După cinci eșecuri consecutive, trupa arădeană caută prima victorie în acest sezon. Gruparea pregătită de Stacey Nolan întâlnește sâmbătă, 29 octombrie pe CST BC Alexandria, într-o confruntare care va avea loc în Sala Universității Aurel Vlaicu din Arad. Partida va lua startul la ora 15:00.
Duelul din această după-masă pare a fi destul de echilibrat, fiind deschis oricărui deznodământ. Oaspetele au un singur succes în stagiunea actuală, obținut pe teren propriu în fața celor de la BC Sirius Târgu Mureș, scor 88-51. Elevele lui Mădălin Piperea sosesc pe malul Mureșului după o înfrângere la 6 puncte pe terenul lui CSM Târgoviște, 70-64.
Formația galben-albastră a cedat în etapa precedentă la campioana ACS Sepsi SIC, scor 78-51. De această dată, fanii ICIM-ului speră la o victorie, mizând și pe faptul că antrenorul american are tot efectivul la dispoziție, după ce la Sfântu Gheorghe nu au jucat Brankica Hadzovic și Jefimija Karakasevic din cauza unor accidentări.
Echipa din vestul țării conduce cu 23-5 la capitolul întâlniri directe, ultima victorie a Aradului venind acum un an tot pe teren propriu, scor 71-50.
Partida va fi arbitrată de Amalia Marchiș, Ioan Răzvan Moraru și Răzvan Opriș.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!