Stiri Acvile

România participă cu ambele reprezentative la Universiada de la Chengdu

România participă cu ambele reprezentative la Universiada de la Chengdu

Federația Română de Baschet a anunțat că atât naționala de baschet feminină, cât și cea masculină au fost invitate să participe la Jocurile Mondiale Universitare de la Chengdu (China) din vara acestui an.

Competiția ar fi trebuit să se desfășoare anul trecut, dar a fost amânată din cauza pandemiei Covid-19.

Potrivit frbaschet.ro, această ediție va fi prima din 1981 încoace la care participă ambele reprezentative, atunci regăsindu-se la Universiada găzduită de București. Naționala feminină s-a clasat la acea ediție pe locul al treilea.

Cea mai bună clasare la feminin a venit în 1983, la Edmonton (Canada), când s-au cucerit medaliile de argint, după finala pierdută în fața SUA (61-83). Ultima prezență pentru „acvile” la Universiadă a fost în 2019, la Napoli, când au ocupat locul 11.

În privința băieților, după 1990 cea mai bună clasare a fost locul 6 obținut în 2013 la Kazan (Rusia), în generația de atunci regăsindu-se jucători precum Rolland Torok, Iulian Orbeanu, Bogdan Țîbîrnă, Vlad Negoițescu, Adrian Guțoaia sau Cătălin Petrișor.

Pentru ediția din acest an, în componența echipelor naționale sunt eligibili studenți sau absolvenți de facultate (care au absolvit în 2020 sau 2021), născuți între 1 ianuarie 1996 și 31 decembrie 2004.

Universiada de la Chengdu se va desfășura între 26 iunie și 7 iulie în acest an.

*foto: frbaschet.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!