Sâmbătă, 1 august, s-a încheiat camp-ul organizat de IG Hoops și Real Betis Baloncesto, la care au participat nu mai puțin de 63 de copii din toată România. Antrenamentele au fost ținute de o echipă venită din Sevilla și condusă de Javier Carrasco, secundul lui Real Betis.

Redacția noastră a profitat de acest eveniment și l-a invitat pe Javi Carrasco la un interviu-video în care reputatul tehnician a vorbit despre cariera lui, despre aspectele care dau valoarea ligii ACB și despre meciurile memorabile care l-au bucurat de-a lungul anilor.

Coach, care este opinia dvs. în legătură cu acest camp? Cum au fost aceste zile?

A fost excelent. Experiența a fost foarte bună pentru noi, antrenorii care am venit de la Real Betis. E frumos că putem împărtăși idei din baschet, concepte cu oameni din alte locuri și țări. A fost minunat. Suntem foarte fericiți.

Grupele de la camp sunt numite după patru jucători: Willy Hernangomez, Tomas Satoransky, Kristaps Porzingis și Emi Cățe, românul nostru. Ați lucrat cu toți patru. Ce ne puteți spune despre experiența antrenării lor?

Evident, a fost foarte frumos. E adevărat ceea ce ai spus, însă sunt mulți alți jucători care nu au ajuns la un nivel așa de înalt chiar dacă au depus multă muncă. Noi avem o experiență bogată în programul de la Real Betis. Foarte mulți jucători au trecut pe la noi și mă simt foarte norocos de șansa de a lucra cu ei. Aș spune că toți au în comun faptul că muncesc din greu. Muncesc în fiecare zi, ascultă de antrenorii lor. Aceasta e modalitatea prin care un tânăr se dezvoltă, nu doar ca jucător, ci și ca om.

Ați spus mai devreme că ați avut mulți jucători, unii au ajuns profesioniști, dar alții nu au ajuns. Ați văzut la acești patru baschetbaliști anumite trăsături de personalitate sau de caracter care ar fi putut să prezică succesul lor în această carieră?

Da. Evident, cel mai important factor este talentul. În baschet, talentul și abilitățile naturale sunt, cu siguranță, foarte importante. În același timp, poți vedea jucători care nu sunt așa de talentați, dar care ajung profesioniști la un anumit nivel. Așa cum am spus, toți au în comun faptul că sunt foarte muncitori. Ei înțeleg că pentru a-ți îndeplini scopurile, pentru a-ți atinge potențialul maxim, e nevoie de muncă zilnică.

Am vorbit despre foștii jucători ai dvs. Cum ați început această carieră în antrenorat și ce v-a determinat să mergeți pe această direcție?

Eu sunt din Sevilla. Când eram tânăr, am fost jucător de baschet, însă nu la un nivel prea bun. Apoi am început să mă gândesc și să îmi doresc să devin antrenor. Am făcut toate cursurile posibile pentru a ajunge antrenor și am început să antrenez băieți și fete. Timp de patru ani, am antrenat o echipă de fete de la o școală, categoriile U16 și U18. Pentru mine, au fost niște ani extraordinari. Apoi am început să pregătesc câteva grupe de copii din cadrul Baloncesto Sevilla. Am fost foarte norocos fiindcă a existat un moment când clubul a creat o echipă pentru LEB Silver, a treia ligă a Spaniei, și eu am primit șansa de a fi antrenorul principal. Aceea a fost oportunitatea prin care am putut să învăț ce înseamnă baschetul profesionist. După aceea, au trecut sezon după sezon și m-am simțit norocos că puteam antrena în orașul meu. Într-un final, am ajuns și la echipa din ACB, în aceeași stagiune în care am jucat Final Four-ul EuroCup. Acum se îndeplinesc zece ani de când fac parte din staff-ul primei formații, care activează în Liga Endesa.

În prezent, sunteți antrenorul secund al lui Real Betis. Care este rolul unui antrenor secund al unei echipe dintr-o ligă așa de puternică precum este liga ACB?

