Stiri

EDITORIAL. Falsa problemă

Adrian Popa

Adrian Popa
09.05.2012

Federația Română de Baschet a abrogat regula cu un jucător român obligatoriu pe teren și parcă a venit apocalipsa. Plângem pe mormântul baschetului românesc de parcă l-am îngropat ieri. Baliverne. Ar trebui scos din groapă că e putrezit de mult, să facem loc și altor sporturi mai recent defuncte.

S-a crezut că această regulă, care a fost preluată din alte țări, cu baschet însă mai dezvoltat, va salva naționala. Și ne-am dat seama după doi ani, că n-a schimbat nimic ci doar a crescut artificial prețul unor jucători care dacă ar fi cerut în alte ligi salariile pe care le-au primit în România nici măcar nu erau primiți la negocieri.

Nu vreau să mă dau viteaz după război. Am sperat la rândul meu că această regulă va aduce o schimbare, că jucătorul român va avea o șansă. De cele mai multe ori nu a fost așa. Pentru că nu putem să ne furăm singuri căciula.

Sunt mai mult de jumătate echipele unde jucătorii români, chiar dacă stau pe teren, au rol de figurație pe teren, sunt ocoliți constant cu pasele, iar coechipierii lor streetballeri de pe playgroundurile americane sau sârbești nu au nici cea mai mică încredere în ei.

O asemenea atitudine din partea coechipierilor, mai ales ca tânăr jucător, te distruge mental, te îngroapă și îți face să-ți pierzi orice urmă de placere în a mai juca baschet.

Asta pentru că majoritatea străinilor care vin în România sunt vânători de statistici, de contracte pe care nu le-ar primi în nicio altă ligă din lume și de fete frumoase.

Și atunci de ce să-i obligăm pe ai noștri să fie prezenți pe teren, în loc să investim cât mai mult în pregătirea lor pentru ca la momentul potrivit să fie într-adevăr apți să evolueze la nivelul cerut atât fizic cât și mental? De ce să nu le oferim minute într-un campionat de dezvoltare? De ce președinții de club, care practic s-au înțeles asupra abrogării acestei reguli, nu încearcă să-și convingă intern antrenorii să folosească și jucători români?

Oare câți dintre jucătorii cu experiență care acum fac mare tevatură ar accepta să joace în momentele cheie ale unui meci alături de un tânăr jucător român, în locul unuia american sau sârb?

Se vehiculează ideea că tinerii jucători nu mai au viitor. Vă ofer un singur exemplu, fără să mai pomenesc de posibile plecări peste ocean. Titus Nicoară. Nu a primit minute la CSM Oradea. A realizat că nu ai cum să progresezi aici. A plecat într-un campionat mic dar sănătos, Austria, unde echipele sunt obligate să aibă și formații de tineret, ale căror meciuri se dispută în deschiderea partidelor de seniori. Ești bun la echipa de tineret, prinzi încet, încet meciuri la echipa mare.  S-a întors mai puternic și este unul dintre cei mai buni români din campionat și om de bază la națională.

Alți doi lideri ai tinerei generații, Baciu și Moldoveanu, au luat drumul colegiilor americane. Trăim într-o lume liberă și fiecare poate să își aleagă drumul în viață. Granițe nu prea mai sunt și se poate pleca oriunde.

Bosnia, viitoare adversară a României în preliminariile pentru Eurobasket are jucători de 19-20 de ani care joacă prin Europa și probabil nu se plâng că nu există o regulă care să le permită să joace în propriul lor campionat. Desigur, fac asta pentru că la 17-18 ani sunt deja maturi, au încredere în forțele proprii, crescuți într-un sistem unde antrenorii de juniori chiar își respectă munca și nu umblă după trofee și recompense materiale imediate.

Câte dintre echipele din Divizia A au încercat crearea unui sistem propriu de creștere a jucătorilor, de integrare a lor treptată într-un sistem bine pus la punct de joc și de organizare? Și câte dintre echipele din Divizia A au încercat să aducă niște jucători străini reprezentativi, chiar dacă era vorba de doar unul sau doi în loc de cinci sau șase, pentru ca aceștia, având o etică a muncii și a respectului pentru coechipier, să-i poată ajuta pe tinerii români să progreseze?

