Stiri

S-au tras la sorți meciurile din noul sezon al Cupei României 2025/26

Tragerea la sorți pentru noul sezon al Cupei României s-a desfășurat în după-amiaza zilei de astăzi, 28 iulie, la Pitești. O echipă din eșalonul secund, alături de cele 16 formații din LNBM, vor lupta pentru trofeu în stagiunea 2025/26.

Formatul competiției, comparativ cu cel din sezonul precedent, a rămas în mare parte echilibrat. Singurele modificări vizează numărul echipelor din eșalonul secund — redus de la patru la una —, cele patru formații calificate direct în Final Eight și structura meciurilor din tururile de calificare.

U-BT Cluj-Napoca, CSM Oradea, CS Vâlcea 1924 și CSO Voluntari sunt cele patru echipe calificate direct. Anul trecut, CSM Constanța (locul 5), care participa în calificările FIBA Europe Cup, avea acest statut. În schimb, în actualul sezon, Corona Brașov nu va beneficia de același privilegiu; locul său a fost preluat de CSO Voluntari, care va evolua în ENBL pentru al treilea sezon consecutiv.

Turneul final se va desfășura tot la Oradea și în acest an, clubul bihorean câștigând drepturile de organizare pentru 2025 și 2026. Primele echipe care vor deschide noul sezon al Cupei României sunt nou-promovata CSM Târgu Jiu și divizionara secundă CSU ASE București, care se vor întâlni într-un tur preliminar în dublă manșă. Meciurile vor avea loc pe 16, respectiv 19 septembrie, iar primul joc se va disputa la Târgu Jiu.

În primul tur vor intra echipele clasate pe locurile 9-15 în sezonul precedent, alături de învingătoarea din turul preliminar. Confruntările sunt programate pentru 24 și 28 septembrie, tot în dublă manșă. Iată programul:

  • Meciul 1: CSU ASE/CSM Târgu Jiu vs. Dinamo București
  • Meciul 2: CSM Târgu Mureș vs. SCM Timișoara
  • Meciul 3: CSM Galați vs. CSU Sibiu
  • Meciul 4: Steaua București vs. CSM Petrolul Ploiești

În turul al doilea vor intra și echipele clasate pe pozițiile 5-8 în sezonul trecut al LNBM, iar meciurile se vor desfășura pe 17 și 23 decembrie 2025, tot în sistem tur-retur. Confruntările sunt următoarele:

  • Meciul 1: SCM U Craiova vs. FC Argeș Basketball
  • Meciul 2: Corona Brașov vs. Steaua București/CSM Petrolul Ploiești
  • Meciul 3: Rapid București vs. CSU ASE/CSM Târgu Jiu/Dinamo București
  • Meciul 4: CSM Galați/CSU Sibiu vs. CSM Târgu Mureș/SCM Timișoara

Final Eight-ul se va desfășura în luna februarie, tot la Oradea, perioada exactă urmând să fie stabilită ulterior, în funcție de fereastra FIBA a echipei naționale de seniori.

*Foto:Facebook/FRB

21 comentarii la aceasta stire:
  • bela57 :

    Tot la Oradea
    FRB asa de tare dusmaneste Oradea, ca tot acolo stabileste turneul final, dand, nu-i asa, batai de cap mari cu organizarea competitiei . Au dreptate oradenii in general, Stere si Achim in special , sa se planga de tratamentul discretionar din partea federatiei !

    cu 3 zile în urmă (28.07.2025)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Blestemul cupei
      Sa nu uitam de așa zisul "blestem al cupei", organizatorul ne prea având noroc la cupa - de 2 ori în ultimele 17 editii (cu excepția Clujului, dar și noi am pierdut de vreo 2 ori final 4/8 disputat la Cluj)

      cu 3 zile în urmă (28.07.2025)
    Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ahile89 - :

    Legat de buget și expunere
    Ciuci a zis în acel interviu ca bugetul e la fel ca anul trecut. Acum întrebarea e: așa scumpi să fie jucătorii români încât să îți permiți un increase așa mare de jucători sau ăia chiar au venit pt ca au expunere internațională? Putem alege oricare din ultimii veniți. Anul trecut oare veneau pt eurocup și lnbm pe aceeași bani? Sau cereau mai mult?

    cu 3 zile în urmă (28.07.2025)
    • CSM CSU Oradea b4:

      Cuic
      Nu cred ca e cazul sa luam de buna afirmația lui Cuic.

      E greu de crezut ca bugetul nu a fost suplimentat în condițiile în care fondurile necesare strict pentru deplasări, recuperare, sunt mai mari. Dacă bugetul ar fi același, atunci s-ar putea afirma ca bugetul de salarii a scăzut. Ceea ce îmi e greu să cred.

      cu 12 ore în urmă (31.07.2025)
    • U BT Cluj-Napoca rdnd28:

      Cuic
      Ce a spus este că: "preferam să rămânem în bugetul de anul trecut astfel încât dacă avem nevoie de anumite schimbări în timpul sezonului să le putem face". Eu cred că se referea strict la bugetul pentru salarii, nu la întregul buget, incluzând cheltuieli pentru deplasări, antrenamente, etc.

      cu 11 ore în urmă (31.07.2025)
    Raspunde
  • CSM CSU Oradea sup.OR.ter :

    Tot Oradea
    Vom organiza turneul final al Cupei,de atâtea ori cât va fi nevoie, pină când va câștiga și Achim trofeul!

    cu 2 zile în urmă (29.07.2025)
    • Ricardo:

      @sup.OR.ter
      Ne prezentați si noua noul PF înlocuitorul de succes a lui Tarolis ? 😀😃

      cu 2 zile în urmă (29.07.2025)
    • Florian56:

