România a încheiat vara excelentă în competițiile continentale juvenile. Reprezentativa de U16 Feminin a adus a treia promovare în Divizia A pentru țara noastră și totodată și cel de-al doilea aur în aceste competiții.
La Konya, unde a fost organizată Divizia B a Campionatului European U16 Feminin, România a luptat cu reprezentativa Cehiei pentru medalia de aur, într-un meci programat sâmbătă, 25 august.
Startul partidei a fost unul echilibrat și de o intensitate ridicată la nivel defensiv. În primul sfert, cele două grupări s-au anihilat reciproc, iar scorul era 11-11. Până la pauza mare, Acvilele și-au creat un avantaj de două posesii, 23-27.
Cehoaicele au reușit să vină din urmă în sfertul al treilea, preluând la un moment dat conducerea, dar tripla lui Mărcuș făcea ca România să conducă cu 39-41, înainte de actul decisiv. Finalul de partidă a fost unul la fel de tensionat, iar aceeași Mărcuș înscria coșul ce avea să aducă ulterior victoria României cu 52-54.
Alexia Mărcuș a fost MVP-ul finalei din Turcia, reușind să totalizeze 15 puncte, 6 recuperări, 2 pase decisive, 3 intercepții și 2 capace. Carina Dănciulescu a urmat-o cu 11 puncte, iar Ioana Velcea a avut 10.
În drumul spre marele trofeu, România a înregistrat șase victorii și un eșec. Rezultatele din fazele eliminatorii au fost 77-66 cu Lituania, 49-44 cu Turcia, respectiv victoria cu 54-52 din finala cu Cehia.
*foto: fiba.basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!