Stiri

Povestea familiei Grunfeld: de la supraviețuitori ai Holocaustului la emigranți în SUA

Ghiță Mureșan este recunoscut în țara noastră drept singurul român care a evoluat vreodată în NBA. Totuși, mai există un baschetbalist născut în România care a jucat în liga nord-americană de baschet. Este vorba de Ernie Grunfeld, fost component al Milwaukee Bucks, Kansas City Kings și New York Knicks.

Familia Grunfeld are o poveste de viață impresionantă, surprinsă în cartea publicată de Dan Grunfeld, fiul lui Ernie. Fostul jucător de baschet a scris o carte intitulată By the Grace of the Game, în care explică importanța pe care baschetul a avut-o în familia sa.

Titlul înseamnă foarte mult și ne-am gândit ani de zile la el. Încercam diverse titluri și, pentru mine, For the grace of the game spune atât de multe lucruri. Baschetul, pentru familia mea, a fost un ajutor deosebit. Titlul arată că jocul de baschet ne-a salvat viața”, a spus Dan în cadrul podcastului Hoop Dreams.

Bunicii lui Dan Grunfeld sunt supraviețuitori ai Holocaustului, iar acest eveniment a lăsat traume adânci în inimile acestora. Mama lui Ernie și-a pierdut întreaga familie în timpul Holocaustului, inclusiv pe tatăl ei, Solomon, care era văzut drept un exemplu demn de urmat.

A fost ucis în Holocaust și era eroul bunicii mele”, a povestit Dan în același podcast. „Încă vorbește despre el și a învățat extrem de multe de la el. Eu am învățat atât de multe de la bunica mea și fiul meu va învăța de la mine. Totul a pornit de la tatăl bunicii mele așa că fiul meu îi poartă numele. Îl cheamă Solomon”

După încheierea Celui De-al Doilea Război Mondial, familia Grunfeld s-a stabilit în Satu Mare, acolo unde în 1955 s-a născut Ernie. Nouă ani mai târziu, Alex, Livia și băieții lor au emigrat în Statele Unite și au locuit în New York. Din păcate, problemele familiei Grunfeld au continuat, iar fratele lui Ernie a fost diagnosticat cu leucemie și a murit după un an. În acest context, micuțul Ernie s-a descurcat cum a putut, încercând să se adapteze cât mai repede la noua viață.

Tatăl meu este cunoscut în baschet pentru funcțiile pe care le-a avut. Însă, puțină lume știe că e singurul jucător din NBA ai cărui părinți au supraviețuit Holocaustului. Dacă vorbești cu tatăl meu, are un accent din New York, are o statură mare, impunătoare, dar el a crescut în România, sub comunism. A venit în Statele Unite când avea 9 ani. Așadar, limba lui nativă este maghiara. Oamenii nu îi cunosc această parte a vieții dar eu am crescut cu ea. Bunicii mei erau supraviețuitori ai Holocaustului, nu vorbeau engleză și trebuiau să își construiască o nouă viață. Tatăl meu avea un frate mai mare, care era modelul lui, însă a fost diagnosticat cu leucemie și a murit la un an după ce au ajuns în America. Așadar, tatăl meu a avut o copilărie foarte complicată. Locuia în New York și mergea tot timpul în parcuri pentru a învăța engleză și pentru a-și face prieteni. Așa a început să joace baschet. Tatăl meu a descoperit acest sport într-un parc din Queens, New York, și a devenit din ce în ce mai bun. La aproape doisprezece ani după ce a venit în Statele Unite, a câștigat o medalie de aur la Jocurile Olimpice, alături de naționala Americii. Asta e ceea ce jocul de baschet poate face pentru un om, pentru o familie. Eu am crescut diferit, am fost privilegiat și sunt foarte mulțumit pentru ceea ce a adus baschetul în viața mea. Dintotdeauna am scris și am știut mereu că aceasta este o poveste pe care vreau să o împărtășesc. Sunt mândru că am scris această istorie și cred că e important ca lumea să o cunoască.

Dan a explicat că bunicii săi erau foarte ocupați, muncind șase, șapte zile pe săptămână, și nu aveau timp să meargă la meciurile lui Ernie. Însă, într-o zi, tatăl lui Ernie a fost sunat de antrenor și invitat să vină să vadă cum joacă fiul lui. După acel joc, Alex i-a promis băiatului său că nu îi va mai solicita niciodată ajutorul la magazinul familiei, atunci când acesta se află la baschet.