      Finale
      In niciun sport nu se câștigă meciurile strict de către antrenor, după cum nici nu se pierd exclusiv din cauza lui.
      E adevărat că există o amărăciune provocată acolo de pierderea multor finale. Dar pentru a juca multe finale au fost foarte multe victorii, nu în meciuri ușoare. Poate s ar fi obținut mai multe victorii în finale cu alt antrenor. Dar poate mai mult ipotetic, cu antrenori ce clubul nu și în ar fi permis. Sau in orice caz și cu situația în care ar fi trebuit să schimbi multi antrenori de a lungul timpului, pentru că f puțini stau pe viață la o echipă ,o întreprindere care nu știi unde te ducea. Ceva de genul, 2 finale în plus câștigate, 4-5 finale jucate, in minus.
      Până una alta Oradea a bifat constantă la vârful unui campionat puternic și echilibrat. Ceea ce pentru potențialul orașului reprezintă o performanță notabilă. Împreună cu cea de la polo, remarcabilă. In singurele sporturi la nivel de performanță din județ.
      A nu îndrăzni să bei dintr un pahar destul de plin pentru că are și o mică parte goala te lasă însetat și cam nerealist. Cine exprimă numai amărăciune devine un amărât. Unul cunoscător, mă rog.

      cu 2 zile în urmă (29.07.2025)
    • Xyz456:

      Florine
      Da, românule!Corect se spune Oradiei,nu Oradei Oradeaei sau cum îți închipui tu.Stai liniștit ,nu vei vedea niciodată Nagyvarad, Grosswardein decât în unele cronici, articole etc.Apropo, știi când a avut Oradea asta plină de maghiari ultimul primar din această etnie?Hai sari pe Google și cultivă-te.

      cu 9 ore în urmă (31.07.2025)
    • Florian56:

      Corect
      Ai dreptate, este corect Oradiei la genitiv- dativ. Scuze pentru neatenție. Îmi păruse ceva dintr un ansamblu general cu no și îi pe aici, care nu e al tau, dar e. O adaptare in scris a unui oral doar regional.
      In ce privește primarii și denumirile de prin zona, știu că ce spui despre Oradea e adevărat, dar e oarecum excepție. Sunt orașe cu populație mult mai majoritar românească decât Oradea, ce au primari Klaus Iohannis, Astrid Fodor, Dominic Fritz, echipa de fotbal Hermannstadt sau stadion baron Francisc Neumann. Probabil pentru a da bine la împărăție dintr un vechi reflex, pentru că împărăția nu mai e de pe vremea străbunicilor.. De salutat totuși excepțiile demne și adecvate. Cadrul general sună mai complicat. Apropo, sunt pe la Oradea și Felix zilele astea. Salutări călduroase și respect!

      cu 9 ore în urmă (31.07.2025)
    • U BT Cluj-Napoca meea:

      Dl Florian
      Ești incredibil! De penibil!

      cu 3 ore în urmă (31.07.2025)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Mihai 1974 :

    Oradea
    Cu alte cuvinte, fanii Oradiei sa nu viseze și conteste nimic, e bine așa cum e! Nu cred că sunt de aceeași părere!

    cu 11 ore în urmă (31.07.2025)
    • Florian56:

      Oradea
      Ba sigur că și Oradea ca și oricare alții au dreptul să conteste și să dorească mai mult. Nici nu am sugerat asta. Doar am exprimat că e mai greu posibil mai mult și că e bine și de bun simt sa comentezi și partea plină a paharului nu doar partea goală a paharului in sus, partea goală în jos.
      Ce m ar mai nedumeri in plus e că văd uneori pe aici că nu Oradea e ceva, ci Oradia ii . Pe când Nagyvarad mai știu eu ce?
      Și ar mai fi ceva de zis. Oradea se poate jeli aici că nu i așa plin paharul lor. Dar Vâlcea pe aici nu e agreată nici să aibă pahar pe masă. Să se mai și umple nici atât.

      cu 10 ore în urmă (31.07.2025)
    • CSM CSU Oradea VMM:

      @Florin
      iti recomand sa incerci niste bunatati de la Piata 9 in Oradea. Concediu frumos sa ai

      Haideti baieti sa nu uitam de fairplay sportiv si pareri expuse.

      cu 7 ore în urmă (31.07.2025)
    • Florian56:

      Oradea
      Mulțumesc! Perfect. Îmi plac locurile, nu mai fusesem pe aici de ceva vreme.
      Cristi o fi pe la Vâlcea acum, așa că nu l caut. Cred că îl știu de prin 1995, când era antrenor la clubul sportiv scolar.

      cu 7 ore în urmă (31.07.2025)
    • CSM CSU Oradea AlexanduS:

      Cristi
      Îi în Oradea, poți să îl găsești ușor la sală zilnic 😅

      cu 5 ore în urmă (31.07.2025)
    • Florian56:

      Oradea
      Ok. Ar fi o idee. Mă gândeam că mai are concediu la sala noua, sau la Antonio Alexe?

      cu 5 ore în urmă (31.07.2025)
    • CSM CSU Oradea AlexanduS:

      Sala
      La Oradea Arena, trecând prin zonă destul de des, îi văd în primele ore ale zilei mașina acolo.

      cu 4 ore în urmă (31.07.2025)
    • CSM CSU Oradea AlexanduS:

      Ore
      Gen 9-13

      cu 4 ore în urmă (31.07.2025)
    • Florian56:

      Oradea
      Mersi. Are număr de Vâlcea?

      cu 4 ore în urmă (31.07.2025)
    • CSM CSU Oradea AlexanduS:

      Nr
      Da, are nr de Vâlcea.

      cu 4 ore în urmă (31.07.2025)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!