Câte echipe ar fi dispuse să sacrifice un sezon sau două sau trei pentru a construi o echipă cu adevărat competitivă? Câți așa-ziși conducători de cluburi ar renunța la interesele personale în favoarea interesului clubului?

Până când nu ne vom oferi niște răspunsuri sincere la aceste probleme putem să ne plângem la infinit. Și să mai ducem câteva flori la mormânt, că dă bine în România să fii tragic!

10 comentarii la aceasta stire:
  • Dani :

    BRAVO
    BRAVO BRAVO..va rog domnule Adrian,nu mai lasati pe toti sa scrie aici..Postati doar dumneavoastra articole,pentru ca apreciem articolele echidistante si realiste.BRAVO

    cu 13 ani în urmă (09.05.2012) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca ydesh_apu :

    concluzii
    dar cauze? afirmi ca juniorii bosniaci joaca prin europa. or fi din alta rasa? ca si ei tot oameni sunt. de ce un junior din bosnia poate juca si unul din romania nu? raspunsul il cunosti. ca nu e pregatit suficient. si de ce nu e pregatit suficient? CA NU ARE CINE SA-L PREGATEASCA, UNDE SI CUM. si de ce? fiindca nu exista specialisti competenti, dotari si climat. si iar de ce si iar de ce ajungi din nou la concluzia ca organizarea baschetului la nivel national este deficitara. daca pana acum au fost luate decizii proaste, de ce as privi cu optimism si sa cred ca aceasta e o decizie buna mai ales ca nici un argument din cele prezentate nu m-au convins si nu va determina in viitor o imbunatatire a situatiei jucatorului roman?

    cu 13 ani în urmă (09.05.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Agelu :

    Alte concluzii
    Abia astept ca FR Atletism si ce de Tenis de masa sa ia maretul exemplu al FR Baschet si sa accepte atletii kenieni si etiopieni , si pe jucatorii chinezi . Dar doar cei clasati de la locul 100 in sus , pentru ca de altii sigur nu avem fonduri. Multe medalii vom castiga cu ei !
    Pentru ca, nu-i asa , si respectivii straini au tot doua maini si picioare si ai nostrii , daca ar fi bine pregatiti ar face fata cu succes competitiei .
    Logica se poate extrapola la ciclism, badminton, inot, rugby, hochei, etc.
    Daca dam exemple doar exceptiile fericite ( in afara de cei trei , mai sunt si altele ?) si tarile cu o istorie recenta mult mai palpabila in domeniu sa nu ne miram ca vom ramane doar cu acele exemple si ne vom intreba in continuare de ce nu am ajuns la nivelul Bosniei.
    Nu spun ca solutia de pana acum o saptamana este cea ideala si mi-e teama ca asa ceva nu exista. Dar sa schimbi acum un sistem, peste doi ani sa aduci alta regula ( si mai indoielnica in opinia mea ) fara sa astepti un ciclu de 4-5 ani pentru a putea culege potentialele beneficii , mi se pare ca si cum plantezi un copac si dupa 3-4 ani il tai ca nu da roade .
    Noroc ca dupa paragraful cu Bosnia ti-ai revenit si nu mai dai exemple de rachete care ajung pe Luna cand noi nu avem inca o autoastrada.....

    cu 13 ani în urmă (09.05.2012) Raspunde
  • x net :

    concluzii
    Ai dat exemplu de jucatori romani care au fost sprijiniti cu certitudine de parinti care au avut banu pe ei si relatiile respective .Cati parinti ai unor jucatori tineri talentati au aceste avantaje ?
    Deci exemplele tale nu stau in picioare.

    cu 13 ani în urmă (09.05.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe luta :

    la noi nu se poate invata baschet asa este..
    Cum Stanescu, B Popescu, Capusan, Moldoveanu , Baciu Olah, Gabi Marginean + altii, sunt jucatori care au invatat sau invata baschetul in NCAA si fac fata la nationala iar baschetul romanesc nu a mai scos nici un produs comparabil de peste 10 ani, o solutie ar fi acordarea a unui nr. de burse anual pentru tinerii romani pe banii incasati de federatie din taxle pentru straini. Cred ca s-ar scoate federatia cu aceasta solutie, in 5 ani am avea ce ne trebuie.