Ernie Grunfeld a absolvit liceul Forest Hills din Queens, New York, și a semnat cu Universitatea Tennessee, unde a fost coleg cu Bernard King. Patru ani mai târziu, în 1977, după ce devenise campion olimpic la Montreal, Ernie a fost ales în NBA cu selecția a 11-a. Când a ajuns la New York Knicks, s-a întâlnit din nou cu Bernard King, care a devenit unul din cei mai buni prieteni ai săi. Iată ce a spus Dan Grunfeld despre relația lor:

Tatăl meu și Bernard vorbesc și în prezent. Eu îi spun „Uncle B”. Au jucat împreună atât la Tennessee, cât și în NBA. Atunci când am crescut, amândoi jucau la New York Knicks și Bernard locuia pe aceeași stradă cu noi. Veneam de la școală și Bernard era împreună cu tatăl meu în bucătărie. Mă ridica în brațe și așa a devenit Uncle B”

În 1986, Ernie s-a retras din baschet și, după trei ani în care a lucrat ca analist la radio, a început o nouă carieră, de această dată în domeniul executivului. Din 1990 până în 1999, Ernie a deținut diverse funcții la New York Knicks, fiind numit chiar și președinte și manager general al celebrei organizații. Apoi, timp de patru ani, Ernie a fost managerul general al lui Milwaukee Bucks, urmând ca, în perioada 2003-2018, să fie președintele lui Washington Wizards.

Dan a preluat pasiunea tatălui său pentru baschet și a devenit tot mai bun la acest sport. În liceu, a jucat contra lui LeBron James și Carmelo Anthony și, mai târziu, i s-a îndeplinit visul de a intra la Stanford. În 2005, când se afla în al treilea an de facultate, Dan Grunfeld a suferit o accidentare gravă care nu l-a lăsat să evolueze la adevăratul potențial în ultimul sezon.

Prin urmare, după ce a absolvit Stanford, Dan a decis să înceapă o carieră peste Ocean, în Europa. Acesta a primit o ofertă de la EWE Baskets Oldenburg, un club german, însă înainte de a semna, Dan și-a sunat bunica și i-a cerut permisiunea.

Germania este un loc complicat pentru familia mea, din cauza Holocaustului. Am menționat în carte că sunt, probabil, singurul baschetbalist profesionist care și-a sunat bunica pentru a-i cere permisiunea înainte de a semna un contract. Când agentul mi-a spus că există o oportunitate în Germania, i-am răspuns că vreau mai întâi să mă asigur că bunica mea e de-acord cu asta. Ea e cea mai minunată persoană și a fost 100% de-acord. A spus că „fiii nu sunt responsabili pentru păcatele părinților”. Da, în urmă cu mai multe generații, s-au întâmplat lucruri urâte, însă eu mă pot duce să mă bucur. Am avut o experiență frumoasă în Germania și mi-a plăcut să locuiesc acolo. Bunica e cel mai mare suporter al meu și m-a susținut în acea perioadă, fără ezitare, fără să se gândească de două ori. I-am spus: „Va fi o problemă dacă joc în Germania” și ea a răspuns: „Ce problemă?”. Mi-a zis să mă duc și să fac ceea ce am făcut iar, pentru mine, a contat enorm.

Până în 2014, Dan a mai jucat pentru Aguas de Valencia Gandia Basquet, CB Valladolid, Bnei Hasharon, Hapoel Holon, Hapoel Ierusalim și Bnei Herzliya. De asemenea, fiul lui Ernie, ajutat de originea tatălui său, a obținut cetățenia română și a jucat pentru naționala noastră într-un amical cu Luxemburg din 2009. Atunci, pe suprafața de joc a curs apa de ploaie adunată pe tavanul Sălii Olimpia din Ploiești, iar Dan a alunecat și s-a accidentat. Acela a fost singurul meci în care Grunfeld a purtat maioul tricolor.

Odată cu apusul carierei de baschetbalist, Dan s-a concentrat tot mai mult pe pasiunea de a scrie și a colaborat cu diverse publicații. Treptat, i s-a conturat ideea de a publica o carte care să conțină povestea familiei sale și, iată că, în acest an, cartea a ieșit la suprafață.

Dintotdeauna am avut o pasiune pentru scris. Toată lumea știa că îmi place să joc baschet, e un lucru vizibil, însă veneam acasă de la meciuri și scriam povești sau poeme. Mama mea spunea mereu că voi fi scriitor, a văzut că îmi place să scriu. E o pasiune foarte mare și am scris mult la diferite site-uri. Am muncit mult și toate acestea m-au condus spre a scrie această carte.

*foto: Ned Dishman/NBAE via Getty Images, arhivă personală - Dan Grunfeld

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!