Cel mai longeviv și titrat antrenor străin care a lucrat în România, Dragan Petricevic, vorbește cititorilor TotalBaschet despre experiența cuceririi Ligii Campionilor Africii la baschet masculin. El a izbutit acest rezultat la primul sezon în calitate de antrenor principal al formației tunisiene Etoile du Sahel, care a stopat hegemonia angolezilor de la Primeiro de Agosto asupra sportului cu mingea la coș de pe continentul negru. Petricevic este primul antrenor care a lucrat în România și cucerește un trofeu continental în Africa.

Tehnicianul bosniac explică pe larg prin ce a trecut alături de echipa sa la turneul din Maroc, dar în același timp subliniază dorul de casă, care este Timișoara, România, spunând că vrea să fie luat în serios când afirmă acest lucru.

La nivel de NBA sau Euroligă există câteva nume importante provenite din Africa. Ce părere aveți despre turneul din acest an desfășurat Maroc din punct de vedere valoric?

Nivelul competiției per ansamblu este puțin greu de înțeles și de explicat. De exemplu, unele echipe precum Malabo Kings sau cea din Burundi sunt sub orice nivel, dar tot așa apare de exemplu B.C. Mazembe din Congo și te uimesc la cum aleargă și cum arată (Congo și Mali sunt țările cu cei mai înalți oameni din Africa. Cei din Congo parcă sunt toți Dikembe Mutombo la fizic).

Un lucru este cert,un eșec cu o asemenea echipă sau cu Union Bank din Nigeria putea să claseze echipa pe un loc nefavorabil în vederea meciurilor din sferturile de finală. Acest lucru este o particulitate a acestei competiții și un antrenor trebuie să lucreze foarte mult în timpul competiției ca să prevină surprizele. Noi, de exemplu, am avut unele meciuri ale adversarilor filmate cu două camere din două locuri diferite în sală, tocmai ca să putem descoperi orice detaliu.

Când vorbim despre valorile adevărate, aici vorbim în primul rând despre angolezi și apoi de A.S.Sale din Maroc, care este practic naționala Marocului plus doi camerunezi foarte buni. Echipele din Angola și în general cei mai buni jucători ai lor au loc oricând în orice campionat din Europa, excepție făcând poate doar Spania. Cei mai buni jucători prezenți la acest turneu au fost Armando Costa, Mario Correia, Reggie Moore, Joaquim Gomes, Carlos Almeida, Miguel Lutonda sau Moraies.

Marocanii sunt atletici, aruncători buni de afară și se duc la recuperare foarte bine. Câțiva dintre ei, Zouita, Iddrissi, Bayang, Parfait, Kourdo oricând ar avea loc în Divizia A de la noi cu roluri importante.

Ce părere aveți despre parcursul echipei dumneavoastră la acest turneu, mai ales prin prisma celor două meciuri cu Primeiro de Agosto?

Noi am avut un parcurs fără oscilații în faza grupelor, cu o singură înfrângere cu Primeiro dar și cu o victorie importantă în primul meci împotriva campioanei Angolei, Atletico Petroleas și prin această victorie practic am reușit să evităm pe Libolo din Angola în sferturile de finală. În meciul cu C.R.A. Hoceima din Maroc am căutat doar victoria știind că acest meci este al treilea ca valoare, dar și că poate să fie dificil din mai multe puncte de vedere, pe când meciurile cu Malabo și Royal Hoopers din start le-am folosit ca să mărim numărul jucătorilor din rotație, gândindu-ne la meciurile din tabloul principal.

Am avut o misiune ceva mai îngrenuata față de oponetele principale prin simplul fapt că doar noi am avut cinci meciuri în cinci zile, pe când celealte au avut o zi liberă. Când vă uitați la clasamentul final veți vedea că în primele cinci locuri patru sunt din grupa noastră preliminară, deci și asta spune multe. Paradoxal, organizatorii au permis echipei din Nigeria să nu ajungă la turneu din prima zi, ei urmând ca acest meci să-l joace în ziua liberă pemtru toți. Și cum noi am avut ghinionul să fim adversarii lor din prima zi, iată am jucat fără pauză, cu doar 10 jucători în lot. Aici rol important a avut preparatorul fizic Goran Damnjanovic cu care am semnat pe perioada noiembrie-decembrie, el fiind sub contract în Ungaria.

În sferturile de finală am avut un meci mai ușor decât ne-am așteptat. Semifinalele au fost o victorie al caracterului acestui grup. Gazdele de la sosire au apelat la tot fel de șicanie, totul cu scopul să ne destabilizeze. Nu are rost să le enumăr, dar le-am simțit în permanență. Vă spun doar una, suntem singura echipă care nu a avut dreptul să efectueze măcar un antrenament în sala oficială de joc în nicio zi și noi am venit cu trei zile înaintea începerii turneului.

