România își cunoaște doi deja doi dintre viitorii adversari de la EuroBasket 2017. Pe lângă Croația, la Cluj-Napoca va ajunge și Ungaria, întrucât țara noastră a oficializat astăzi parteneriatul cu reprezentativa maghiară.
Vorbim despre opțiunea pe care o are fiecare gazdă de a-și alege un partener pentru campionatul european, programat la anul, în luna septembrie. La rândul lor, două dintre gazde și-au desemnat partenerii, și anume: Israel a ales Lituania, Finlanda a bătut palma cu Islanda, în timp ce Turcia nu a făcut publică decizia.
“La momentul anului 2015, FIBA le-a propus țărilor gazde să își caute partenere în federații alături de care au dezvoltat bune relații. Așa s-au născut aceste parteneriate, pe diverse proiecte. Noi am decis ca partenerul nostru să fie Ungaria. Decizia a fost foarte ușor de luat, era firesc să continuăm relațiile începute în 2012, la nivel de echipe juvenile, și dus la senioare. Am organizat împreună EuroBasket 2015, deci a fost firesc să învităm federația maghiară să fie partenerul nostru la EuroBasket. Suntem extrem de încântați, România o să revină la EuroBasket după 30 de ani, în timp ce Ungaria după 17 ani”, a declarat Horia Păun, cu ocazia unei conferințe de presă.
Ungaria a ajuns la EuroBasket 2017 după ce a ocupat primul loc în grupa G a calificărilor, totalizând șase victorii din tot atâtea posibile. Reprezentativa de la Budapesta s-a duelat atunci cu Anglia, Macedonia și Luxenburg.
România își va afla restul adversarilor de la EuroBasket pe 22 noiembrie, atunci când este programată tragerea la sorți.
Biletele pot fi achiziționate online, accesând acest link.
*Foto: Mircea Roșca/sportpictures.eu
4 comentarii la aceasta stire:
?
cu 8 ani în urmă (03.11.2016) RaspundeAi nostri n-au bani sa-si ia o cravata? Arata ca niste cocalari (cam ca situatia de la federatie).
Stelisti la poza
cu 8 ani în urmă (03.11.2016) RaspundePozitie umila...jenant.
Off off
cu 8 ani în urmă (03.11.2016) RaspundeAnul viitor ce scandari se vor auzii cand vor ajunge oficialii la Cluj Napoca sau cand vor juca cele doua echipe?! La asta nu s-au gandit...(suma totala a amenzilor > decat suma biletelor vandute in totalitate).
un sfat pentru viitor
cu 8 ani în urmă (06.11.2016) RaspundeTinuta business formal ce se impune in astfel de situatii este de neconceput fara cravata.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!