U Mobitelco BT Cluj-Napoca s-a încununat drept campioană a României la baschet masculin la capătul unei finale pe care a disputat-o împotriva lui CSU Asesoft Ploieşti. Scorul general al seriei care a decis soarta Diviziei A - ediţia 2010/11 a fost de 4-2 în favoarea echipei ardelene.

Echipa pregătită de către Marcel Ţenter s-a dovedit a fi superioară rivalei din ultimii şase ani în special la capitolul organizare a jocului, pe fondul unei mobilizări exemplare a jucătorilor respectiv prin valoarea intrinsecă superioară în ceea ce priveşte calitatea actuală a baschetbaliştilor care compun cele două echipe. La fel de important, Clujul a ştiut să profite de greşelile adversarului decât viceversa.

Din păcate nivelul calitativ al baschetului etalat de cele mai bune echipe din România nu a fost foarte bun, fapt ilustrat de câteva aspecte evidenţiate în cele ce urmează.

În general, conform unei legi nescrise a acestui sport învinge echipa care aruncă mai bine. Acest lucru s-a confirmat în finala campionatului. De fiecare dată când clujenii au avut procentaje mai bune aceştia i-au depăşit pe adversarii lor în finala campionatului. Privind într-un cadru general, pe parcursul celor şase meciuri ale finalei, U Mobitelco a avut procentaje de 53.9% la aruncările de două puncte, 29.7% la trei puncte şi 68% la linia de pedeapsă. În replică, CSU Asesoft a izbutit 51.5% la aruncările din interiorul semicercului, 31.7% la cele din afara acestuia, respectiv 63.4% la linia de pedeapsă.
U Cluj a avut o medie de 71.3 puncte marcate pe meci, faţă de 71.8 puncte marcate pe meci de CSU Ploieşti. Aşadar prahovenii au avut o medie de puncte marcate mai mare, dar acest lucru se explică prin faptul că cele două victorii ale Asesoftului s-au conturat la diferenţe 13, respectiv 12 puncte, în vreme ce clujenii au repurtat două victorii la diferenţe minime (un coş sau un punct) şi altele două la diferenţe de 10 respectiv 8 puncte.

Ambele echipe aruncă catastrofal de la linia de pedeapsă. De fapt, din toţi jucătorii care au efectuat aruncări de pedeapsă în această finală doar Zoran Krstanovic a fost decent, dar şi lui i-a tremurat mâna serios în Meciul 6, când a irosit trei din cele opt încercări efectuate. El a avut 26/32, adică 81%. Cu peste 10 procente sub media sa stagionlă dar cu 13 unităţi peste media procentuală a Clujului în finală. U Mobitelco a avut 98 reuşite din 144 încercări.
În schimb, CSU Asesoft a fost şi mai modestă. Este incredibil cum o echipă cu pretenţii precum ale prahovenilor să arunce atât de prost la linia de pedeapsă: 80/126, adică 63.4%. Până şi CSU Cuadripol Braşov a avut 66.7% la linia de pedeapsă în cele 36 de partide disputate în Divizia A pe parcursul sezonului competiţional 2010/11. Şi vorbim despre o echipă care a totalizat două victorii în toată campania!

Din statistica aruncărilor s-a mai confirmat o dată că U Mobitelco nu este o echipă care să mizeze foarte mult pe aruncarea de trei puncte. Acest lucru este vizibil din procentajul modest, însă ardelenii au executat 94 de aruncări de la depărtare în finală, spre deosebire de 126 ale adversarilor. CSU Ploieşti a fost mai precisă, având 31.7%, dar acest lucru nu a fost decisiv. Nu putea să fie din cauza aruncărilor libere.
De fapt singura performanţă remarcabilă la aruncările de la distanţă s-a consemnat în Meciul 1, atunci când Mihai Silvăşan a avut 6/9 la aruncările de trei puncte.

Situaţia la două puncte este mai echilibrată, Clujul având 123 de reuşite din 228 încercări, iar Ploieştiul a totalizat 114 din 221.
Kyndall Dykes a stabilit cea mai valoroasă performanţă individuală din punct de vedere al aruncărilor de două puncte în Meciul 1. Americanul a avut 14/19 din interiorul semicercului pentru un total de 36 puncte.

Lipsită de prea multe opţiuni la capitolul pivoţi, formaţia ardeleană a câştigat lupta la recuperări în cinci din cele şase meciuri ale finalei. Clujenii au fost depăşiţi la acest capitol doar în Meciul 2, pierdut de aceştia la o diferenţă de 13 lungimi. 
Zoran Krstanovic a fost singurul jucător cu un double-double în finală. El a izbutit 16 puncte şi 11 recuperări în Meciul 3.

Clujenii au fost mai atenţi la posesie, ei câştigând 58 de mingi, adică un număr de 9.6 pe meci. Ardelenii au pierdut 15.5 posesii pe partidă, cu 1.2 mai multe decât adversarii lor din finală. CSU Ploieşti a avut o medie de intercepţii mai mică, fiind de 7.5 pe meci.
Zoran Krstanovic a stabilit recordul individual de intercepţii al finalei. Sârbul a 'furat' patru mingi în prima partidă a seriei. În schimb, Adrian Tudor a pierdut posesia mingii de şapte ori în Meciul 1. De fapt, Tudor şi Burlacu au pierdut 45 de acţiuni ale lui CSU Asesoft în finala din acest an.