Finala a fost un vis care încă nu mă lasă să adorm. Echipa care ne-a învins cu ușurință în faza grupelor, jucători cu mult mai multă experiență decât ai noștri, un antrenor cu greutate în baschetul mondial - Mario Palma. Singura șansă a fost să încercăm să îi surprindem cu ceva, să nu le lăsăm timp să reacționeze, să ne apărăm și să ne rugăm Domnului pentru un pic de noroc sportiv.
Eu eram sigur că dacă începem bine și reușim să conducem în rândurile lor se va instala nesiguranța. A existat și precendentul, meciul Tunisia vs Angola din finala Campionatului Africii 2011. Împreuna cu colegii mei, domnul Nabil Hatab și cu domnul Goran Damnjanovic am hotărât că oprirea lui Armando Costa poate să fie cheia meciului. La final Costa avea zero marcate. Rezultat final îl știți.

Cum a fost perceput rezultatul lui Etoile du Sahel în Tunisia ? A mai câștigat Liga Campionilor Africii la masculin vreo echipă din Tunisia în trecut?

Nu doar că nicio echipa din Tunisia nu a câștigat acest trofeu în istoria sa, dar este primul trofeul continental al unei echipe din Africa de Nord. Mă bucur că mi-am adus contribuția pentru completarea acestei pagini din istoria baschetului nord-african, la fel cum s-a întâmplat cu primele trofee în istoria Aradului, Asesoftului, Timișoarei...

Totodată,este singurul trofeul continental care a lipsit grupului de sporturi colective al Clubului Etoile Sportive du Sahel, asta deoarece fotbalul, handbalul și voleiul a câștigat în trecut acest trofeul prestigios.
Primirea a fost una spectaculoasă. Sute de suporteri au venit la aeroport în capitala Tunis (150 de km distanță), de la intrarea în oraș, situată la 10 km de centru, am parcurs o oră. Tunisia a trecut prin momente dificile în anul 2011. Oamenii au suferit, vieți s-au pierdut și să vezi fericirea acestor oameni nu te poate lăsa indiferent.

Este acest rezultat cel mai important din cariera dumneavoastră de antrenor?

Da, eu consider că acest trofeu este cel mai important deoarece este vorba de o competiție la un nivel de interes superior. Totodată, acest rezultat este și o obligație pozitivă, un lucru care-l face pe antrenor să munceasca mai mult, să continue să învețe și să investească energie în vederea continuării performanțelor.

Fiecare trofeul câștigat până acum are particularitatea lui. Cel de la Cluj a fost primul la doar 27 de ani. Aradul a însemnat dobândirea maturității, acolo am avut ocazia să descoper cât de importantă este continuiatea rezultatelor în viața unui antrenor. Ploeștiul mi-a oferit ocazia să invăț ce înseamnă răspunderea unui antrenor față de o investiție masivă. Timișoara m-a legat definitiv de România. Acolo va continua viața mea de cetățean și trofeul de acolo cu siguranță are cea mai mare încărcătură sentimentală și o legătura puternică pe care o am cu oameni simpli și buni.
Din punct de vedere profesional acest trofeu continental are cea mai mare "greutate".

Etoile du Sahel a pregătit turneul final cu doi dintre cei mai importanți jucători tunisieni. Totuși ei nu au avut drept de joc în această competiție. Cât de importantă a fost absența acestora?

Noi am reușit să întărim lotul cu doi jucători importanți, de lot național, de primi cinci. Aceștia activează la echipe de club din Maroc, dar am primit acordul de împrumut din partea echipelor lor. Practic, nimeni nu s-a așteptat că vom face această mișcare și când ea a devenit realitate, a produs mult deranj pe axa echipa gazdă - angolezi (deja învinși de tunisieni cu puțin timp în urmă) - forul superior.

Inițial am primit lista validată cu acești doi jucători în lot, deci aparent nicio problemă. Totul a fost o strategie total lipsită de orice rațiune sportivă, menită să ne ducă în fața faptului împlinit și să nu mai avem timp să gasim alți jucători. Noi, de exemplu, am lăsat pivotul Ayman Bounzid să meargă cu lotul național la PanArab Games în Doha, unde a fost ales în echipa ideală a turneului. Credeam că e mai bine să joace acolo 30 de minute, decât aici 5-7 pe meci.
Practic, după ședința tehnică, cu o zi înainte, nimeni nu a adus vorba despre asta. Ne-au lasat să credem că totul e OK. Acești jucători erau trecuți pe lista oficială FIBA Africa... A doua zi dimineață ne-au chemat la hotelul unde era "cartierul general" al organizatorilor să ne anunte că avem nevoie de cartea verde, deși încă o dată spun, au validat lista pe baza acordului scris de împrumut (situație identica au avut alte câteva echipe și jucătorii lor au avut drept de joc). Eram foarte aproape să părăsim competiția, dar am hotărât să continuăm sperând că problema se poate rezolva pe parcurs, doar că ei în fiecare zi inventau cate ceva nou.
În concluzie, eu personal deja după prima zi am spus jucătorilor că am rămas în zece oameni și că ăștia suntem. Cu siguranță, am și speculat suspendarea acestor jucători ca și un lucru motivant pentru ceilalți, ceva de genul "singuri împotriva tuturor".

