu două reușite din apropierea panoului și a pus cea mai mare diferență pe tabelă, la 50-26 cu opt minute rămase din joc. Au urmat aproape cinci minute în care tricolorele nu au găsit drumul spre coș și ex-iugoslavele mai reduceau puțin ecartul, scor 50-31. Croitoru a oprit seceta din atacul românesc, iar Ivan, Lekovic și Cucu au pus ultimele puncte pe tabelă. S-a încheiat 56-33 și România obține a doua victorie din tot atâtea partide la europeanul de la Sofia.

Tricolorele au făcut diferența cu 28 de puncte din spațiul de trei secunde, față de 12. România a încheiat partida cu 21 de reușite din acțiune din 66 de șuturi (31,8%), în timp ce muntenegrencele au avut 9 coșuri din 55 de încercări (16,4%). Elevele lui Mădălin Piperea au marcat de 16 ori din semicerc, de 5 ori de afară și de 9 ori de la linia de fault. Muntenegru a avut 6 coșuri de două puncte, trei triple și 12 libere transformate. A fost și o diferență importantă în favoarea reprezentativei noastre la recuperări, 56-43.

Paloma Janin Cucu a fost coșghetera partidei cu 19 puncte (3x3), plus 5 recuperări, 7 assist-uri și 5 intercepții. Anisia Croitoru a reușit un double-double cu 17 puncte și 10 recuperări. Pentru România au mai înscris: Ivan 5 puncte, Ercean 5, Bota 4 puncte (8 recuperări), Ion 2 puncte (13 recuperări), Drăgușin 2 puncte (5 recuperări) și Ioachim 2 puncte. Au mai intrat Frîncu, Dobă, Balașiu și Șalupa, astfel că toate tricolorele au evoluat în acest meci. Jovana Savkovic a fost cea mai bună marcatoare de la învinse cu 9 puncte.

România este printre cele trei echipe cu punctaj maxim în grupa A după primele două zile, alături de Slovenia și Serbia. Slovenele au trecut astăzi de Islanda cu 83-46, iar sârboaicele s-au impus cu 73-62 în fața Bosniei-Herțegovina. În clasament conduce Slovenia, urmată de Serbia și România, cele trei fiind departajate de coșaveraj.

Pentru tricolore urmează sâmbătă meciul cu Slovenia, de la ora 16:00. În grupa A se mai joacă mâine Bosnia-Herțegovina vs Islanda (de la 18:15) și Muntenegru vs Serbia (20:30). După jocurile din runda a 3-a urmează o zi de pauză la turneul de la Sofia.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!