Sunt multe aspecte. Desigur, este partea de scouting, în care îl ajut pe antrenorul principal să pregătească meciul. Studiem și facem scouting nu doar pe trupa adversă, ci și pe jucătorii noștri. Am avut norocul de a lucra cu cei mai buni antrenori din Spania și Europa. Elementul comun al acestor antrenori e că sunt de părere că mai bine te concentrezi pe echipa ta, decât pe adversari. Mereu ne uităm la ceea ce facem bine și la ceea ce nu facem așa de bine. Un alt aspect important al muncii mele e pregătirea individuală și dezvoltarea jucătorilor, în special a celor mai tineri, care la început nu prind foarte multe minute. Muncesc cu ei înainte sau după antrenamente și e foarte important fiindcă se pot dezvolta și pot învăța jocul. ACB e o ligă ce are un nivel foarte ridicat și uneori rolul antrenorilor secunzi e de a-i ajuta pe cei ce vin din străinătate să se adapteze mai rapid. De asemenea, două zile pe săptămână muncesc cu alți tineri din cadrul clubului. Îi ajut pe cei de la U16 sau U18 în cadrul acelor antrenamente de pregătire individuală. Cred că acestea sunt principalele atribuții pe care le am.

Ați vorbit despre antrenorii principali alături de care ați lucrat. Putem să îi numim pe Aito Garcia Reneses sau pe Joan Plaza. Cum sunt ei și ce ați învățat de la ei?

Primul antrenor pentru care am lucrat a fost Joan Plaza. Cu siguranță, am învățat foarte mult de la el și nu voi putea să îi mulțumesc vreodată pe deplin pentru că, împreună cu oamenii din club, mi-a dat această oportunitate. De asemenea, am lucrat cu Aito Garcia Reneses, Luis Casimiro, Zan Tabak, în prezent, cu Curro Segura și cu mulți alții. Am învățat de la ei, dar și de la jucători și de la ceilalți antrenori secunzi. Cel mai important lucru pentru un antrenor e să fie capabil să învețe de la alții. Din nou, am fost foarte norocos și le sunt recunoscător celor de la Real Betis.

Ultimii zece ani au fost ca un roller-coaster pentru Sevilla. Așa cum ați spus, ați jucat în EuroCup, apoi ați retrogradat în liga secundă și acum v-ați întors în prima divizie. Cum ați descrie aceste sezoane?

Au fost momente excelente, am jucat în Final Four-ul EuroCup și în semifinala Copa del Rey, însă au fost și momente mai puțin plăcute, cum a fost retrogradarea în LEB Gold, diviza secundă. Acesta este adevărul: liga ACB este foarte competitivă așa că e important să fii conștient că trebuie să dai ce ai mai bun și că uneori lucrurile nu vor decurge așa cum ți-ai dori. Au fost momente slabe, dar suntem norocoși că clubul nostru a înțeles situația. Am avut o structură foarte bună, am continuat să muncim împreună și în singurul nostru sezon în cea de-a doua ligă am bătut recordul de victorii, am câștigat cupa competiției și am promovat în ACB.

Acum sunteți din nou în ACB. Ce credeți că face ca această ligă să fie cea mai puternică din Europa?

Cu siguranță sunt mai mulți factori. În primul rând, e vorba de calitatea jucătorilor. Avem baschetbaliști spanioli foarte bun și, evident, străini excelenți veniți din întreaga Europa, din Statele Unite sau din alte zone. De exemplu, în următoarea stagiune îl vom avea alături de noi pe Nick Kay, component al naționalei Australiei. De asemenea, avem antrenori foarte buni, sunt de părere că tehnicienii spanioli sunt excelenți. Valoarea ligii nu vine doar de la calitatea jucătorilor, ci și de la calitatea pregătirii care se face: concepte, filozofie, ofensivă, defensivă, scouting. Evident, arbitrii sunt foarte buni și organizarea ligii e foarte profesionistă. Probabil că am uitat câteva aspecte, însă liga noastră e o competiție în care se poate întâmpla orice. Bine, de-obicei Real Madrid, Barcelona, Baskonia, Valenica, Unicaja sunt în top, dar în fiecare sezon există surprize.

În cariera dumneavoastră de antrenor, care a fost sau este cea mai mare provocare?

Cred că cea mai mare provocare este felul în care reușesc să îi ajut pe jucători să devină baschetbaliști mai buni. Când ei au anumite aspecte pe care trebuie să le dezvolte pentru a putea concura la nivel înalt, încerc să îi ajut să facă asta. Uneori reușim să facem asta, alteori nu, însă asta este cea mai mare provocare. Pe următorul loc se găsește pregătirea meciului, îmi doresc să fiu cu adevărat de folos antrenorului principal. În spaniolă noi suntem „entrenador ajutande”, adică un antrenor care ajută. De aceea, primul lucru pe care trebuie să îl faci e să ajuți.

Aici, în România, ați muncit împreună cu niște antrenori români. Avem câțiva antrenori tineri și pasionați. Ce sfat le-ați da pentru a ajunge antrenori mai buni?

