Stiri

Tragedia lui "Boban" Jankovic

Adrian Micinic

Adrian Micinic
23.04.2013

Boban, în portretul de pe perete și Vlade, în prim plan

O poveste tragică. Una care revine în prim plan la aproape 20 de ani distanță de la momentul în carea ea s-a întâmplat. E povestea familiei Jankovic. A lui Slobodan, cunoscut de fani drept 'Boban', și a fiului său Vlade.

Se întâmpla pe 28 aprilie 1993. În semifinala de campionat dintre Panionios și Panathinaikos. 'Boban' a primit mingea sub coșul advers și a încercat să-și ia poziție în duelul său direct cu legendarul Fragiskos Alvertis, la scorul de 56-50 în favoarea 'verzilor'. Pivotul sârb al lui Panionios a reușit să trimită mingea în coș însă Alvertis a căzut pe spate. Suficient pentru ca arbitri să dicteze fault ofensiv.

Avea să fie a 5-a greșeală personală a lui Jankovic, un jucător care își dorea foarte mult victoria împotriva lui Panathinaikos. Împotriva lui Nikos Galis. Împotriva omului care a dus baschetul elen de unul singur acolo unde este astăzi.

Tragedia nu a fost descalificarea lui Boban. Ea avea să se petreacă câteva secunde mai târziu. Pivotului ex-iugoslav nu i-a venit să creadă că a fost descalificat pentru acea acțiune. Reacția sa emoțională avea să-i fie fatală. Jankovic s-a dus glonț în afara terenului și s-a lovit puternic cu capul de suportul care susținea panoul și coșul. Instalația era din beton. Imediat după impact Boban a căzut secerat, iar sângele curgea șiroaie. Imagini cu întâmplarea găsiți AICI, însă vă avertizez că sunt cumplite.

Pentru Boban Jankovic nu se terminase doar un meci. Avea să fie finalul carierei de baschetbalist, la vârsta de 29 ani. Avea să i se schimbe în mod tragic întreaga viață. El a paralizat după ce și-a distrus șira spinării. Boban a rămas imobilizat într-un cărucior până la sfârșitul vieții. S-a stins pe 28 iunie 2006, la doar 42 de ani.

Fanii lui Panionios nu l-au uitat niciodată. Chiar și la 20 de ani depărtare aceștia cântă la meciuri în amintirea lui Boban.

Iar din anul 2009 acei suporteri care își amintesc cu drag faptul că Boban petrecea timp cu ei și că ieșea cu aceștia la un suc în oraș au posibilitatea de a-l susține pe celălalt Jankovic. Pe Vlade. Fiul lui Boban.

Acesta parcurge actualmente cel mai bun sezon al carierei. Născut în anul 1990, Vlade și-a început cariera la nivel de seniori la Mega Vizura Belgrad, însă în ultimii patru ani a jucat pentru Panionios. El se află la ultimul an de contract cu acest club, iar în acest moment marile cluburi din Euroligă îl curtează.

Suporterii îl roagă să rămână. Îi amintesc că Panionios e echipa lui și a tatălui său. Acest club e familia lui. Putem să ne imaginăm ce este în sufletul lui Vlade. Cât poate să fie de greu să-ți lași familia? Însă e un pas pe care trebuie să-l facă. Până atunci însă, la 20 de ani depărtare de la tragedia tatălui său și a întregii familii Panionios, Vlade Jankovic ar putea să aibă șansa unei încleștări proprii cu Panathinaikos. Actualmente Panionios ocupă locul al 2-lea și foarte probabil va încheia faza regulată pe poziția a 3-a întrucât Panathinaikos are două jocuri mai puțin disputate.

Vlade își amintește că fusese promovat în echipele de juniori ale lui Panionios la categorii de vârstă mai mari. El nu știa la momentul respectiv dacă este vorba doar de respectul grecilor față de tatăl său ori talentul său l-a propulsat. El s-a întors în Serbia pentru a scăpa de amintirile tatălui său. A jucat un sezon la Mega Vizura sub formă de împrumut.
De asemenea, Vlade își amintește că a văzut imaginile cumplite cu tatăl său o singură dată, la o emisiune televizată, când avea doar 11 ani. De atunci nu le-a mai văzut!

În 2009, după sezonul în Serbia, Vlade a revenit la Panionios. La echipa de seniori. Însă a stat foarte mult pe bancă. Proprietarul lui Panionios, Elias Lianos, spune că Vlade a avut dificultăți în a se delimita de numele tatălui său. I-au trebuit câțiva ani pentru a ajunge la concluzia că oricât de tragic și de dureros a fost modul în care tatăl său și-a încheiat cariera acest lucru nu are nicio legătură cu el. Cu cariera lui. Finalmente a conștientizat acest lucru.