Ce urmează pentru Etoile du Sahel în acest sezon competițional?

Urmează întoarcerea la muncă de azi (sâmbătă, 24.12). Deoarece marți (27.12) și joi (29.12) avem două meciuri restante. Cel mai dificil lucru acum va fi "trezirea" jucătorilor, revenirea cu picioarele pe pământ. Toți încă dorm cu ochii deschiși. E și normal, un sentiment firesc, dar nu doresc să avem o "trezire" neplăcuta marți sau joi. În perspectivă, obiectivele noastre sunt câștigarea celor două trofee puse în joc, cupa și campionatul Tunisiei.
Mai departe de atât e greu de vorbit, deși eu de ieri am lansat o propunere președintelui clubului în vederea participării acestui club la Club World Games, care din câte știu va avea loc în China, în septembrie 2012. Aici e vorba despre o încercare de preluare a dominației celor din Angola pe perioadă mai îndelungată. Am un proiect în cap, o idee, vom vedea cum vor răspunde oamenii de la club. Ei sunt oameni ambițioși și sunt foarte serioși, vom vedea. Menționez faptul că asta nu înseamnă că și eu voi face parte din acest proiect, dar nici că nu. Totul depinde de perspectivele de progres și de rezultatul final al acestui sezon.

Cum vă simțiți în Tunisia? Vă e dor de Timișoara, de România?

Când mă întrebați cum mă simt aici în Tunisia, în Ajunul Crăciunului, atunci răspusul poate să aibă și un pic de încărcătură sentimentală. Aici sunt respectat, am toate condițiile necesare și sunt oameni serioși și cinstiți în jurul meu. Acum acest lucru este și mai amplu, va ține până la prima înfrângere.

Îmi lipsește România și Timisoara mai mult decat puteți să vă imaginați. Eu sunt sârb din Bosnia și sângele apă nu se face, dar înauntru am devenit român. Chiar în perioada când mulți români încercau să nu mai fie români. Mie România mi-a dat mult și oriunde mă duc eu vorbesc despre România. Mereu spun "la noi în România, la mine în Timișoara..." când vorbesc cu oameni străini. Mă consider un reprezentant al României și așa va fi mereu, oriunde mă voi afla. Sunt convins că vor exista oameni care vor considera că eu acum fac declarații de dragoste gratuite, cu scopul unei așa zise "autopromovări". Fiecare e liber să creadă ce vrea. Eu sunt convins că oamenii cu capul pe umeri vor înțelege sentimentul meu. Înainte de meciul din finală am sunat la Ambasada României din Rabat, Maroc, să îi invit la meci și să-i rog să-mi aducă un steag. Au venit doi domni consilieri și am fost foarte bucuros că vin să mă susțină. Din păcate nu au adus steagul.
Cine crede că am cerut să am steagul Romaniei când voi ridica cupa doar ca să impresionez cine știe ce președinte de club de la noi ca să, vezi Doamne, primesc vreo ofertă acum când am ce vreau, atunci e nevoie de un psiholog.

Când un om care nu este român și care din punct vedere profesional este foarte bine acolo unde este, spune că-i lipseste România atât de mult încât uneori nu poate să doarmă de dor, atunci luați-l în serios. Mai ales dacă nu este născut acolo...

V-ar tenta o revenire în Divizia A sau după acest rezultat țintiți mai sus?

Baschetul românesc are perspectivele lui. Doamne ajută ca și naționala să se califice la Europene. Dacă pot să ajut cu ceva, sunt disponibil, așa cum am fost mereu disponibil în trecut la U16, U20, U22 sau la seniori. Să ne înțelegem: eu nu mă autopropun nimănui, mă refer la orice fel de ajutor pentru națională. Scouting, informații... La nivel de echipe de club cred că încă există un curent nefavorabil mie și încă nu există condiții necesare întoarcerii mele în România. Desigur, întoarcerea în campionatul național ar tenta pe orice antrenor, vă spun eu că sunt mii care pe jos ar veni într-un campionat precum cel românesc.

Cu siguranță mă voi întoarce, dar până atunci voi fi unul care promovează baschetul românesc acolo unde poate. Cât de mult pot promova o țară, sportivi de succes, puteți să găsiți și-n exemplul lui Vlad Moldoveanu... Când am fost lector la seminarul din Lituania, Bozidar Maljkovic (foto), m-a întrebat de el. Sau, de exemplu, acum după finală am vorbit tot despre el cu Mario Palma, celebrul antrenor portugez. 
Un lucru e cert, ofertele de afară nu au întârziat să apară. Eu sunt un tip echilibrat, dar știu cum e și atunci când nu ai niciuna. Așa că mă gândesc doar la antrenamentul de azi sau meciul de mâine. De restul e timp.