Cred că, în primul rând, ar trebui să fie pasionați și să dea tot ce au mai bun în fiecare zi. Le-aș spune să muncească din greu în fiecare zi, întotdeauna cu motivație, și să încerce să învețe de la ceilalți. Cea mai bună metodă de a învăța e să fii alături de alți antrenori care au experiență mai multă. Eu am avut șansa aceasta de a lucra cu toții antrenorii despre care am vorbit mai devreme. Dacă nu ești așa norocos precum sunt, încearcă să vizitezi alți antrenori, să vezi cum muncesc, cum fac antrenamentele. Cred că asta e cel mai important: să continui să te dezvolți, să înveți și să fii capabil să folosești ceea ce ai învățat cu jucătorii tăi.

Sunteți antrenor secund de o perioadă lungă de timp. V-ați dori să ajungeți cândva antrenor principal?

Da, cu siguranță. De fiecare dată când oamenii mă întreabă despre asta le răspund: Nu poți ști niciodată. Mi-ar plăcea să devin principal, însă niciodată nu știi ce se va întâmpla. Dacă vor trece încă zece ani și voi fi tot antrenor secund, voi fi foarte fericit. Totuși, aș prefera să devin antrenor principal. În același timp, trebuie să spun că munca de antrenor secund e diferită în funcție de antrenorul principal. Eu am fost norocos fiindcă antrenorii cu care am lucrat mi-au acordat spațiu și încredere să muncesc, să fiu activ și proactiv. Deci, da, poți fii antrenor secund, dar dacă ai șansa de a munci individual cu jucătorii, de a-i propune idei antrenorului principal, de a fi de folos, te simți bine. Muncești, studiezi, faci scouting sau rapoarte însă, într-un fel, contribui la aspectele creative ale baschetului. De aceea, pot să spun că am fost norocos, fiindcă antrenorii mi-au permis să îi ajut în diverse feluri.

Până în acest moment, ce considerați a fi cea mai mare realizare a dumneavoastră în această carieră?

Cred că munca mea zilnică alături de jucători și modul în care am reușit să îi ajut să devină mai buni. Acesta este cel mai important lucru. Când te uiți după ani de zile la un jucător și el simte că l-ai ajutat, e cel mai frumos sentiment pe care îl poți avea ca antrenor. De exemplu, în ultimele două sezoane am avut jucători foarte buni, dar și jucători care și-au dorit să învețe. Când vezi un baschetbalist care este motivat, vine la pregătire individuală cu tine, este recunoscător și apreciază ceea ce ai făcut pentru el, atunci te simți extraordinar ca antrenor secund, indiferent dacă reușești sau nu să îl ajuți.

Puteți să ne spuneți un meci special din timpul carierei dumneavoastră care v-a rămas în minte pentru o perioadă mai lungă?

Cu siguranță, sunt foarte multe. De exemplu, anul trecut am câștigat Copa Princesa, am bătut recordul de victorii și am promovat în ACB. De asemenea, îmi voi aminti întotdeauna, pentru că a fost primul meu sezon, de participarea la Final Four-ul EuroCup. Am bătut-o pe Benetton Treviso în semifinale și apoi am pierdut finala cu Unics Kazan. Dar victoria cu Benetton a fost fantastică pentru că Final Four-ul era organizat în Treviso. De asemenea, îmi amintesc de evoluția în Cupa Regelui, alături de Joan Plaza. Am bătut-o pe Unicaja Malaga, rivala noastră din Andaluzia, în sferturile de finală. Îmi amintesc de al doilea sezon sub comanda lui Aito Garcia Reneses, când am câștigat niște partide foarte dificile. Ne-am impus în Valencia, ne-am calificat în playoff și acolo am avut o serie strânsă cu Valencia, în prima rundă. Cred că acestea ar fi câteva exemple.

Ok, vă mulțumim foarte mult!

A fost o plăcere. Vă mulțumesc foarte mult. Acum vă urmăresc pe Baschet.ro și voi continua să o fac. Vreau să mulțumesc orașului Sibiu. Tot ce am avut aici a fost excelent și le mulțumesc sponsorilor. Sala Transilvania e o sală foarte bună, mi-a plăcut mult. A fost o experiență extraordinară și ne-am simțit ca acasă, fiindcă toată lumea a avut grijă de noi și ne-a ajutat cu tot ce aveam nevoie.

Și noi vă mulțumim pentru toată munca depusă aici împreună cu colegii dumneavoastră și așteptăm să ne vedem la anul, înapoi în Sibiu.

Cu siguranță.

*foto: Valentin Todea/Baschet.ro, O.M. Creativ