În aceste condiţii, statistica ne spune câteva lucruri interesante. CSU Asesoft Ploieşti nu a mai fost echipa care a dictat ritmul jocului. Prahovenii nu au fost doar ghinionişti. Ei au arătat că au serioase probleme la linia de pedeapsă. O campioană sau o echipă de calibrul Ploieştiului nu îşi poate permite luxul de a rata în neştire aruncările libere. O confruntare echilibrată se decide de obicei la detalii. Dacă nu le acorzi atenţie eşti pedepsit. Probleme grave au avut elevii lui Arnautovic şi la posesia mingii, iar pe parcursul tuturor meciurilor aceştia au avut dificultăţi la finalizare. În ansamblu cred că actuala echipă a Asesoftului a comis mai multe erori decât oricare alta, indiferent că vorbim despre epoca Mladen Jojic ori de cea actuală.

Jocul nu a fost unul prea atrăgător. Nu mă refer la acţiuni individuale precum cele din NBA ci mai debragă la un joc colectiv, elaborat, aerisit. Acest lucru nu i-a reuşit în mod regulat niciunei formaţii, dar Clujul a fost echipa mai scurtă, care nu s-a ferit să atace coşul pe contraatac ori pe acţiuni rapide, în vreme ce ploieştenii au mizat prea mult pe experienţa jucătorilor români. Am văzut un Szijarto mai activ ca oricând pe faza de atac, dar împreună cu Adrian Tudor şi pe alocuri chiar Cătălin Burlacu, s-a văzut că este un jucător care nu poate fi folosit cu regularitate în fazele ofensive. Poate cu mai multă experienţă pe post de catalizator atât Tudor cât şi Szijarto ar fi putut ajuta mai mult din punct de vedere ofensiv. Burlacu a fost suprasolicitat în acest playoff, jucând mult mai multe minute decât a făcut-o în urmă cu un an când a împărţit minutele cu Virgil Căruţaşu. Iar la vârsta ieşeanului acest lucru e posibil să fi fost fatal Ploieştiului.
Din rândul jucătorilor americani am evidenţiat lipsa de experienţă şi împreună cu ea inconstanţa. Doneal Mack are reale veleităţi de jucător complet (poate mai puţin de aruncător de la distanţă sau în orice caz să arunce ceva mai temperat din spatele semicercului), dar el se află la capătul primului său sezon în baschetul european. Dacă va rămâne la Asesoft, în sezonul următor e posibil să avem un nou star în devenire. Desigur cu condiţia de a continua să-şi dezvolte jocul pe ambele faze. Din punct de vedere defensiv este deja la un nivel excelent pentru Divizia A. Kevin Ford şi Calhoun Qarraan au avut momente bune, dar nu au reuşit să uşureze din presiunea la care a fost supus Burlacu în toată finala.

În niciun caz ca servind drept scuză pentru întreruperea dominaţiei Asesoftului, se impune să notez accidentările care nu au menajat formaţia din Valea Prahovei. În afara lui Nikola Ilic şi Goran Bajic, pe parcursul acestui sezon şi Jason Westrol a avut probleme medicale. Aflându-se la primul său sezon de această parte a oceanului absenţa sa de pe teren este clar că a frânat câte puţin din dezvoltarea sa. În orice caz rămâne un semn de întrebare folosirea extrem de rară a lui Ike Okoye. Jucătorul american fie nu s-a integrat în mecanismul lui Arnautovic, fie tehnicianul sârb nu a ştiut să se folosească de calităţile pivotului său.

De cealaltă parte, reţeta a fost mai simplă dar şi evident mai eficientă pentru U Mobitelco BT Cluj-Napoca. Ţenter a ştiut să ducă jocul acolo unde Clujul avea şanse de a se impune şi a transformat un evident handicap la recuperări într-un avantaj important pentru echipa sa. Pe faza ofensivă Clujul a suferit o adevărată transformare pe parcursul finalei. În primele trei meciuri Kyndall Dykes a executat 50 de aruncări din acţiiune, iar în ultimele trei a aruncat doar în 29 rânduri. Zoran Krstanovic a fost solid şi util, fiind o permanentă ameninţare pentru adversari în special datorită aruncării sale excepţionale din orice zonă a terenului. Branko Cuic şi-a demonstrat limitele de finalizator, dar în pofida fizicului său firav a luptat pentru orice minge fiind util acolo unde trebuie şi atunci când a fost nevoie. Mihai Silvăşan şi Paul Chetreanu au fost importanţi pentru ardeleni, ridicându-se de cele mai multe ori la nivelul colegilor de echipă. 
La urmă a rămas eroul, Tyler Morris, ultimul jucător venit în trupa lui Ţenter. Autor al coşului care a decis soarta finalei, americanul a revenit după o accidentare ce părea foarte serioasă, suferită în Meciul 3, pentru a fi cel mai bun jucător al Meciului 4, înainte de a înscrie de la mijlocul terenului în Meciul 6, pentru a salva unora transportul spre casă în detrimentul unei (sau mai multor) reprize de prelungiri pasionante pe de o parte dar şi solicitante pentru unii sportivi, de alta.

Arbitrajul nu a fost cel mai bun, nu are cum să fie cu actuala garnitură de cavaleri ai fluierului. Dar nu putem să fim prea pretenţioşi atât timp cât nici calitatea baschetului în România nu se ridică deasupra luptei surde care s-a dus între echipele care au jucat patru finale de Divizia A în ultimii şase ani. În cele din urmă echipa mai bună, constantă, lucidă, omogenă şi poate valoroasă a triumfat.

Foto: Andor Marton
Foto flash: Nagy Melinda