În ultimii doi ani Vlade Jankovic a luat în greutate și a devenit un baschetbalist deosebit de puternic. După ce a trecut peste momentul dificil al tatălui său era limpede că Vlade este tare din punct de vedere mental. Întreaga comunitate îl știa și cunoștea povestea tatălui său. Colegii, prietenii, cunoștințele, toată lumea îl aborda pe acest subiect. Așa că s-a întărit din punct de vedere mental. Trebuia să facă ceva în privința fizicului. Astăzi este poate cel mai puternic jucător de poziția 3 din campionatul elen. De asemenea, procentajele sale la aruncări nu au fost afectate de schimbarea la care și-a supus corpul. El este un aruncător de excepție, cu un procentaj de 40% la încercările din afara semicercului. Astfel, în sezonul 2012/13, are medii de 13 puncte și 7 recuperări, fiind unul dintre cei mai eficienți jucători ai ligii.

Mama lui Vlade și soția lui Boban, Dragana, spune că nu doar Panionios ci întreaga Grecie îi iubește familia. Boban a fost ceva special ca jucător, iar modul în care cariera i-a fost frântă a marcat o țară întreagă. Chiar și la 20 de ani depărtare elenii își amintesc cu durere în suflet de tragedie.

Revenind la Vlade, trebuie notat că salariul lui Jankovic în acest moment este de 78.000 dolari. Astfel, e limpede că viitorul său este în Euroligă. Acolo unde de la sezonul de debut ar putea să ajungă la un venit de aproximativ 300.000 dolari. Atenția echipelor de Euroligă din Spania, Turcia, Italia și Grecia este ațintită asupra lui Vlade. Iar el este conștient de acest lucru.

Fanii sunt conștienți la rândul lor că Panionios nu are forța financiară de a-l mai ține acasă pe Vlade. Așa că îi doresc fiului lui Boban o carieră strălucitoare în Euroligă însă preferabil ar fi să o facă pentru un club din afara Greciei. De altfel, șeful galeriei lui Panionios a spus că ar fi dureros pentru toți suporterii acestei echipe să-l vadă pe Vlade jucând în echipamentul lui Panathinaikos, echipa pe care Boban a întâlnit-o în acea zi blestemată. Liderul galeriei lui Panionios susține că fanii s-ar simți oarecum trădați.

Un alt suporter spune că Vlade e ca și un fiu pentru toți acei suporteri care au fost prezenți pe 28 aprilie 1993 în sală.

Alți suporteri consideră că fluierul arbitrului Stelios Koukoulekidis a curmat viața și cariera lui Boban.

Vlade Jankovic este de altă părere:

"În viață nu poți să elimini ceva. Nu poți. Nu știi ce îți aduce ziua de mâine."

Referitor la acuzele pe care fanii lui Panionios i le aduc amintitului cavaler al fluierului, Vlade spune:

"Nu învinovățesc pe nimeni pentru tot ceea ce s-a întâmplat. Doar pe tata. Nu mi-a vorbit niciodată despre ce s-a întâmplat. Am deschis subiectul, am încercat să-l facă să se deschidă în fața mea. Mi-a răspuns doar că a fost o decizie stupidă și m-a întrebat ce poate să mai facă după ce s-a întâmplat? Și am fost de acord cu el. Nu mai putea să facă nimic."

Așa și este. Tot ce putem și ce trebuie să facem, toți - indiferent de vârstă, sex sau tărie mentală, este să avem grijă de noi înșine. De a nu ne răni singuri. Gravitatea faptelor noastre se cuantifică uneori mult prea târziu pentru a mai putea schimba ceva.

În încheiere, întrebat de ce nu joacă cu numărul 8, cel al tatălui său, Vlade a replicat:

"Dacă voi ajunge vreodată în NBA am să port numărul 28. Simbolizează dată în care tata s-a lovit și cea în care a plecat dintre noi."

2 comentarii la aceasta stire:
  • Pitagora :

    :(
    Emoţionant articol!
    Frumos scris, se vede (Adrian, sper că nu te superi că te tutuiesc) că-ţi place meseria pe care o practici :)))


    cu 12 ani în urmă (23.04.2013) Raspunde
  • CSM CSU Oradea mira :

    tragic
    Foarte tragic destinul tatalui, o intimplare teribila...dar copilul are, viata lui. Fanii, daca ii sint ca o familie, il vor intelege indiferent ce decizie va lua; cred ca a suferit destul, e vremea lui Vlade acum!

    cu 12 ani în urmă (24.04.2013) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate