Stiri

Interviu. Liviu Călin: „Un jucător tânăr nu-ți pierde meciul”

Conform mitologiei grecești, Sisif a fost un personaj sortit să urce zi de zi o piatră grea pe un munte, urmând ca, la finalul zilei, toată munca lui să fi fost în zadar, fiindcă piatra se rostogolea din nou la vale. Într-un mod asemănător, Liviu Călin, un antrenor de baschet stabilit în Germania la începutul anilor 90', reușește în fiecare an să construiască echipe, să dezvolte jucători, urmând ca la finalul sezonului să rămână fără patru, cinci baschetbaliști importanți.

Cu toate acestea, Liviu Călin continuă să muncească, să își impună noi obiective, fiind în prezent angrenat în mai multe proiecte. Este antrenor secund la Basketball Lowen Braunschweig, unde se ocupă și de pregătirea individuală a celor mai talentați jucători și, în același timp, are rolul de director sportiv al Dennis Schroder Basketball Academy, colaborând cu celebrul baschetbalist din NBA.

Sunt pe drumul să recrutez câțiva copii foarte talentați din Germania. Am adus doi, sunt foarte mulțumit de ei, și vreau să refac imaginea Braunschweig-ului de acum cinci ani, de când s-a desființat echipa de speranțe. Să aduc din nou nou câteva talente baschetului german. Vreau din nou să restructurez tot conceptul de copii și juniori. Bineînțeles, vreau să-l ajut pe Dennis mai departe la echipă, în evoluția individuală a jucătorilor, și pe ceilalți antrenori de la prima echipă cu experiența și cu prezența mea.

În ultimii ani, clubul de baschet din Braunschweig a trecut prin câteva momente dificile și nu s-a mai ridicat la nivelul așteptărilor. Problemele echipei au fost cauzate de un nou manager, care a luat câteva decizii îndoielnice, încercând să îl demită pe Liviu Călin și să îl înlăture pe Dennis Schroder din board-ul decizional al clubului. În cele din urmă, clubul a ajuns la faliment și atunci noul sportiv al lui Lakers a devenit singurul proprietar al echipei, aflată acum într-o perioadă de reconstrucție.

A fost surprinzător pentru că după ce faci douăzeci și ceva de ani un lucru bun într-un oraș și ești antrenor de atâția ani, vine un păpușoi de-ăsta și îți spune: nu mai avem nevoie de tine. Am avut o foarte mare susținere atât în oraș, cât și în toată Germania. Toți foștii mei jucători au reacționat agresiv împotriva tipului ăstuia. Au întrebat: cum puteți să faceți așa ceva? Am avut o mare susținere și din partea cluburilor, și din partea presei, și din partea jucătorilor.

Susținerea de care Liviu Călin s-a bucurat din partea mediului baschetbalistic german este un semn al respectului de care tehnicianul român se bucură. Chiar dacă nu a fost ușor, acesta a profitat de fiecare oportunitate primită și a reușit să devină recunoscut în Germania pentru capacitatea sa de formare a tinerilor jucători.

Am început într-un program de baschet finanțat de Federația Germană, la un club sportiv. După trei ani, am devenit asistent la prima echipă. În paralel, am dezvoltat echipa de „speranțe”, cu care am ajuns cândva în liga a doua. După vreo cinci sau șase ani, am fost numit antrenor federal. Am primit oportunitatea să cunosc toți tinerii care erau în regiunea asta, în nordul Germaniei și în toată Germania. Am recrutat câțiva la Braunschweig și cu ei am început un program. Acum mulți ani eram antrenor la echipa națională de juniori și de seniori și am dezvoltat un program împreună cu Federația Română în care jucam cu Sinevici, cu Mureșan, cu Roschnafsky în liga a doua din România. Ceva asemănător am făcut și aici. S-au dezvoltat mulți jucători care au ajuns în echipele naționale sau în NBA. De vreo câteva ori a trebuit să preiau și echipa întâi, de prima ligă, dar pentru faptul că eram angajat de Ministerul Sportului, nu mi s-a permis niciodată să preiau această funcție pe lungă durată. Mi-au dat permisiunea numai parțial, ca asistent pentru echipa întâi, dar nu m-au lăsat niciodată să fiu principal. Nici nu am vrut să risc pentru că funcția de antrenor federal e un job fără limită. N-am riscat, am rămas doar asistent și am putut să fac în paralel și chestia asta cu divizia a doua. Am pregătit foarte mulți jucători, printre cei mai cunoscuți fiind Dennis Schroder, Daniel Theis, Howard Sant-Roos și Zack Wright. De asemenea, foarte mulți jucători germani care au ajuns la echipele naționale de juniori și de seniori. Așa mi s-a dezvoltat renumele și în Germania, și în Braunschweig. Sunt 27, 28 de ani de când am poziția asta și am lucrat cu toți antrenorii. Aici lucrul ăsta se respectă. Nu ca în America, dar se respectă. Cineva care a produs atât de mult, primește respect.

Respectul reciproc din societatea germană este un prim motiv pentru care baschetul este la un nivel înalt. În același timp, echipele se bucură de multă stabilitate financiară și astfel reușesc să treacă peste momente mai grele.

Sunt anumite reguli. Nu se accepta ca cineva să jignească pe altul, jucătorii sau antrenorii să se certe. Nu există așa ceva. Există un anumit cod pe care toată lumea îl respectă. În momentul în care iese ceva la suprafață care nu e în ordine, lumea își spune părerea dar într-o manieră civilizată, fără jigniri, fără înjurături. Trebuie să investești foarte mult în copii și juniori, în programul școlar și toate astea. De asemenea, trebuie să ai sponsori permanenți, cum are U-Banca Transilvania. Asta îți dă cea mai mare stabilitate. Alba Berlin are sponsori de peste 20 de ani care rămân cu ei și îi susțin. Au o mare stabilitate, viziune și ambiție. Un alt exemplu: Bayern Munchen care au pornit de la zero și au zis că ei își doresc să ajungă ca Real Madrid și Barcelona, să aibă succes și la baschet și la fotbal. Dacă n-ai viziune și n-ai nici persoanele care să se agite, e greu. Dar în primul rând trebuie să ai un sponsor și, în al doilea rând, trebuie să fii bun pe partea de marketing. Sponsorul trebuie să fie mulțumit cu echipa respectivă, să-i aducă partea de reputație și marketing de care are nevoie. Cum e la Oradea, Cluj, Timișoara sau Sibiu.

În România, Liviu Călin le-a remarcat pe U-BT Cluj-Napoca și pe CSM Oradea drept modele pentru restul formațiilor. Totuși, antrenorul în vârstă de 67 de ani este conștient că nu toate echipele beneficiază de susținerea financiară pe care o au clujenii și orădenii și de aceea susține că ar trebui reintrodus baschetul de performanță în licee.

Sunt două cluburi care merită felicitări. Depinde tot de persoane și de sponsori. Sunt cluburile cele mai cunoscute și cele mai profesionist orientate. Cred că sunt deja cunoscute la nivel european și asta e un lucru foarte bun. Îi urmăresc și nu pot decât să îi felicit. Așa ar trebui să fie peste tot, însă sărăcia din România, problemele financiare sunt decisive în chestia asta. Nu poți să construiești așa. Prima chestie care ar trebui reglată e să se revină în România la baschetul de performanță în licee, unde copiii pot să se antreneze de două ori pe zi. Cum ar fi liceele sau colegiile din Statele Unite. Asta ar fi, după părerea mea, singura șansă ca sportul să revină în România la nivelul la care era când existau clasele sportive. Erau 20 sau 25 de copii care jucau baschet în timpul școlii. Asta trebuie reglementată din partea Ministerului și dusă mai departe de cluburi. Este forma cea mai eficientă care există. Cel mai bun exemplu e America. Am vorbit azi dimineață cu antrenorul ăsta din Budapesta, care e neamț, lucrează tot într-un program de tineret. Spunea că fata lui este în Long Beach, California, și la ora 06:15 este în sală, apoi face baschet două ore și după mai are încă două ore de antrenament fizic. Asta e singura șansă. Altceva nu există. Să se ducă de două sau trei ori pe săptămână, să transpire puțin, să vină acasă, să se uite la televizor sau să joace pe playstation. Trebuie să aibă preocupare.

De asemenea, accentul nu ar trebui pus pe câștigul imediat, ci pe succesul pe termen lung. Antrenorii ar trebui să gândească în perspectivă și să construiască echipe, să îi ajute pe jucători să devină din ce în ce mai buni.

