Stiri Acvile

Tudor Costescu: "Meciurile au fost folositoare ambelor echipe"

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
01.07.2013

Tudor Costescu

Tudor Costescu a vorbit despre cele două meciuri amicale disputate la Piteşti împotriva echipei naţionale U20.

Au fost două partide de pregătire foarte folositoare pentru ambele echipe. Important este că a câştigat România. În fiecare dintre meciuri, rezultatul a contat mai puţin. Avantajul gabaritului a fost de partea noastră şi probabil puţin mai multă experienţă, însă cred că au fost meciurile folositoare ambelor echipe.

Pentru punctul pregătirii în care ne aflăm, sunt destul de mulţumit, gândindu-ne că noi am început pregătirea în urmă cu aproximativ 10 zile. 

Pentru Campionatul Universitar, personal îmi doresc ieşirea din grupă. Este destul de accesibil ţinând cont de numele şi tradiţia adversarilor direcţi. Cred că putem termina grupa pe locul al doilea. 

Echipa antrenată de Tudor Costescu va participa la Jocurile Mondiale Universitare de la Kazan (Rusia), în perioada 6-17 iulie. 

foto: Alexandru Gabriel

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!