    cu 13 ani în urmă (09.05.2012) Raspunde
  • likemike :

    jucatori
    @xnet: din ce stiu eu, cu exceptia lui vlad moldoveanu, a carui situatie o stie toata lumea... nu cred ca parintii celorlalti sportivi au avut banu pe ei sau relatii... am avut ocazia sa vorbesc cu tatal lui titus, cu tatal gabrielei marginean... nu sunt oameni care invart banii cu lopata, sunt pur si simplu niste oameni care si-au dat seama ca in romania in momentul de fata un sportiv nu poate progresa asa cum ar putea sa o faca in alt mediu. la fel despre baciu, nu cred ca ai lui sunt milionari...
    ba mai mult... in general copiii de bani gata au sanse mai mici sa ajunga sportivi de top, tocmai pentru ca pentru a razbi pe un teren de sport trebuie sa stii mai intai cum se razbeste in viata...

    cu 13 ani în urmă (10.05.2012) Raspunde
  • likemike :

    gutoaia
    uite... tot respectul pentru o asemenea atitudine... nu vaicareli, aoleo ce ne mai facem... http://www.totalbaschet.ro/articole/11731/Adrian-Gu%C8%9Boaia-O-nou%C4%83-provocare-

    cu 13 ani în urmă (10.05.2012) Raspunde
  • campian :

    Trist
    Inteleg protestele celor tineri, dar in privinta lor nu au astia de gand sa faca nimic oricum. Nu jucau nici inainte, nu vor juca in continuare, ca e sistemul prost sau ca sunt ei slabi, depinde de la caz la caz. Insa schimbarea va avea loc IN BINE in ceea ce ii priveste pe GREII BASCHETULUI. Aia mor de ciuda ca daca vin jucatori straini nu mai iau ei salarii imense. Echipele erau obligate sa le dea "batranilor baschetului" gen Popescu si Stanescu si Blidaru cat cereau ca era obligatoriu sa aiba un roman p teren si trebuiau sa aiba un roman bun...si un roman bun cerea salariu imens. De-aia se agita si declara ca "baschetul romanesc.." ii doare in fund de baschetul romanesc...le e frica ca nu mai prind echipa daca vin straini si nu mai justifica salariile colosale. Pe Bogdan Popescu nu il intereseaza de tineret, stati voi linistiti. II e frica ca nu va mai avea un salariu de 4-5 ori mai mare decat al un jucator american bun. Sa ii fie rusine ca isi injura coechipierii romani tineri in fiecare meci.

    cu 13 ani în urmă (10.05.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe bbal :

    este
    la basket statistica e la mare pret. regula zice 1 jucator roman...avem 16 echipe, deci 16 jucatori favorizati. scadem otopeni, iasi si dinamo ca una s-a dus si doua chiar au avut numai tineri, raman 13... daca ne uitam la cele 13 echipe, o sa vedem ca discutam despre tineri care au niste varste respectabile incepand cu carutasu, stanescu, fometescu, burlacu si restul vedeti voi... vreti basket romanesc? puneti maxim 4 straini in lot si 2 pe teren si o sa aveti baschet romanesc ieftin ca si cost pt ca masa mare de jucatori romani o sa absoarba diferenta de valoare adusa de straini si numarul mare de romani o sa scada salariile. cu regula noua in locul regulii vechi am schimbat holera pe pesta porcina.

    cu 13 ani în urmă (10.05.2012) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Agelu :

    Ai dreptate
    Ma mir ca solutia nu le-a sarit in ochi celor cu decizia. Pe de alta parte scuza cu perticiparea in cupele europene nu ar mai tine pentru ca acolo poti juca cu ce jucatori vrei. Si in modul asta - doi jucatori staini pe teren - vor selecta mai cu grija jucatorii de import.
    Dar cluburile si-au vazut doar interesul direct si imediat si nu le-a interesat ca peste 3-4 ani nu voe mai gasi nici restul de 6 jucatori romani si situatia de acum ( "dezvaluirile " cu salariile mari ale jucatorilor romani ) se va repeta.

    cu 13 ani în urmă (11.05.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!