„Capitala” Banatului va organiza grupa A din cadrul EuroBasket Women 2015
Biroul Federal a numit și antrenorii reprezentativelor de tineret (U20) masculin și feminin
63-73 a fost scorul final al jocului
Competiţia feminină este programată în 8 martie, iar cea masculină în 4 aprilie
România a pierdut cele două amicale de la Winter Cup 2014
Tricolorele pregătite de Florin Nini şi Radu Alexandru au pierdut la mare luptă partida cu Italia
Reprezentativa feminină și celelalte două formații dau piept la „Winter Cup 2014” la Schio
Tricolorele se antrenează în perioada 13-23 decembrie în complexul sportiv Cheile Grădiștei – Fundata
Românii au un avans de șapte puncte
Un documentar HBO arată că MVP-ul NBA a luat această decizie după accidentarea lui Paul George
Oltenii vor juca astăzi la Prishtina, în Liga Balcanică
Reprezentanta României a obținut calificarea în premieră la FIBA 3x3 All Star
Componenta Aradului a fost a doua marcatoare, respectiv a doua cea mai eficientă jucătoare a Canadei la turneul final
Americancele au trecut în finala FIBA World Cup 2014 de Spania cu 77-64