Asta se întâmplă și aici în Germania, cât de cât, pentru că un antrenor care vine pentru doi ani de zile nu poate să facă mare chestie. Dar eu zic că încet, încet va trebui, în primul rând, să se lucreze mai bine cu toți copiii. Sunt și banii, normal, o prioritate, dar s-ar putea lucra mai bine și regulile Federației ar putea fi mai clare (cinci străini și restul români). Antrenorii de prima ligă trebuie să înțeleagă că trebuie să investească și ei în evoluția tinerilor și trebuie să aibă mai mult curaj. Nu trebuie să-i bagi pe toți odată. Un jucător tânăr nu-ți pierde meciul. Face o greșeală sau două, dar nu ajunge să hotărască soarta unui meci. Numai că majoritatea antrenorilor care sunt la nivelul acela nu au, pur și simplu, curaj. Pe ei îi interesează să câștige meciul și campionatul și nu îi mai interesează românii. Mai ales dacă sunt antrenori străini îi interesează și mai puțin. Asta nu poți să o schimbi. Se întâmplă peste tot. Mă uitam aseară, juca Steaua Roșie Belgrad cu cinci americani. Ceea ce pentru baschetul iugoslav e o jignire, e o catastrofă, e un dezastru. Dar asta e societatea, se schimbă.

Într-adevăr, cu unii jucători tineri poate fi dificil de lucrat. De exemplu, Dennis Schroder a fost o persoană cu un comportament rebel, care absenta des de la antrenamente, însă Liviu Călin a avut răbdare și a găsit metodele potrivite pentru a-i stârni interesul.

A fost greu, dar până la sfârșit s-a dovedit eficient. A avut o întrerupere de vreo doi ani de zile. Ar fi o greșeală să sacrifici echipa pentru un jucător. Sunt diferite metode: îl excluzi pentru două zile, iar îl primești. Tot timpul îi corectezi comportamentul și atitudinea. E o meserie pedagogică sau psihopedagogică ce trebuie tot timpul susținută. Dacă nu e consecventă nu reușești. Regulile baschetului trebuie respectate. Dacă cineva nu știe să le respecte, n-are ce căuta. E un proces foarte lung și trebuie să apelezi la toate metodele pentru a-l convinge pe jucător. Sunt unii care au nevoie de chestia asta și alții care funcționează fără probleme. Când văd că pot într-adevăr să-și câștige existența și să ajungă ceva, atunci încep să investească singuri în sport timp și energie.

Liviu Călin nu exclude o revenire în România, ci zice că i-ar plăcea să se implice în dezvoltarea baschetului românesc. De altfel, una dintre cele mai frumoase amintiri ale carierei lui a fost atunci când a condus naționala României în calificările pentru Campionatul European din 2007.

Momentele plăcute sunt cei doi ani de zile la echipa națională când am fost foarte aproape de calificare. Mi-a plăcut să lucrez cu băieți ca Stănescu, Burlacu, Levente și toți care au fost atunci, Țenter, Helcioiu. Băieți foarte buni și foarte talentați care s-au identificat cu scopul nostru și au muncit foarte bine și foarte frumos. Mi-ar plăcea să revin. Dar n-aș vrea să fiu la echipe profesioniste fiindcă nu e eficient așa. Pentru Federația de Baschet aș veni cu plăcere. Să stau cu echipele de U18, U20. Să ajut antrenorii, să ajut jucătorii. Cred că mi-ar plăcea vara sau iarna să colaborez, să contribui la nivelul lor.

În același timp, uitându-se în urmă, Liviu Călin se bucură de cariera sa, de ceea ce a reușit să realizeze și de recunoașterea primită.

Le-am luat pe toate așa cum sunt. Au fost așa de multe, foarte multe. Au fost ani în care s-au schimbat patru antrenori, a trebuit să preiau echipa și am supraviețuit. A fost un an foarte greu. Faptul că 15 ani de zile am rezistat în liga a doua numai cu jucători tineri și foarte tineri. Pierdeam în fiecare an patru, cinci jucători și o luam de la capăt. E o chestie de mare, mare rezistență. Pentru mine e o satisfacție mare să reușești în două țări să-ți construiești un renume și să fii totuși recunoscut și apreciat. Asta este o chestie care îți dă o oarecare mândrie și mulțumire profesională.

*foto: Facebook – Liviu Călin/Basketball Lowen Braunschweig

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!